sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Soborul Sfantului Ioan Botezatorul


In fiecare an, pe 7 ianuarie, sarbatorim Soborul Sfantului Ioan Botezatorul, zi in care il cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos in Iordan. Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.
Cum ajunge sa-L cunoasca Sfantul Ioan Botezatorul pe Hristos?

Potrivit Sfintei Scripturi, Ioan Botezatorul a saltat in pantecele maicii sale, in momentul in care Elisabeta se intalneste cu Fecioara Maria atunci cand aceasta Il purta in pantece pe Domnul. Desi a saltat in pantece, Ioan afirma ca "nu-L stia pe Domnul” (Ioan 1, 31). Aceasta marturisire a lui Ioan este adevarata, caci el nu putea cunoaste din proprie experienta ca Cel purtat in pantecele Mariei este Fiul lui Dumnezeu. Parintele Dumitru Staniloae, comentand acest episod, spune ca Ioan "a simtit venind din Acela o lumina, sau de la Duhul Sfant din El, care l-a facut sa salte de bucurie. Sunt cunostinte care apar in noi in chip tainic, fara niciun efort al nostru de a le castiga”.
Raspunsul la intrebarea "Cum ajunge sa-L cunoasca Sfantul Ioan Botezatorul pe Hristos?", il gasim la Evanghelistul Ioan (In 1, 34), care reda marturia Botezatorului: "Cel ce m-a trimis pe mine sa botez cu apa, Acela mi-a spus: Peste care vei vedea Duhul pogorandu-Se si ramanand peste El, Acesta este Cel ce boteaza cu Duhul Sfant. Si am vazut si marturisit ca El este Fiul lui Dumnezeu" (In 1, 33-34). Parintele Dumitru Staniloae, talcuieste acest eveniment astfel: "Dumnezeu il poate face pe om sa auda in forma omeneasca ceea ce vrea El sa-i spuna, si sa vada in forma in care vad ochii omenesti vointa Sa dintr-un anumit moment. Ioan a fost proroc cand Dumnezeu i-a spus cum va cunoaste pe Fiul Sau intrupat, si a fost apostol cand a vazut pe Duhul Sfant pogorat peste Hristos si a auzit glasul Tatalui cu privire la El. Cum putea vorbi omeneste Fiul lui Dumnezeu intrupat, asa si Tatal Lui a putut "vorbi" sau face pe Ioan sa-L auda vorbind. Se arata si in aceasta ca omul este dupa chipul lui Dumnezeu".

Misiunea Sfantului Ioan Botezatorul

Sfantul Ioan Botezatorul a inceput sa predice in al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe cand Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii (Luca 3, 1-2). El a avut menirea de a pregati poporul pentru primirea lui Mesia si de a-L descoperi pe Acesta si a-L face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el il transmitea era: "Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor!".

Ioan Botezatorul model al smereniei

In conditiile in care, omul cazut in pacat nu mai doreste sa se afirme decat pe sine, se vrea atotputernic si suveran peste tot si toate, Sfantul Ioan Botezatorul, cel care L-a botezat pe Hristos, afirma despre sine: "Nu sunt vrednic, ca plecandu-ma, sa-I dezleg cureaua incaltamintei” (In 1, 27). Desi afirma de doua ori: "Iata Mielul lui Dumnezeu: Cel ce ridica pacatul lumii”, iar dupa botezul Domnului in Iordan: "Am vazut Duhul coborandu-Se din cer ca un porumbel si a ramas peste El", marturiseste: "Eu trebuie sa ma micsorez, iar El trebuie sa creasca." Pare nefiresc ca un om sa doreasca sa se micsoreze, cu scopul ca aproapele sau sa sporeasca. Firesc ii este omului cazut din har, sa doreasca a creste si a se imbogati pe seama si in dauna celorlalti. Semenii trebuie sa existe pentru un om cazut in pacat, doar sa-l admire si sa-i slujeasca.

Ioan Botezatorul ne poate fi tuturor indreptar spre a birui mandria. Trebuie sa retinem ca avem capacitatea de a iesi din noi si a ne jertfi pentru aproapele nostru.

