vineri, 19 august 2011

George Enescu

George Enescu (n. 19 august 1881, Liveni, Botoşani - d. 4 mai 1955, Paris) a fost un compozitor, violonist, pedagog, pianist şi dirijor. Este considerat cel mai important muzician român.

Născut la 19 august 1881 în Liveni, judeţul Botoşani, a manifestat încă din copilărie o înclinaţie extraordinară pentru muzică. A început să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, la vârsta de 5 ani apare în primul său concert şi începe studii de compoziţie sub îndrumarea lui Eduard Caudella. Primele îndrumări muzicale le-a primit de la părinţii săi şi de la un vestit lăutar, Niculae Chioru.
Între anii 1888-1894 studiază la Conservatorul din Viena, având ca profesori printre alţii pe Joseph Hellmesberger jr. (vioară) şi Robert Fuchs (compoziţie). Se încadrează rapid în viaţa muzicală a Vienei, concertele sale în care interpretează compoziţii de Johannes Brahms, Pablo de Sarasate, Henri Vieuxtemps, Felix Mendelssohn-Bartholdy, entuziasmând presa şi publicul, deşi avea doar 12 ani.

După absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, îşi continuă studiile la Conservatorul din Paris (1895-1899) sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioară), André Gédalge (contrapunct), Jules Massenet şi Gabriel Fauré (compoziţie). În ziua de 6 februarie 1898 îşi face debutul în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică „Poema Română”.
Tot atunci, în acelaşi an, începe să dea lecţii de vioară la Bucureşti şi să dea recitaluri de vioară. Admirat de Regina Elisabeta a României (celebra iubitoare a artei Carmen Sylva) era deseori invitat să execute piese pentru vioară în Castelul Peleş din Sinaia.
Enescu a pus pe muzică câteva dintre poemele reginei Carmen Sylva, dând naştere mai multor lieduri în limba germană ale compozitorului. Prinţesa Martha Bibescu şi-l disputa pe marele compozitor cu regina, dar se pare că aceasta din urmă a reuşit să învingă, George Enescu fiind un invitat permanent la palat unde lua parte la seratele muzicale organizate de regină.

Din primii ani ai secolului XX datează compoziţiile sale mai cunoscute, cum sunt cele două Rapsodii Române (1901-1902), Suita Nr. 1 pentru orchestră (1903), prima sa Simfonie (1905), Şapte cântece pe versuri de Clément Marot (1908).
Activitatea sa muzicală alternează între Bucureşti şi Paris, întreprinde turnee în mai multe ţări europene, având parteneri prestigioşi ca Alfredo Casella, Louis Fournier.
În timpul Primului război mondial rămâne în Bucureşti. Dirijează Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven (pentru prima dată în audiţie integrală în România), compoziţii de Claude Debussy, precum şi creaţiile proprii: Simfonia Nr. 2 (1913), Suita pentru orchestră Nr. 2 (1915). În acelaşi an are loc prima ediţie a concursului de compoziţie „George Enescu”, în cadrul căruia compozitorul oferea câştigătorilor, din veniturile sale proprii, sume de bani generoase, precum şi şansa interpretării acestor piese în concerte.
După război îşi continuă activitatea împărţită între România şi Franţa. De neuitat au rămas interpretările sale ale Poemului pentru vioară şi quartet de corzi de Ernest Chausson şi ale Sonatelor şi Partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach. Face mai multe călătorii în Statele Unite ale Americii, unde a dirijat orchestrele din Philadelphia (1923) şi New York (1938). Activitatea sa pedagogică capătă de asemenea o importanţă considerabilă. Printre elevii săi se numără violoniştii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux şi Yehudi Menuhin. Acesta din urmă, virtuoz cu o profundă cultură umanistă, a păstrat un adevărat cult şi o profundă afecţiune pentru Enescu, considerându-l părintele său spiritual. „Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. (...) Rădăcinile puternice şi nobleţea sufletului său sunt provenite din propria lui ţară, o ţară de inegalată frumuseţe.” (Yehudi Menuhin)
Încă din anii imediat următori Primului Război Mondial George Enescu a început să acorde un Premiu de compoziţie pentru cei mai talentaţi tineri creatori români, decernat anual în urma analizări partiturilor de către un juriu pe care îl prezida. Se acordau Premiul I, II, III şi menţiuni, din banii proprii ai compozitorului. Multe dintre lucrările premiate au fost interpretate în concertele dirijate de Enescu.

