vineri, 16 martie 2012

Manastirea Celic Dere

Manastirea Celic-Dere, situata in partea de nord a Dobrogei, este unul dintre cele mai importante centre de spiritualitate dintre Dunare si Marea Neagra. Numele manastirii este luat de la paraul Celic-Dere (nume turcesc, in romana insemnand "paraiasul de otel", aici fiind gasite arme din trecutul indepartat).
Manastirea este situata la 25 de kilometri sud-vest de Tulcea si 12 kilometri vest de localitatea Cataloi aflata pe soseaua Tulcea-Constanta, in Comuna Frecatei. Autobuzele din Tulcea-Cataloi-Telita au statie chiar in fata Manastirii Celic-Dere.

De la Manastirea Cocos se poate veni cu autobuzele de Niculitel-Tulcea pana la intersectia Telita si de aici la dreapta 7 kilometri (drum asfaltat) pana la statia Celic-Dere (total 22 kilometri). Pe acelasi traseu cu 4 kilometri inainte de intersectia Telita vedem in stanga soselei Manastirea Saon.

Din statia autobuzelor pentru Manastirea Celic-Dere pana la biserica acesteia se parcurge 0,5 kilometri. La intrarea in incinta trecem pe langa cladirea din dreapta cu etaj, construita in 1919, la parterul careia din 1954 este paraclisul, iar in stanga intrarii cladirea staretiei si a catorva chilii.

In incinta mai sunt si alte cladiri pentru chilii, una dintre acestea fiind in fata bisericii mari. Alte cladiri sunt in afara incintei, in spatele cladirii cu paraclis. In incinta mare a manastirii sunt parcuri cu iarba, flori, arbusti si arbori, precum si alei betonate pentru circulatie, prevazute cu banci pentru odihna.

De la intrarea in incinta mergem urcand usor pe o alee inierbata marginita de arbori coniferi, circa 150 de metri, urcam apoi o scara de beton de 30 trepte pana ajungem in fata bisericii, dupa care urcam inca 24 trepte de beton ca sa ajungem in pridvorul bisericii. Acest urcus ne face sa intelegem ca biserica este construita pe un deal mai inalt decat restul incintei.

Manastirea Celic Dere - scurt istoric
Asupra anului infiintarii Manastirii Celic Dere exista, pe de o parte, precizarea "Marelui Dictionar Geografic al Romaniei", conform careia asezamantul a fost fondat de "arhiereul" Athanasie Lisivencof la anul 1835, pe de alta parte, marturia arhimandritului Roman Sorescu, care fixeaza fondarea manastirii "cam la 1840" de catre calugari romani si doi calugari rusi intorsi de la Sfantul Munte Athos, arhimandritul Athanasie Lisavenco si schimonahul Paisie.
Dintre acestea, cea mai intalnita este cea conform careia, in secolul al XVIII-lea, calugari ardeleni veniti din Muntele Athos se stabilesc in aceasta poienita, vatra monahala si construiesc o bisericuta din barne de lemn si lut, situata pe locul unde azi este cimitirul.
Athanasie Lisavenco ar fi oprit pe femei in manastirea intemeiata, iar pentru barbati a construit o bisericuta si cateva chilii la vreo doi kilometri mai la vale, infiintand o a doua manastire, Celicul Mic sau Celicul de Jos.
Distrusa de incendiu, arhimandritul Athanasie Lisavenco (considerat ctitorul manastirii, 1800-1880 si ale carui oseminte se gasesc intr-o mica racla foarte frumos argintata, asezata pe dreapta in paraclis) si Dosotei Crihana construiesc, intre anii 1841 si 1844, o bisericuta cu chilii in forma de patrulater, pe valea paraiasului Celic-Dere, azi fiind pe acel loc o troita care arata ca aici a fost biserica.
In anul 1845 manastirea de calugari Celic Dere s-a transformat in manastire de maici (maicile au fost aduse din Basarabia), monahii fiind stramutati langa balta Saon unde isi construiesc o bisericuta si cateva chilii - viitoarea Manastire Saon. Dupa 60 de ani, constructia s-a degradat datorita infiltratiilor si inundatiilor.