Intelesul duhovnicesc al imbracamintei si hranei Sfantului Ioan Boteazatorul

Din Evanghelia dupa Marcu, aflam ca Sfantul Ioan Botezatorul era imbracat in haina din par de camila, incins cu o curea de piele si ca se hranea cu lacuste si miere salbatica.

Camila poate simboliza atat curatia, cat si necuratia. Daca in Vechiul Testament ea putea fi privita ca un animal curat pentru ca era rumegator, ea putea fi vazuta si ca necurata, daca tinem seama ca avea copita despicata. Daca ramanem la prima semnificatie, cea de animal curat, camila simbolizeaza poporul ales, in timp ce necuratia prefigura neamurile pagane.

Faptul ca Ioan purta o haina din par de camila, semnifica chemarea evreilor si a paganilor la Hristos.

Cureaua, provenita de la un animal mort, semnifica prin incingerea cu ea, omorarea patimilor.

Cat priveste hrana sa, trebuie sa stim ca albinele si lacustele erau considerate a fi curate in Vechiul Testament, semn ca Ioan se hranea doar cu cele placute Domnului.
Moartea Sfantului Ioan Botezatorul

Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.
Sarbatorile inchinate Sfantului Ioan Botezatorul

Biserica a inchinat lui Ioan sase sarbatori: zamislirea lui (23 septembrie), nasterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), taierea capului (29 august), prima si a doua aflare a capului lui (24 februarie) si a treia aflare a capului sau (25 mai).
Condacul Sfantului Ioan Botezatorul
Acatistul Sfantului Ioan Botezatorul




vineri, 6 ianuarie 2012

BOBOTEAZA.

Ce este Botezul Domnului. Cum se foloseşte Agheasma Mare
Pe 6 ianuarie Biserica prăznuieşte Botezul Domnului sau Boboteaza. Este vorba de RETRĂIREA (nu aniversarea) momentului în care Mântuitorul a fost botezat de Ioan în apele Iordanului la vârsta de 30 de ani.

Ziua în care se arată Dumnezeu
În limbaj teologic, Botezul Domnului se mai numeşte şi Epifanie sau Teofanie, termeni proveniţi din greacă şi care înseamnă apariţia, revelarea lui Dumnezeu. Aceasta, deoarece, în momentul în care Iisus a fost botezat, oamenilor le-au fost revelate concomitent Sfânta Treime şi divinitatea Mântuitorului: Cerurile s-au deschis, Duhul Sfânt s-a pogorât sub forma unui porumbel deasupra capului lui Iisus şi s-a auzit vocea Tatălui mărturisindu-L pe Fiul Său: "Acesta este Fiul meu cel iubit, întru Care am binevoit. Pe Acesta să-L ascultaţi".

Cum Iisus, fiind Om şi Dumnezeu în acelaşi timp, nu avea păcate care trebuiau spălate prin botez, alta este semnificaţia: prin Botezul în Iordan, nu Iisus se sfinţeşte, ci, dimpotrivă, El curăţeşte şi sfinţeşte Creaţia, mânjită prin căderea în păcat. Prin Botezul Său, Iisus readuce în lumea creată Duhul Sfânt, pe care omenirea îl pierduse la izgonirea din Rai a primilor oameni.
Apa ca mormânt şi Înviere
Scufundarea în apa Iordanului pre-vesteşte Moartea şi Învierea lui Iisus. Altfel zis, prin botez este omorât şi îngropat Omul Vechi, pentru a Învia ca Om Nou, în-Dumnezeit. De aceea, în icoana clasică a Botezului Domnului, malurile Iordanului sunt înălţate, ele cuprinzându-L pe Iisus ca un mormânt. 
De aceea, botezul copiilor se face prin trei afundări în apă, semnificând cele trei zile petrecute în mormânt de către Mântuitor.
La Bobotează au loc două slujbe de sfinţire a apei - Agheasma Mare. Prima se săvârşeşte în ajunul Bobotezei, iar preoţii o folosesc la sfinţirea caselor şi a celor ce locuiesc în ele. A doua slujbă, mult mai amplă, are loc chiar pe 6 ianuarie. Cu Agheasma Mare făcută cu acest prilej, sunt stropiţi credincioşii participanţi la slujbă şi biserica. Tot din această Agheasmă Mare, credincioşii iau acasă, în sticle sau alte recipiente curăţate cu grijă în prealabil, pentru a le folosi tot anul, până la Boboteaza viitoare.

