sâmbătă, 13 august 2011

Ion Pacea


Ion Pacea (n. 7 septembrie 1924; Salonic, Grecia; d. 13 august 1999; Bucureşti, România) a fost un pictor român, membru de onoare al Academiei Române.
A studiat la Academia liberă „Guguianu” şi la Institutul „Nicolae Grigorescu” cu Camil Ressu, Jean Alexandru Steriadi şi Alexandru Ciucurencu, absolvindu-l în 1950. A debutat la Salonul oficial din Bucureşti, în 1947. Lucrările sale au fost prezentate în expoziţii personale (1956, 1957, 1969, 1973, 1975, 1980), la saloanele oficiale precum şi în cadrul unor selecţii de artă românească la Ankara, Le Havre, Berlin, Praga, Dresda, Moscova, Munchen, Sofia etc. A fost distins cu premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române (1963), cu Premiul pentru pictură (1965) şi Marele Premiu al UAP (1967).
În anii '50-'60 a rezistat stilului realismului socialist, dezvoltând un stil propriu. Lucrarile sale realizate în ulei sau guaşă acoperă o gamă largă a temelor plasticii tradiţionale (peisaj, natura statică, compoziţie), cât şi în zona picturii abstracte. Domeniul său de maxim interes a fost natura statică.
Ocazional, a interpretat roluri în câteva filme româneşti, cel mai cunoscut fiind cel al lui Ioanide din filmul Bietul Ioanide al regizorului Dan Piţa (1979).













 ION PACEA
 
 Vezi  mai multe  video    din   evenimente

Ferdinand Victor Eugène Delacroix


Ferdinand Victor Eugène Delacroix (n. 26 aprilie 1798 - d. 13 august 1863) a fost un important pictor francez din perioada romantismului.
S-a născut în localitatea Charenton Saint-Maurice, de lângă Paris. Este cel mai mic dintre cei patru copii. Fiind un copilaş de trei ani "plin de viaţă" trece prin multe încercări: spânzurătoare, opărire, înec, era cât pe ce să moară otravit şi sufocat!
În 1805 moare tatăl artistului, Charles Delacroix, prefect de Bordeaux. Familia se mută la Paris. Micul Eugène începe studiile la Liceul Imperial. Primeşte o aleasă educaţie în spirit clasic – Homer, Dante, Byron, Diderot, Montesquieu, Montaigne- face scrimă şi continuă studiile muzicale.
În anul 1814, Eugène îşi pierde şi mama - moartea ei duce la destrămarea rapidă a familiei Delacroix. La cei 16 ani ai săi, Eugène se mută în casa surorii şi a cumnatului său.
Se îndrăgosteşte de camerista Elisabeth Salter, de origine engleză. Pentru a-i putea scrie, pictorul învaţă limba engleză, lucru care-i va permite mai târziu să-i citească pe Shakespeare şi pe Byron în original. Delacroix este, cu siguranţă, nestatornic în sentimente. În anul 1822, o cunoaşte pe iubita prietenului său apropiat, Soulier.
Cel mai adesea, modelele pe care le are îi devin şi iubite. Fermecător şi sclipitor, Delacroix place femeilor.
Graţie prietenilor săi Charles Nodier (1780-1844) şi Victor Hugo (1802-1885), leagă prietenii cu scriitorii: Stendhal (1783-1862), Alexandre Dumas (1802-1870), Théophile Gautier (1811-1872) şi Alphonse de Lamartine (1790-1869); îi cunoaşte pe pictorul Achille Deveria (1802-1869) şi pe compozitorul Hector Berlioz (1803-1869).
În 1822 expune la Salon primul său tablou: Dante şi Vergiliu în Infern.
În 1832 călătoreşte în Maroc. Vizitează Andaluzia, unde studiază pictura spaniolă.
Între anii 1833-1861, pictorul lucrează la decorarea bibliotecii din Palatul Bourbonilor, a galeriei Apolline din Louvre, a Salonului Păcii din primaria Parisului. Pictează şi biserici pariziene: Saint-Denis du Saint-Sacrement, Saint-Sulpice. În ianuarie 1857 a fost acceptat printre membrii Academiei de Arte Frumoase.
Natura a avut pentru Delacroix o mare însemnătate; adesea îşi vizitează prietenii care locuiau la sat. Îndeosebi, îi apreciază pe scriitoarea George Sand (1804-1876) şi pe Frederic Chopin (1810-1849), pe care îi vizitează la Nohant, în Franţa centrală. Acolo lucrează la studii portretistice şi florale. Începând cu anul 1844, Delacroix închiriază o casa în Champrosay, la sud de Paris. Acolo îl aşteaptă Jenny Le Guillou, "slujnica lui cu inimă mare", care îl va însoţi pe pictor până la moarte.
În primavara anului 1863, o febră mare îl ţintuieşte pe artist la pat. Moare pe 13 august iar funeraliile au avut loc pe 17 august, în biserica Saint-Germain-des-Près.















































DELACROIX
 
 Vezi  mai multe  video    din   evenimente