Dupa propria sa declaratie, facuta la 3 septembrie 1857, in fata Consistoriului duhovnicesc din Ismail, Athanasie Lisavenco, lipovean de origine, s-a nascut in targul Chilia din Basarabia, pe la anul 1816 (in 1857 arata ca are 41 de ani).
In anul 1837 el intra in Manastirea Caracal de la Sfantul Munte Athos unde se calugareste in anul 1839. Doi ani mai tarziu, el este hirotonit ierodiacon si ieromonah, dupa care pleaca "in partile Dunarii, aproape de Isaccea, langa apa numita Celic Dere unde a fundat un schit cu hramul Adormirea Maicii Domnului.
O troita aminteste: "Aicea a fost biserica Sfintii Voievozi Mihail si Gavril, a treia din Manastirea Celic Dere, ctitorie a arhimandritului Athanasie si daramata de inundatiile din 1916. Spre aducere aminte s-a facut aceasta insemnare de arhim. Porfirie Stefanescu in 1976 - aug. 1977".
In anul 1901 episcopul Partenie al Dunarii de Jos a pus temelia actualei biserici, dupa planurile arhitectului Toma Dobrescu din Bucuresti. Dar in anul 1902 lucrarile constructiei sunt intrerupte si reluate abia in anul 1910 la initiativa episcopului Nifon Niculescu, cu sprijinul Ministerului Cultelor.
Lucrarile, reluate dupa planurile arhitectului Dumitru Berechet, continua pana in anul 1916 si reincep in anii 1924-1925. Acum a fost ridicata si biserica mare a manastirii si o mare parte dintre edificiile actuale.
Noua biserica a asezamantului a fost pictata intre anii 1926-1932, in fresca, de pictorul roman Gheorghe Eftimiu din Bucuresti, in stil neobizantin, de o neasemuita frumusete, cu motive obisnuite in bisericile romanesti din epoca brancoveneasca. Biserica a fost sfintita in anul 1932 cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" de catre episcopul Cosma Petrovici.
La cativa pasi de biserica se afla casa maicii Paisia, in curtea careia s-a ridicat o troita pe locul bisericii inaltata la 1909, cu Sfanta Masa protejata cu acoperis din tabla si mormantul ctitorului Athanasie ale carui moaste (mana neputrezita) sunt depuse in Paraclis.
"Marele Dictionar geografic al Romaniei" consemneaza la 1902 ca "maicile sunt in numar de 83" si ca "langa manastire se mai afla si o pestera unde se ingroapa mortii incepand de la 1860. Pestera e lunga de cateva sute de metri, incepand de la manastire si raspunzand tocmai la Telita. Are mai multe rasuflaturi". Tunelul nu a fost inca cercetat.
In anul 2002, pentru mai buna desfasurare a vietii monahale in cadrul manastirii, vietuirea de sine a fost inlocuita cu randuiala vietii de obste. Tot atunci monahia Casiana Mares a fost numita stareta manastirii.