Agheasma Mare – Ghid de întrebuinţare

Agheasma Mare se bea dimineaţa, pe nemâncate, ÎNAINTE de Anafură. În zilele când ne împărtăşim, Agheama Mare se ia DUPĂ Împărtăşanie. În restul zilelor, se ia Agheasmă Mică, ÎNAINTE de Anafură. Pentru a fi mai uşor de memorat, "Ierarhia" este următoarea: Împărtăşanie – Agheasmă Mare – Anafură – Agheasmă Mică.

Agheasma Mare se ia zilnic între 6 ianuarie şi 14 ianuarie inclusiv. Poate fi luată, însă, şi în restul anului, în timpul posturilor, sau la marile sărbători.

Agheasma Mare poate fi administrată bolnavilor tot timpul anului, după cum poate fi folosită ca factor purificator pentru stropitul locuinţei, al gospodăriilor, sau al animalelor.

NU se pune busuioc în Agheasmă, fie ea Mare sau Mică. Totuşi, un fir de busuioc poate fi legat de gâtul sticlei, pentru a o deosebi de restul recipientelor. Dacă este ţinută în sticle curate şi bine închise şi dacă nu se bea direct din sticlă, Agheasma Mare se păstrează proaspătă ani de zile.

Corul seminarului teologic liceal Ortodox Arad-Axion la Botezul Domnului

miercuri, 4 ianuarie 2012

CONSTANTIN TANASE


Constantin Tănase(n. 5 iulie1880 - d. 29 august 1945), actor de scenă și de vodevil, celebru cupletist român, a fost o figură cheie în teatrul de revistă românesc.

Viața
S-a născut într-o familie modestă (tatăl, Ion Tănase, era laborant de farmacie), într-o casă țărănească din Vaslui, județul Vaslui. A fost un elev mediocru, cele mai mari note fiind la muzică și sport, iar primul contact cu teatrul l-a avut prin frecventarea spectacolelor de la Grădina "Pîrjoala", unde se juca teatru popular, cu actori precum Zaharia Burienescu si I.D. Ionescu. Acest lucru l-a inspirat în crearea unui grup de teatru de amatori împreuna cu prietenii, cu care juca scene din piesele Meșterul Manole, Capitanul Valter Mărăcineanu sau Constantin Brâncoveanu, prima lor scenă fiind beciul casei. În timp, reprezentațiile s-au mutat în hambar și chiar în poiată.
Prima experiență profesională ca actor a fost în cadrul trupei de teatru de limba idiș condusă de Mordechai Segalescu: aveau nevoie de un actor pentru un spectacol in Vaslui și a fost ales tânărul Tănase, care era deja nelipsit de la repetiții. În 1896 termina gimnaziul și, în ciuda dorinței sale de a deveni actor, s-a înscris la liceul militar din Iași, unde a fost respins la examenul medical, singura probă unde nu-și făcuse griji, în favoarea unui fiu de colonel. Dezamăgit, s-a îndreptat către Brăila, unde a frecventat o scurtă perioadă liceul "Nicolae Bălcescu", la care însă a fost nevoit să renunțe după câteva săptămâni din lipsă de bani.
În Brăila s-a împrietenit cu învățătorul și scriitorul Ion Adam, care i-a oferit tânărului de 18 ani catedra sa din Cursești, Rahova, de vreme ce Adam urma să plece la cursuri în Belgia. S-a descurcat destul de bine ca învățător, însă a intrat în conflict cu directorul și câțiva profesori. Cu ajutorul lui Adam, a primit un alt post la Hârșoveni, Poenești, unde învățase poetul Alexandru Vlahuță. Tănase și-a dezvoltat repede propriul stil de predare, aducând muzica și gimnastica pe primul loc, lucru care a atras noi elevi către școală. Părinții elevilor au fost de asemenea implicați în activitățile școlare, prin excursii in aer liber, unde preda istorie și geografie. Ajuns foarte repede un personaj iubit in localitate, atrage însă antipatia notarului si câtorva avocati locali care nu îi apreciau metodele, astfel încât Tănase este în cele din urmă dat afară.
Ziua de 14 octombrie 1899 îl găsește în București, unde s-a înrolat voluntar la Regimentul 1 Geniu București. Dupa efectuarea stagiului militar s-a înscris la cursurile Conservatorului de Artă Dramatică, de unde a absolvit în 1905. A inceput sa lucreze în teatru, și s-a căsătorit cu Virginia Niculescu în 1917.
In 1919 a pus bazele trupei de teatru Cărăbuș în București, împreună cu care urma să creeze o tradiție de teatru de cabaret/ revistă pe parcursul următorilor 20 de ani, tradiție prezentă și astăzi, mai ales la teatrul de revistă "Constantin Tănase" (http://www.teatrultanase.ro/), care functioneaza încă la adresa fostului "Cărăbuș" pe Calea Victoriei, 33-35, în inima Bucureștiului.
În buna tradiție a marilor actori de comedie, a creat un tip de personaj, acela al cetățeanului simplu, umil si necăjit, mereu în contradicție cu birocrația aparatului de stat; personajul său, unic în costumul său clasic, cu pătrățele, crizantemă la butonieră si bastonaș, s-a facut purtătorul de cuvânt al unei întregi categorii sociale, ceea ce-l va aduce de multe ori in atenția cenzurii.
Împreună cu "Cărăbuș" a făcut numeroase turnee prin țară, și cel puțin un turneu în Turcia. Tănase a jucat de asemenea și la Paris. O sursă menționează operele de caritate ale actorului – 3 școli primare și o biserică.
La "Cărăbuș", Tănase lansează carierele a numeroși artiști, mai ales Maria Tănase și Horia Șerbănescu.