În timpul celui de Al doilea război mondial, rămas în Bucureşti, are o activitate dirijorală bogată, încurajând şi creaţiile unor muzicieni români ca Mihail Jora, Constantin Silvestri, Ionel Perlea,Nicolae Brânzeu,Sabin Drăgoi. După război dă concerte împreună cu David Oistrach, Lev Oborin, Emil Gilels şi Yehudi Menuhin, care îl vizitează la Bucureşti şi Sinaia.
În ultimii ani ai vieţii a compus Cvartetul de coarde Nr. 2, Simfonia de Cameră pentru douăsprezece instrumente soliste, desăvârşeşte Poemul simfonic Vox Maris pentru soprană, tenor, cor şi orchestră, schiţat încă din 1929, Simfoniile Nr. 4 şi 5 rămase neterminate (au fost orchestrate mai târziu de compozitorul Pascal Bentoiu).
O dată instaurată dictatura comunistă, se exilează definitiv la Paris, unde se stinge din viaţă în noaptea de 3 spre 4 mai 1955. A fost înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris, într-un cavou de marmură albă.

Stilul componistic al lui George Enescu este greu de definit, oscilând între stilul romantic monumental al lui Richard Wagner (în Simfonia Nr. 1), influenţele muzicii franceze (de exemplu, în Cântecele pe versuri de Clément Marot), tendinţele neo-baroce (în Suita orchestrală Nr. 2) şi exprimarea modernă cu totul personală din muzica de cameră, opera Oedip sau Simfonia de Cameră. Nu trebuie uitată influenţa folclorului românesc, evidentă în cele două Rapsodii Române, Sonata pentru vioară "cu caracter popular românesc", Suita orchestrală Nr. 3 „sătească”.
 Celebritatea internaţională a lui George Enescu - de care era el însuşi intrigat - se datorează în special Rapsodiei Române Nr. 1, popularizată mai ales de Leopold Stokowski la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Philadelphia, uitându-se marile sale creaţii. Prin Festivalurile Internaţionale „George Enescu”, care au loc cu regularitate în Bucureşti cu participarea unor muzicieni de faimă mondială, opera muzicală enesciană este pusă în valoare.





ENESCU - Balada op  4A pt  vioara si orchestra
 
 Asculta  mai multe  audio   clasica

Enescu - Oedip-Copil ceresc, copil regesc
 
 Asculta  mai multe  audio   clasica













Theodor Aman




Theodor Aman - (n. 20 martie 1831, Câmpulung-Muscel — d. 19 august 1891, Bucureşti), pictor şi grafician, pedagog, academician român, întemeietor al primelor şcoli româneşti de arte frumoase de la Iaşi şi Bucureşti.
Studiază la Bucureşti, apoi la Paris. Profesor şi întemeietor al Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti. Se dedică picturii influenţat de maeştrii Renaşterii italiene. Revenit pe meleagurile natale s-a inspirat din viaţa muscelenilor lăsând mai multe pânze cu peisaje din Câmpulung şi împrejurimi. Numele său a rămas în istoria artei româneşti nu doar prin valoarea operelor semnate, ci şi prin contribuţia avută la întemeierea primelor şcoli de Arte frumoase, la Bucureşti şi Iaşi (1864). După lecţii de desen cu pictorul Constantin Lecca, la Şcoala Centrală din Craiova, pleacă în 1850 la Paris, unde studiază pictura cu Michel Martin Drolling, apoi, din 1851, cu Francois Edouard Picot. Prestigiul de care s-a bucurat Aman a fost sporit şi de funcţia sa de director al Şcolii naţionale de arte frumoase, încă de la înfiinţarea acestei instituţii, în 1863. În pictura sa de o rigoare academistă, simbolurile evocărilor istorice aduc o anume prospeţime, în sensul situării artistului în actualitate. Noutatea pânzelor sale ţine astfel mai mult de răspunsurile tematice la preocupări sociale şi politice din perioada fondării statului naţional român. Nu lipsesc însă şi unele încercări de luminare a paletei, de surprindere a instantaneului, ce ne vorbeşte despre ecoul, fie şi palid, al experienţelor unor artişti francezi care pictau în aer liber, la Barbizon, în împrejurimile Parisului, unde în deceniile şapte şi opt ale secolului XIX, se pun bazele impresionismului. Începe să picteze încă de pe atunci o serie de compoziţii istorice, unul din genurile sale preferate în care va excela.