Manastirea Celic Dere - arhitectura
Biserica din piatra a manastirii a fost construita intre anii 1901-1916, ctitorita de episcopul Partenie Clinceni. In anul 1909 lucrarile se reiau de catre P.S. Nifon Niculescu care a ridicat zidurile si acoperisul, inclusiv biserica de la subsol, pe baza planului intocmit de arhitectul Toma Dobrescu din Bucuresti. Biserica de la subsol a avut initial destinatia de gropnita, transformata apoi in biserica de iarna cu hramul "Izvorul Tamaduirii", unde s-a slujit intre anii 1932-1954.
Biserica manastirii este construita in plan triconic, in stil clasic modern de traditie post-bizantina. Constructia este caracterizata prin suprapunerea a doua biserici. Subsolul initial a fost facut ca gropnita pentru pastrarea osemintelor, dar dupa sfintirea din anul 1932 (cu hramul "Izvorul Tamaduirii") i s-a dat alta destinatie, ca paraclis, pana in anul 1954.
In exterior, despartirea celor doua biserici este marcata de un brau inconjurator. Are trei turle, una mare pe altar-naos octogonala cu opt ferestre inguste si inalte prevazute cu frumoase ancadramente in piatra si doua mai mici pe pridvorul inchis asezate dreapta-stanga tot de forma poligonala. Pridvorul deschis este sustinut de patru coloane mari asezate in fata si alte doua (dreapta-stanga) care marginesc peretele pridvorului inchis.
In pridvorul inchis se intra pe o usa masiva din lemn prevazuta si cu un grilaj puternic de metal. In dreapta si stanga usii sunt pictati, in forma marita, Sfintii Apostoli Petru si Pavel. Sus, pe peretele pridvorului, este pictata scena "Adormirea Maicii Domnului". Pridvorul inchis este pictat.
In pronaos sunt cate doua coloane mari pe fiecare parte care-l delimiteaza de naos. In naos si pronaos lumina strabte prin cele doua ferestre duble asezate pe fiecare parte, prevazute cu grilaj metalic intre ele. Pridvorul inchis este luminat de cate o fereastra laterala si cate una dreapta-stanga in fata.
Catapeteasma, executata in lemn de par poleit cu foita de aur, este de mare valoare artistica, sculptura fiind opera lui Anghel Dima din Bucuresti. Pardoseala bisericii este din parchet. Acoperisul este din tabla. Pridvorul inchis fiind construit mai inalt decat restul bisericii, are in partea superioara un rand de firide nepictate.
Biserica cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" adaposteste epitaful Mantuitorului brodat de maica Antonina in anul 1865, 85 de strane, policandrul si sfesnicele lucrate in 1928 la fabrica de laminat din Brasov.
Icoanele unicat de la Manastirea Celic Dere
„Icoana care se curata singura”
Ati vazut vreodata o icoana in care sa fie zugravit un chip cu ochii abia intredeschisi? O astfel de reprezentare rara este icoana facatoare de minuni a Domnului nostru Iisus Hristos care se afla in patrimoniul Manastirii Celic Dere. Ea a ajuns in aceste locuri pe vremea razboiului ruso-turc din anii 1806-1812. Este asezata spre inchinare in biserica Paraclis a manastirii. Mai este numita si „Icoana care se curata singura” deoarece, desi in trecut era in totalitate innegrita, in timp chipul Mantuitorului s-a luminat in mare parte.
Iata cateva din marturiile pastrate in decursul vremii de maicutele Sfintei Manastiri Celic Dere, care au urmarit cu pioasa evlavie minunea curatirii icoanei Mantuitorului:
In contextul conflictelor ruso-turce, de la inceputul secolului al XIX-lea, aproximativ in anul 1816, a sosit pe aceste meleaguri un ostas din armata austro-ungara, care avea asupra sa aceasta icoana. Gasind aici un grup de calugari, a dat icoana unui parinte, zicandu-i: "Parinte tineti aceasta icoana! Daca Sfintia voastra nu veti trai pana la sfarsit, cei ce va urmeaza sa pastreze aceasta icoana. Sa aveti mare evlavie ca prin ea se va savarsi o mare minune. Aceasta icoana o vedeti ca este neagra, dar pana la urma se va lumina toata, se va curata si ochii Mantuitorului, care-i vedeti ca sunt inchisi, se vor deschide.”
cum, dupa aproape doua sute de ani, suntem martorii adeveririi acestor cuvinte. Icoana s-a curatit mai mult de jumatate si ochii Mantuitorului incep sa se deschida.
  Oamenii locului au tesut o legenda, vazand o legatura intre catastrofele istorice si naturale care s-au petrecut in acest interval de timp si ritmul in care se curata icoana. Atentionarea ostasului: „Prin ea se va savarsi o mare minune” a generat pana acum doar teama de cataclisme sau chiar de venirea sfarsitului lumii. Nu stiu sa mai existe vreo profetie referitoare la vreo icoana care sa inspaimante atat de mult incat sa genereze teama de a o vedea in totalitate luminata, cu ochii larg deschisi. Privit dinspre partea care s-a luminat, Mantuitorul zambeste!
 
Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului Nerosaiskaia 
O alta icoana facatoare de minuni din paraclisul Manastirii Celic Dere este si icoana Maicii Domnului Nerosaiskaia. Aceasta a apartinut unei familii de binecredinciosi  din comuna Nerusai, judetul Ismail, Basarabia.
Inceputul minunilor savarsite de Maica Domnului prin sfanta icoana s-a petrecut atunci cand, in in urma unui incendiu, din toata gospodaria prefacuta scrum nu a ramas decat aceasta sfanta icona innegrita dar nearsa. Batranii au pretuit sfanta icoana si au pastrat-o in casa noua pe care au construit-o, dar o data cu moartea lor, mostenitorii vazand-o mica si innegrita au vrut s-o innoiasca cu alta mai noua si mai frumoasa. Gandindu-se daca s-o ingroape sau s-o arunce in rau in cele din urma au hotarat s-o arda si astfel sfanta icoana  a ajuns pentru a doua oara in foc. Deci au aruncat-o intr-un cuptor incins si o noua minune s-a produs. Flacarile au navalit afara si sfanta icoana a ramas nearsa pe jaratec. Infricosati de cele intamplate, noii proprietari ai sfintei icoane au invatat s-o pretuiasca si cu mare evlavie au asezat-o la loc de cinste intr-o camera curata. Lantul minunilor nu s-a oprit insa aici. In ajunul Sfintei Invieri, stapanul casei a intrat in camera in care se afla sfanta icoana ca sa ia Pasca si s-o duca la biserica pentru sfintire, potrivit obiceiului. Insa cum a intrat in camera a vazut, ca de la sfanta icoana se revarsau raze luminoase. Inspaimantat s-a aruncat la pamant si atunci a auzit un glas ce venea dinpre sfanta icoana, spunandu-i: „Luati-ma de aici si duceti-ma unde sunt adunate fecioarele ca sa ma duc impreuna cu ele sa fac ascultare in Turcia”. In perioada respectiva Dobrogea se afla sub ocupatie turceasca. In Basarabia, in vremea aceea, se aflau mai multe grupuri de fecioare care primeau invatatura despre randuielile calugaresti. Un astfel de grup se afla in comuna Nerusai sub supravegherea monahiei Heruvima, educatoarea tinerelor aspirante la viata monahala. Acestea, anuntate prin  preotul comunei, au mers cu bucurie si au luat sfanta icoana indeplinind dorinta Maicii Domnului. Dupa ce Dobrogea a fost eliberata de sub stapanirea otomana, monahia Heruvima a anuntat pe parintele arhimandrit Athanasie, ctitorul acestei sfinte manastiri de venirea grupului de fecioare si aducerea sfintei icoane. Un mare alai a insotit sfanta icoana care a fost intampinata, la intrarea in vechea manastire Celic Dere, de parintele arhimandrit Athanasie cu intreg soborul si de o multime de binecredinciosi. Printre acestia se aflau si doi calugari, bolnavi de multi ani, care s-au asezat la pamant. Cand s-a trecut cu sfanta icoana peste ei, de indata s-au insanatosit si au putut urma alaiului, plini de recunostinta. Sfanta icoana a fost asezata in biserica manastirii, unde a fost pastrata pana in anul 1916. Datorita razboiului, stareta manastirii din acea vreme (prea cucernica maica Mihaela Panaiot) impreuna cu maicile si surorile au fost nevoite sa se refugieze. Inainte de a se retrage, maicile au ascuns obiectele de valoare intr-o pestera aflata in incinta manastirii. Paraclisiera de serviciu, monahia Singlitichia Cernomoret a luat printre alte odoare si sfanta icoana pe care a ascuns-o in aceeasi pestera. In prima noapte de refugiu maica Singlitichia a visat sfanta icoana si a auzit un glas spunanndu-i: ”Sa ma luati de unde m-ati ascuns, ca nu voi ma aparati pe mine ci eu pe voi.” A doua zi dimineata, maica Singlitichia impreuna cu sora Chilina Bahaciu s-au intors in manastire printre soldatii care se retrageau si au reasezat sfanta icoana in biserica, la locul ei. Doi ani s-au scurs sub ocupatia armatei bulgare fara sa se petreaca vreun incident. In perioada acea, la solicitarile credinciosilor cu sfanta icoana s-au facut numeroase procesiuni prin satele afectate de seceta sau invazii de omizi. In urma trecerii sfintei icoane si a rugaciunilor facute, pamanturile erau binecuvantate cu ploi, bolile se vindecau, insectele si daunatorii  erau starpite. In orice imprejurare dificila abatuta asupra sfintei manastiri, sfanta icoana era liman de ajutor si mangaiere. Si azi Maica Domnului, prin aceasta sfanta icoana, apare si ajuta in momentele grele intreg soborul si pe binecredinciosii ce se inchina ei cu dragoste si evlavie.
 Icoana Sfintei Drosida (fiica imparatului Traian) 
In primul medalion de langa usa, prima sfanta este sfanta Drosida, cealalta este sfanta Filofteia a noastra. Eu totdeauna povestesc despre ea, pentru ca numai in biserica noastra este intalnita reprezentarea sfintei Drosida, fiica imparatului Traian, martirizata la anul 104, pe 22 martie. Pentru rugaciunile ei si ale sfantului Grigorie Dialogul (praznuit la 12 martie) a fost mantuit imparatul Traian. Cititi in cartea Proloage la data de 12 martie.”
(Proloage: Se scrie si aceasta pentru acest mare placut al lui Dumnezeu, ca pe Traian, imparatul Romei (98-117), care a fost inchinator la idoli, dupa multi ani de la moartea lui l-a izbavit sfintul din vesnicele munci cu rugaciunile sale. De acest lucru Sfintul Ioan Damaschin, in cuvantul sau pentru cei adormiti, scrie astfel: "Grigorie Dialogul, episcopul Romei celei vechi, precum stiu toti, era vestit intru sfintenie si intelegere si, cind slujea, avea partas un inger din cer slujind impreuna cu dinsul. Acesta, calatorind oarecind pe podul cel de piatra si stand intr-adins, a facut rugaciune catre Domnul cel iubitor de suflete pentru iertarea pacatelor lui Traian imparatul. Atunci, a auzit indata glas de la Dumnezeu, zicand: "Rugaciunea ta am auzit-o si dau iertare lui Traian; iar tu sa nu mai faci rugaciuni pentru pagani".)