Moartea
Tănase a murit în București în 1945. Au existat zvonuri conform cărora actorul ar fi fost ucis de către Armata Roșie invadatoare. Potrivit acestei versiuni, Tănase încă mai juca în București, un an după sosirea rușilor, și a fost ucis din cauza satirei la adresa soldaților ruși care aveau obiceiul să "rechiziționeze" toate bunurile personale purtate la vedere, mai ales ceasuri, pe care le cereau spunând "Davai ceas". Tănase a compus un cuplet:
"Rău era cu "der, die, das"
Da-i mai rău cu "davai ceas"
De la Nistru pân' la Don
Davai ceas, davai palton
Davai ceas, davai moșie
Harașo, tovărășie"
După mai multe reprezentații a fost arestat, amenințat cu moartea, și i s-a ordonat să nu mai joace piesa. Dar Tănase nu era omul ușor de intimidat. La următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mâinile "bandajate" cu ceasuri de mâna. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariție, deși actorul nu a scos nici un cuvânt. Apoi și-a deschis pardesiul, scotând la iveală un imens ceas cu pendulă. Arătând către acesta, a spus doar: "El tic, eu tac, el tic, eu tac". Două zile mai târziu marele actor era mort.
Nepotul actorului, Tănase Radu Alexandru, a oferit o versiune care pare mai plauzibilă: blocaj renal în urma unui tratament cu 20 de aspirine/zi.

Opera
Teatrul lui Tănase era adesea politic și avangardist. Simona Pop (http://www.evenimentul.ro/articol/constantin-tanase-si-hazul.html) citează câteva versuri reprezentative dintr-un cântec:
"În țara asta, țara pâinii
Să aibă pâine chiar și câinii
Guvernul nostru ne obligă
S-avem o zi de mămăligă
Lor ce le pasă cum e traiul
Scumpiră trenul și tramvaiul
Scumpiră tot, la cataramă
Până și pâinea și tutunul
Și când înjuri pe șleau de mamă
Ei, cică, eu fac pe nebunul."

"Teoria mea-i ușoară
Toată viața e o scară
Pe care, ca și la moară
Toți o urca și-o coboară"


Și cu asta ce-am facut?

"Ne-am trezit din hibernare
Și-am strigat cât am putut :
Sus Cutare ! Jos Cutare !
Și cu asta ce-am făcut ?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Și-am luptat, cum am știut,
S-avem nouă guvernare,
Și cu asta ce-am făcut ?

Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în sărăcie,
Și cu asta ce-am făcut ?

Ia corupția amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare,
Și cu asta ce-am făcut ?