video



joi, 15 martie 2012

Stefan cel Mare ctitor de lacasuri sfinte

În lunga sa domnie de 47 ani, 2 luni şi 3 săptămâni, ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT  a purtat 36 de războaie din care a câştigat 34. El n-a fost numai conducător de oşti şi un aprig apărător al gliei străbune, un iscusit diplomat şi un bun administrator, ci şi un mare ctitor de lăcaşuri bisericeşti. După fiecare bătălie înălţa câte un lăcaş de cult în semn de mulţumire pentru ajutorul dat de Dumnezeu în luptă.Cronicarul Grigore Ureche ne spune că Ştefan a construit sau consolidat 44 de mănăstiri şi biserici, care “au înfrânt secole, au biruit atacurile celor fără de lege, au rezistat cutremurilor şi au păstrat credinţa în Hristos”.
Printre ctitoriile sale de referinţă se numără mănăstirile:
- Putna (1470),
- Tazlău (1487),
- Voroneţ (1488),
- Borzeşti (1494),
- Popăuţi (1496),
- Războieni (1496),
- Neamţ (1497),
- Dobrovăţ (1504),
- biserici domneşti răspândite pe întreg cuprinsul Moldovei: Vaslui, Bacău, Iaşi, Cotnari, Dorohoi, etc.
De asemenea, Ştefan cel Mare a contribuit cu danii substanţiale la zidirea unor lăcaşuri de cult din:
- Muntenia,
- Ardeal,
- de la Sfintele locuri,
- de la Muntele Athos.

MĂNĂSTIREA PUTNA                                              
Hramul bisericii: “Adormirea Maicii Domnului”
Supranumită "Ierusalimul Neamului Românesc" (M.Eminescu).
Se află în jud. Suceava pe valea râului Putna, la 72 km de Cetatea de Scaun a Sucevei şi la 33 km de oraşul Rădăuţi.
Mănăstirea Putna este prima ctitorie a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. 
Zidirea mănăstirii a început la un an după cucerirea Cetăţii Chilia în vara anului 1466 şi s-a terminat în 1469. A fost sfinţită în ziua de 3 septembrie 1469. În 1481 au fost înălţate zidurile de incintă, cu turnuri la colţuri şi la mijlocul laturilor. 
Biserica originală a suferit mari modificări în decursul anilor
din cauza: 
 unui mare incendiu;
 faptului că a fost prădată de cazaci, 
apoi de polonezi;
 puternicului  cutremur din 1739.
Actuala biserică a fost reconstruită între 1653 – 1662 de către Vasile Lupu şi urmaşii săi, ultima oară fiind restaurată la sfârşitul sec. al XIX-lea.
Din fortificaţiile mănăstirii lui Ştefan cel Mare au mai rămas: 
 Turnul Tezaurului, pe latura vestică şi 
- pisania turnului clopotniţei în est.TURNUL   T E Z A U R U L U I Aici erau ascunse bogăţiile şi lucrurile de preţ ale Mănăstirii 
S T E M A    M O L D O V E I  cu pisania de la Ştefan cel Mare de pe turnul de intrare al Mănăstirii Putna
Mănăstirea Putna a fost sorocită ca loc de odihnă veşnică pentru domnitor şi familia sa.
Mormântul  lui  Ştefan  cel  Mare,deasupra căruia străjuieşte o candelă permanent aprinsă.
Mormântul se află în biserică, pe latura sudică a gropniţei. Pe peretele din dreapta mormântului este                           tabloul votiv al voievodului cu familia.
Acoperământul de mormânt al lui Ştefan cel Mare, confecţionat din porunca lui Bogdan, fiul său, are următoarea inscripţie: 
„Io Bogdan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, a împodobit şi acoperit cu acest acoperământ mormântul tatălui său, Io Ştefan voievod, care a domnit în Ţara Moldovei 47 de ani şi trei luni şi  care a trecut la veşnicul lăcaş în anul 7012 (=1504), luna iulie, în ziua a    doua, marţi, la ceasul al patrulea din zi”
BISERICA ALBĂ din Baia, jud. Suceava, la 8 km de Fălticeni      
Hramul: “Sfântul Gheorghe”
Este ctitorită de Ştefan cel Mare, după bătălia din 14 - 15 decembrie 1467 cu Matei Corvin din apropierea localităţii Baia. I se spune şi Biserica Albă  (denumirea populară), fiindcă nu a fost zugrăvită.
Legenda spune că Ştefan a dat foc la localitate, mare parte din trupele maghiare găsindu-şi sfârşitul aici. Chiar Matei Corvin, se zice că ar fi fost rănit în luptă în partea dorsală de o săgeată cu trei vârfuri şi din învălmăşeala care s-a creat, a putut fugi călăuzit de un trădător moldovean care l-a trecut munţii în Ardeal. Se pare că trădătorul nu a scăpat şi, prins fiind, a fost închis într-o mină părăsită din apropierea localităţii Bogata (sat din actuala comună Baia) cunoscută sub denumirea de Groapa lui Hârjap (sau Borta lui Hârjap). Cheia cu care a fost încuiată uşa de la gura minei, zice legenda, a fost aşezată pentru vecie sub altarul Bisericii  Albe. 
Astăzi, Biserica Albă nu mai aste “albă”. 
Ea a fost pictată în anul 2002 . 