Pentru-a căștiga o pâine,
Mulți o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin țări străine,
Și cu asta ce-am făcut ?

Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize,
Și cu asta ce-am făcut ?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Și cu asta ce-am făcut ?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Țara-i plină de vedete,
Și cu asta ce-am făcut ?

Pleacă-ai noștri, vin ai noștri !
E sloganul cunoscut ;
Iarăși am votat ca proștii,
Și cu asta ce-am făcut ?"

Citate:
"Sinceritatea este un pericol numai pentru ignoranți"
"Idealurile se aseamană cu stelele: nu poți ajunge la ele, în schimb te poți orienta".

Filmografie
"Peripițiile călătoriei lui Rigadin de la Paris la București" (1924, film mut)
"Visul lui Tănase" (1932)
"Răbdare Tănase!" (1943)

Moștenire
Din momentul în care s-a mutat la București, singurele vizite făcute părinților au fost în timpul turneelor cu "Cărăbuș". Cu toate acestea, una dintre cele două case de cultură din Vaslui îi poartă astăzi numele, iar arhivele sale personale și multe dintre obiectele care i-au aparținut au fost donate de soția actorului către muzeul județean Vaslui. Începând cu anul 1970 la Vaslui are loc un festival de teatru de comedie sub conducerea lui Valentin Silvestru. Festivalul, acum și festival internațional de caricatură, atrage comedianți din toată țara începând cu anul 1980.



Visul lui Tanase



Constant in T½nase:
Pleac-ai nostri, vin ai nostri, noi rămânem tot ca prostii

Ne-am trezit din hibernare
Si-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!
Si cu asta ce-am făcut?
Am dorit, cu mic, cu mare,
Si-am luptat, cum am stiut,
S-avem nouă guvernare,
Si cu asta ce-am făcut?
Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în săracie,
Si cu asta ce-am făcut?
Ia corupŃia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare,
Si cu asta ce-am făcut?
Pentru-a câstiga o pâine,
MulŃi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin Ńări străine,
Si cu asta ce-am făcut?
Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize,
Si cu asta ce-am făcut?
Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Si cu asta ce-am făcut?
Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
łara-i plină de vedete,
Si cu asta ce-am făcut?
Pleacă-ai nostri, vin ai nostri!
E sloganul cunoscut;
Iarăsi am votat ca prostii,
Si cu asta ce-am făcut?
“N imi c n o u s u b s o a r e ”
N imi c n u - i i n t âmp l ă t o r î n l ume ,
Orice asemanare între cele de mai sus, scrise de regretatul artist roman, în urmă cu 65 de ani, si zilele pe care le traim azi, noi românii, nu-i deloc întâmplătoare.A s t a - i s o a r t a n o a s t r ă , f r a t i  r omâ n i !
 Moartea i s-a tras din încăpătânarea de a spune lucrurilor pe nume.
Constantin Tănase încă mai juca în Bucuresti, la un an de la invazia sovietică.
Într-unul din spectacolele sale, satirizând fărădelegile hoardelor bolsevice, între care obsesia
invadatorilor pentru ceasuri de orice fel, pentru care jefuiau oamenii în plină stradă, ziua în amiaza
mare, somând victimele: „Davai Ceas!” (dă-mi ceasul), artistul: a introdus următorul monolog.
Rău era cu “der, die, das”
Da-i mai rău cu “davai ceas”
De la Nistru pân’ la Don
Davai ceas, davai palton
Davai ceas, davai mosie
Haraso tovărăsie!
După mai multe reprezentaŃii a fost arestat, amenintat cu moartea si i s-a ordonat să nu mai joace piesa. În următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mânecile pardesiului căptusite de sus până jos cu ceasuri de mână. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariŃie, desi actorul nu a scos niciun cuvânt.Apoi si-a descheiat pardesiul, scoŃând la iveală un ceas cu pendulă! A spus
doar: “El tic, eu tac, el tic, eu tac”.

Ai gresit adresa!