BISERICA DIN PĂTRĂUŢI; Hramul: “Înălţarea Sfintei Cruci”
Situată lângă Suceava, este ctitoria lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din 1487.
Este prima biserică păstrată de la Ştefan cel Mare şi singura care n-a fost restaurată niciodată. 
Biserica Pătrăuţi a devenit Monument Unesco în anul 1993, fiind cea mai veche biserică ortodoxă Monument Unesco din România.
Fiind zidită după lupta de la Scheia pe Siret, pe care Ştefan a purtat-o împotriva oştilor ungureşti conduse de Hroiot,  Mănăstirea Pătrăuţi era destinată în special îngrijirii răniţilor proveniţi după luptele purtate în preajma Cetăţii de Scaun a Sucevei. Îngrijirea bolnavilor şi răniţilor de către călugăriţe, se făcea în bolniţă (un fel de spital de campanie) aflată în curtea mănăstirii.
În tabloul votiv, Sfântul Ştefan cel Mare, zugrăvit cu un chip rotund şi luminos, încadrat de nişte plete blonde, ţine în mâini macheta bisericii pe care o prezintă ca pe o ofrandă lui Iisus Hristos, prin intermediul Sfântului Împărat Constantin cel Mare, înaintaşul său în lupta pentru cruce. Domnitorul stă alături de soţia sa, Maria Voichiţa, de fiul său Bogdan al III-lea şi de cele două domniţe, Maria şi Ana. 
BISERICA "Sfântul Procopie
În semn de mulţumire pentru victoria obţinută la 8 iulie 1481, (zi în care este prăznuit Sf. Mare Mucenic Procopie – sfânt militar), în lupta de la Râmnicu Sărat împotriva lui Basarab al IV-lea cel Tânăr, domnul Ţării Româneşti, Ştefan cel Mare a înălţat între 8 iulie 1487 şi 13 noiembrie 1487 o biserică cu hramul "Sfântul Procopie“ în satul Bădeuţi (astăzi parte componeantă a  oraşului Milişăuţi) din apropiere de oraşul Rădăuţi, judeţul Suceava.   
Biserica a fost distrusă de armata austro-ungară în anul 1916.
În prezent, din biserică  s-au mai păstrat nişte ruine ale peretelui vestic. Ruinele se află lângă biserica de lemn din cimitirul satului Bădeuţi, în punctul "Vatra satului", aflat la limita localităţilor Bădeuţi şi Milişăuţi.
Ruinele bisericii "Sf. Procopie" din Bădeuţi au fost incluse pe Lista monumentelor istorice din judeţul Suceava din anul 2004.

MĂNĂSTIREA VORONEŢ; Hramul bisericii: “Sfântul Gheorghe” 
Situată în jud. Suceava, la 4 km de oraşul Gura Humorului, constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui  Ştefan cel Mare. Pisania bisericii arată că lucrările de construcţie au durat mai puţin de patru luni, de la 26 mai până la 14 septembrie 1488, ceea ce constituie un record pentru acea vreme.

Biserica “Sfântul Gheorghe” Voroneţ şi-a câştigat un renume deosebit în lumea întreagă pentru picturile sale exterioare, de o excepţională valoare artistică, realizate în jurul anului 1547.
"Judecata de apoi“, capodoperă unică în lume, cea mai amplă compoziţie, se remarcă prin intensitatea dramatică, bogăţia imaginaţiei, elementele de reinterpretare locală, armoniile coloristice în care predomină albastrul metalic şi tonurile aurii.
Aici, înainte de a construi Ştefan cel Mare biserica, exista un schit de lemn, unde, conform tradiţiei, a trăit Daniil Sihastrul căruia domnul, la ceas de cumpănă în timpul luptelor cu turcii, i-a cerut sfat şi ajutor. Printre pietrele funerare de la Voroneţ se află şi o lespede cu inscripţia: “Acest mormânt este al părintelui nostru David, ca schimnic Daniil”.
Daniil Sihastrul (pictură interioară)
Pictura interioară a bisericii “Sf. Gheorghe” datează în cea mai mare parte din timpul lui Ştefan cel Mare.

Tabloul votiv, pictat în naos, îl prezintă pe ctitor alături de doamna Maria Voichiţa, o fiică şi fiul Bogdan, toţi în costum de epocă.
BISERICA “Sfântul  Ilie”, SCHEIA, jud. Suceava
Situată în satul Sfântul Ilie, com. Scheia, la 1,5 km de Suceava, a fost ctitorită de Ştefan cel Mare în 1488.
Pictura Bisericii “Sf. Ilie” a fost realizată în epoca voievodului, apoi refăcută în sec. al XVII-lea. 
Tabloul votiv din Biserica “Sfântul Ilie” îl reprezintă pe      Ştefan cel Mare şi Sfânt cu familia sa. Imaginea sfântului a fost distrusă parţial, în timpul luptelor cu polonii lui Ian Sobiesky. 
BISERICA “Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”  Vaslui
A fost ctitorită de Ştefan cel Mare, ca paraclis al Curţii Domneşti, construit în memoria victoriei asupra turcilor de la Podul Înalt
După cum rezultă din inscripţia votivă, aflată pe peretele de apus, Biserica Domnească “Sfântul Ioan”  Vaslui a fost zidită în mai puţin de cinci luni de zile, 27 aprilie – 20 septembrie 1490.

BISERICA "Sfântul Nicolae Domnesc“  Iaşi
Biserica a fost denumită Sfântul Nicolae-Domnesc datorită faptului că era situată în imediata vecinătate a Curţii domneşti şi pentru faptul că aici au fost unşi în domnie, cu sfântul şi marele Mir, aproape toţi domnii Moldovei, de la Despot–Vodă până la Alexandru Ioan Cuza.
Până spre sfârşitul secolului al XVII-lea, Biserica Sfântul Nicolae-Domnesc a servit drept Catedrală mitropolitană.
La sfârşitul secolului al XIX- lea, Biserica "Sfântul Nicolae Domnesc“ Iaşi a fost desfăcută şi reconstruită din temelii de arhitectul francez    André Lecomte du Nouy, care i-a adus şi unele mici modificări faţă  de planurile iniţiale. 
A fost repictată în întregime în exterior şi în interior.
Ştefan cel Mare – Biserica “Sf. Nicolae Domnesc” Iaşi
BISERICA “Sfântul Gheorghe”  din Hârlău, la 74 km de Iaşi
Este o biserică ctitorită de Ştefan cel Mare în perioada
1493-1494, în mai puţin de 5 luni. 
Situată în imediata vecinătate a Curţilor Domneşti Hârlău, Biserica “Sfântul Gheorghe”  reprezintă unul din cele mai reuşite monumente ale epocii.
În timpul lui Petru Rareş, fiul domnitorului, biserica din Hârlău a fost pictată, fiind cea mai veche biserică din Moldova care a avut pictură exterioară care însă s-a deteriorat. În anul 1791 a fost tencuită şi zugrăvită. 
Înfăţişarea actuală este rezultatul restaurări-lor făcute, care au introdus modificări regretabile.
BISERICA  ”Cuvioasa Parascheva ” din Cotnari, jud. Iaşi
Este o Biserică Domnească ctitorită de Ştefan cel Mare pe la 1493 pe lângă Curtea Domnească, (nu are inscripţie care să ateste data exactă a construcţiei).
Curtea Domnească Cotnari s-a destrămat cu timpul, locul unde a fost situată cunoscându-se după hrubele care sunt, de fapt, vestitele pivniţe domneşti.     Se spune că din locurile unde sunt aceste pivniţe ar porni un tunel ce ar duce, pe sub pământ, până la Hârlău. 

BISERICA din CUCUTENI,jud.Iasi

BISERICA “Adormirea Maicii Domnului”, BORZEŞTI 
Este zidită între 9 iulie 1493 – 12 octombrie 1494 în satul Borzeşti,oraşul Oneşti, jud. Bacău de Ştefan cel Mare, împreună cu fiul său, Alexandru în amintirea prietenului său din copilărie, Mitruţ, omorât de tătari în acest loc.
BISERICA “Sfântul Nicolae” din Dorohoi, jud. Botoşani
Este o altă ctitorie a lui Ştefan cel Mare, înălţată în anul 1495. 
În 1499, după zdrobirea oştilor polone ale lui Ioan Albert, 
Ştefan cel Mare se retrage aici “pentru odihnă si reculegere". 
Pictura realizată în perioada 1522 - 1525, în timpul lui Ştefăniţă Vodă, nepotul voievodului, este deosebit de valoroasă, păstrându-se în mare măsură şi astăzi. În interior, tabloul votiv al ctitorului şi a familiei sale este pictat în frescă. 

BISERICA “Sfinţii Apostoli Petru si Pavel” din HUŞI, jud. Vaslui
Este ctitorită de Ştefan cel Mare  între 1494 – 1495. Era o biserică mică, cu obşte de călugări care să se roage pentru domn şi familia sa. 
Între anii 1598-1949 a îndeplinit rolul de catedrală episcopală a Huşilor. 
Este refăcută din temelie de către episcopul Inochentie al Hușilor între 1753 - 1756. 
Din 1996 și-a reluat rolul de Catedrală Episcopală.