Divortatul


Nu-mi convine


Refrenul omului disperat


Revista vivat


Unu,doi


Visul lui Tanase







SALVADOR DALI


Pe numele sau adevarat Salvador Felipe Jacinto Dali i Domenech, cunoscut ca Salvador Dali a fost pictor si scriitor de origine spaniola, reprezentant de marca al curentului suprarealist, s-a nascut pe data de 11 mai 1904 in oraselul Figueras, linga Gerona, Catalonia, la doar treizeci de kilometri de granita cu Franta. Fiu al unui prosper notar, si-a petrecut copilaria in Figueras si la locuinta da vara a familiei, in satul de pescari Cadaques.
Daca la 6 ani dorea sa ajunga bucatar, un an mai tirziu se credea Napoleon, dar pasiunea pentru pictura incepe sa devina mistuitoare. Incepe sa ia cursuri de desen din 1916, primele sale tablouri fiind influientate de impresionism si de pictura spaniola a secolului al XIX-lea, apoi de futurismul italian, pina in 1920. Trece prin majoritatea curentelor si tehnicilor artistice, iar in cele din urma, dupa ce intra la Academia de Arte Frumoase 'San Fernando' din Madrid, isi gaseste propriul sau stil - suprarealist. Isi dezvolta o tehnica aparte, caracteristica intregii sale opere, bazindu-se pe crearea unor extraordinare efecte de iluzie optica si, mult mai tirziu, foloseste tehnici stereografice.

    In anii '20 poate fi gasit in compania scriitorului Federico Garcia Lorca, 'poetul mortii nefaste', cel mai bun prieten al adolescentei lui Dali, a cineastului Luis Buñuel si a unui grup de anarhisti.
Se intilneste la Paris cu Picasso si André Breton, seful miscarii suprarealiste, dupa ce este dat afara de la Academie pentru agitatie in rindul studentilor si conduita necorespunzatoare.
Primul sau tablou suprarealist dateaza din 1928 ('Le sang est plus doux que le miel'), iar Juan Miró il determina sa intre in rindul grupului suprarealist parizian. Incepe sa devina cunoscut in lumea intreaga cind trei din pinzele sale, incluzind 'The Basket of Bread' (acum aflata in colectia Muzeului Dali), au fost expuse la a treia expozitie anuala internationala, la Pittsburg-1928. Salvador concepe impreuna cu Buñuel doua filme suprarealiste: Un chien andalou (1929) si L'age d'or (1931), a caror prima difuzare la Paris provoaca un insemnat scandal. Productiile pictorului din aceasta epoca devin din ce in ce mai suprarealiste, caracterizate printr-o alianta dintre tehnica naturalista, clasica, dusa la extrem si o tematica bizara si irationala.
    Tot in anul 1928, Dali o intilneste pe Gala Eluard, intr-o vizita impreuna cu sotul ei, poetul Paul Eluard, in Cadaques. Ea va deveni iubita, muza, managerul si principala inspiratoare a lui Dali. Va apare pretutindeni in opera artistului drept 'Galarina' (1944-1945), 'Leda Atomica' (1949) sau 'Galateea' (1952). In 1934, Dali si Gala se vor casatori civil si vor face prima lor calatorie in America.
Dali devine, incet-incet, liderul miscarii suprarealiste si pinza sa 'Persistenta memoriei' (1931, Muzeul de arta moderna - New York) este cea mai cunoscuta lucrare suprarealista. Inspirat de metoda suprarealista de scriere automata, care opune intentiei artistice constiente asociatii libere de idei dictate de subconstient, Salvador Dali isi dezvolta propria sa metoda paranoico-critica, definita de el insusi ca fiind o "metoda spontana de cunoastere irationala onirica pentru interpretarea critica a asociatiilor viziunilor de nebunie".
Dali, influentat de teoria psi-analizei enuntata de Sigmund Freud (pe care il si intilneste in 1938), creeaza in deceniile patru-cinci ale secolului pinze infatisind creaturi fantasmagorice, scene contradictorii si absurde, abundind de simboluri si tinzind sa zugraveasca oniricul: 'La girafe en feu' (Muzeul de arta Bâle - 1935), 'Ruines Ataviques après la pluie' (colectie particulara Roma - 1936).Odata cu apropierea razboiului, apoliticul Dali intra in conflict cu Breton si grupul suprarealist din care va fi expulzat in anul 1934. Acest lucru nu l-a impiedicat sa-si expuna lucrarile la toate expozitiile internationale ale decadei, declarind, plin de infatuare: le Surrealisme c'est moi.
    In 1940 este gata sa treaca la o alta perioada artistica, o noua etapa, pe care o numeste "clasica". Din anul 1940 pina in 1948, paraseste, impreuna cu Gala, Europa, pentru a locui in Statele Unite. Dorinta de a soca si de a se autoproclama geniu creste pina la extrem, fiind binecunoscute aparitiile sale excentrice si comportamentul bizar. Astfel, insusindu-si "tehnica socarii", este vazut plimbindu-se cu un tapir in lesa, coborind dintr-un automobilb incarcat cu sute de conopide, iesind dintr-un cub 'metafizic' etc. Alaturi de pictat, incepe sa scrie carti auto-biografice: Viata re-secreta si Jurnalul unui geniu, semnificative sectiuni prin uriasul orgoliu dalinian. Este timpul ca Dali sa declare: "Singura diferenta dintre mine si un nebun este ca eu nu sint nebun!" si "Inca din frageda copilarie, am avut vicioasa inspiratie de a ma considera altfel decit muritorii obisnuiti. Iata inca un lucru care este pe cale de a-mi reusi."
Succesul lui Dali devine binecunoscut tuturor, determinindu-l pe André Breton sa-l denumeasca Avida Dollars.
 
Dupa 1945, obsedat de diferite teme stiintifice, istorice sau religioase, studiindu-i pe Millet, Rafael si Vermeer, pictorul creeaza noi capodopere ca 'La tentation de Saint Antoine' (1946), 'La Madone de Port Lligat' (1950), 'Tête raphaëlesque éclatée' (1951), 'Christ de Saint Jean de la Croix' (1951) - enuntind in paralel 'Manifestul mistic', 'La cène' (1955), 'Rose méditative' (1958), 'La Decouverte de l'Amèrique par Christophe Colomb' (1959). Reintors la credinta catolica insuflata din copilarie, Dali se recasatoreste cu Gala, a doua ceremonie, religioasa, avind loc intr-o capela la Girona, in Spania.
Dali incepe sa colaboreze si la realizarea decorurilor, costumelor si a diferitelor scene de teatru, balet si film.
   


Voi fi un geniu şi lumea mă va admira”, afirma Dali, la doar 16 ani.

Şi pornind de la cele mai ascunse gânduri, parcurgând evidentul vieţii artistului şi terminând cu titlurile operelor sale (“Acomodarea dorinţelor”, “Spectrul sex-appeal-ului”, “Marele masturbator”, ”Dream of Venus”), “divinul” poate fi redus la două cuvinte – artă erotică.
Debutul artistului coleric, imperios, răsfăţat, este unul impresionant, în 1920, sub figura tatălui său, sub îndrumarea profesorilor de la şcoala de desen din Figueras, însă cheia imaginilor create de Salvador nu se află în nicio învăţătură teoretică, ci în portetul peninsulei unde se reunea vara familia artistului - un stravechi ţinut viticol, distrus de filoxera şi cu greu convertit la pescuit, cu un aspect mineral, dur ,auster, alcătuit din stânci de micasist, roase şi sculptate de vântul din nord, într-un “grandios delir geologic”, după expresia lui Dali.

Aceasta este descrierea primei “muze”, care a reuşit să zdruncine un suflet, care i-a prilejuit cele dintâi emoţii estetice, a impulsionat forţa talentului unui copil special, care era fascinat de aceşti monştrii poliformi, rând pe rând, cocos, cămilă, nicovală sau sâni de femeie. Una dintre stânci, a cărui chip pare să se sprijine în vârful nasului, va fi baza multor autoportrete şi îl va întruchipa pe “Marele Masturbator”, imagine-cheie a anilor treizeci.
Înclinaţia artistului către erotic

Astfel, putem observa, încă de la o vârstă fragedă, înclinaţia artistului către erotic - izvorat, în primă instanţă, din formele pure ale naturii şi desfăşurarea ei naturală în spaţii deschise. Dali nu se va feri de spaţiile deschise nici după ce va înainta în vârstă sau carieră. Operele sale au ca loc de desfăşurare spaţii aerisite (plajă, deşert, stânci), însă ideea centrală poate fi întâlnită închisă într-o formă bine definită, extrem de sugestivă (un peşte, un vagin).

Datorită înclinaţiei şi muncii, reuşeşte să ajungă să urmeze cursurile şcolii speciale de pictură, sculptură şi gravură. Se face remarcat prin timiditate şi ţinute extravagante şi prin totala indiferenţă faţă de sexul opus. Atenţia celorlalţi este atrasă şi de descoperirea de catre Pepin Bello a două picturi cubiste. Cubismul lui Dali este cât se poate de eclectic. Influenţele altora, puţin “vibraţionism” sau “planism”, la care se adaugă colaje din ziare şi elemente urbane, asta se distinge în descompunerea autorportretelor sale.

Dali nu parea impresionat de nimic. Se închidea seara în cameră, iar duminica vizita muzee. Inexplicabil sau, poate prea profund pentru a încerca să inventăm un motiv, neadaptatul artist este încercat de interesul pentru un nou venit – “Doar Garcia Lorca mă impresiona. El personifica în sine fenomenul poetic în totalitatea sa, în carne şi oase, confuz, sangvinolent, vâscos şi sublim, frămâtand în mii de focuri obscure şi subterane, ca orice materie gata să îşi afle forma originală” – moment ce coincide şi cu o nouă formă de abordare a artei – erotică.

Dali şi Lorca aveau în comun o ambiţie artistică feroce, insatisfacţia sexuală şi un umor caustic


Salvador Dali – Jurnalul unui geniu

Salvador Dali recunoaşte în Jurnalul unui geniu că nu e sănătos la minte. Că l-a pictat pe Hitler nu din simpatii naziste, ci din teribilism. Din ceea ce scrie are conştiinţa propriului geniu. Până la nebunie. Se simte bine cu sine aşa. S-a certat mai cu toată lumea. Pare să fii fost un neadaptat. Doar Gala, soţia sa, pare că l-a înţeles şi la sprijinit. A fost, totuşi, un răsfăţat al ultimului secol al mileniului trecut. După ce termini de citit aceste scrieri, finalizate cu povestea pârţului, stai şi dai tot mai mult dreptate zicalei: numai proştii sunt modeşti.

“Sunt fiul lui Wilhelm Tell care a transformat în aur mărul pe care părinţii săi, Andre Breton şi Pablo Picasso, i-l aşezase pe rând pe creştet, în echilibrul periculos al “canibalisticei” sale ambivalenţe. Pe creştetul fragil şi mult adorat al lui Salvador Dali.

Da cred că sunt salvatorul artei moderne, singurul capabil să sublimeze, să integreze, să raţionalizeze în chip imperial  şi în deplină frumuseţe toate experienţele revoluţionare ale timpurilor moderne.”
(autor:Marius Ghilezan)

Salvador Dali – Chipuri ascunse

Salvador Dali şi-a găsit timp să contrarieze multă lume. Prin pictură, interviuri, aforisme şi comportament. A existat chiar şi un cor al agasaţilor, care şi-au însoţit mustăcirile cu sugestii legate de schimbarea registrului şi chiar a carierei maestrului. Mulţi dintre cei care-i detestau tablourile, desenele, bijuteriile şi obiectele suprarealiste l-au sfatuit pe Dali sa se exerseze în campul literaturii.
Poate ca pictorul nu i-ar fi ascultat, daca printre ei nu s-ar fi numărat un admirator ilustru, poetul spaniol Federico Garcia Lorca, care a intuit că Dali avea potenţial de scriitor.
Lumea aştepta de la el ceva numit „romanul pur“. Chipuri ascunse este rezultatul unei insihăstriri de patru luni pe care Dali şi-a impus-o în munţii din New Hampshire, aproape de graniţa canadiană, unde a scris scoţându-şi din minte celelalte proiecte.

Rezultatul este o carte cu destule irizări stendhaliene, care îl face pe Salvador Dali să declare: „Un adevărat roman de atmosferă, de introspecţie, de revoluţie şi de arhitecturalizare a pasiunilor trebuie să fie (aşa cum a fost întotdeauna) exact contrariul unui Mickey Mouse de cinci minute sau al senzaţiei de vertij a unui salt cu paraşuta“.
(autor:Ilă Citilă)