MĂNĂSTIREA POPĂUŢI, Botoşani; Hramul bisericii: “Sfântul Nicolae” 
Este o mănăstire de călugări amplasată la periferia Botoşanilor, în zona denumită Popăuţi. A fost ctitorită în anul 1496 de către domnitorul Ştefan cel Mare.
Deşi restaurată de mai multe ori, biserica şi-a păstrat totuşi forma iniţială.               Ea prezintă mai multe asemănări cu alte  biserici orăşeneşti zidite la sfârşitul domniei voievodului, şi anume cu Biserica "Sf. Nicolae" din Dorohoi şi cu Biserica "Sf. Gheorghe" din Hârlău. 
Biserica “Sfântul Nicolae”  a fost amplasată într-o  poziţie strategică, determinată de numeroasele năvăliri ale duşmanilor atraşi de bogăţiile oraşului Botoşani. Din acest motiv, clădirii propriu-zise a mănăstirii i-au fost adăugate ziduri solide şi un turn de veghe, conferindu-i aspectul unei veritabile cetăţi. În prezent, vechiul  zid ce înconjoară mănăstirea  a fost reconstruit pe vechea fundaţie, conferindu-i  acestui lăcaş măreţia de odinioară.
Ansamblul Mănăstirii Popăuţi  are o mare valoare artistică şi istorică. Este inclus pe lista monumentelor istorice din jud. Botoşani,  fiind alcătuit din două obiective:
Biserica "Sf. Nicolae“,  şi Turnul clopotniţă. 
Turnul-clopotniţă a servit şi ca adăpost în caz de pericol, ceea ce explică de ce la etajul întâi intrarea se face pe o scară exterioară care poate fi ridicată.      Turnul clopotniţă de la Popăuţi este una dintre puţinele construcţii de acest gen păstrate din vremea lui Ştefan cel Mare.

MĂNĂSTIREA RĂZBOIENI       
Hramul bisericii: “Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil ”
Ctitorită de Ştefan cel Mare la 20 de ani de la lupta cu forţele otomane “întru amintirea şi pomenirea tuturor drept credincioşilor creştini care au pierit aici” (după cum se spune în impresionanta ei pisanie), este unul dintre cele mai valoroase şi interesante monumente din jud. Neamţ.
Pe pisanie e scris şi: “pentru păcatele mele  creştinii au fost biruiţi de păgâni”. 
Aceasta înseamnă  că voievodul  îşi asuma înfrângerile, pe  când biruinţele le socotea spre slava lui Dumnezeu.
Pisania nu menţionează când au început lucrările de construcţie, dar având în vedere dimensiunile reduse ale bisericii şi experienţa altor ctitorii ale lui Ştefan cel Mare zidite în decursul aceluiaşi an, nu este exclus ca ridicarea monumentului  să fi începută în vara anului 1496, poate chiar în ziua de   26 iulie când s-au împlinit cei 20 de ani de la desfăşurarea bătăliei, pentru a se încheia la 8 noiembrie acelaşi an, în ziua hramului. 
Astăzi, Mănăstirea Războieni este o mănăstire de maici.
Aşezământul are şi rol de mausoleu deoarece în groapa comună a altarului şi pronaosului se găsesc osemintele ostaşilor moldoveni căzuţi în lupta de la Valea Albă, Războieni din 1476.

MĂNĂSTIREA TAZLĂU–Hramul bisericii: "Naşterea Maicii Domnului"
Este aşezată în localitatea Tazlău, jud. Neamţ, la poalele Măgurii Tazlăului, la 36 km de Piatra Neamţ. 
Lucrările la construcţia bisericii au început la 4 iulie 1496, construcţia fiind încheiată la 8 noiembrie 1497.

MĂNĂSTIREA NEAMŢ – Hramul bisericii: “Înălţarea Domnului
Nemţişor este ctitoria voievodului  Ştefan cel Mare  de la sfârşitul secolului al XV-lea (1497). 
Este numită şi “Ierusalimul ortodoxiei române”

MĂNĂSTIREA BISTRIŢA–Hramul bisericii: “Adormirea Maicii Domnului” 
Se află în satul Bistriţa, com. Alexandru cel Bun, jud. Neamţ la 8 km de oraşul Piatra-Neamţ. A fost zidită la 1406 de către Alexandru cel Bun.
tefan cel Mare a zidit  în 1498 un turn-paraclis ce se păstrează până astăzi, fiind cel mai vechi edificiu din incinta actuală a mănăstirii.
TURNUL CLOPOTNIŢĂ  cu paraclisul „Sfântul Ioan cel Nou”

La sfârşit de veac, în 1498,   Ştefan cel Mare şi-a înscris numele printre ctitorii de la Bistriţa ridicând o impunătoare clopotniţă cu paraclis, după cum rezultă şi din inscripţia votivă încastrată în peretele sudic al construcţiei: 
         “Evlaviosul şi de Hristos iubitorul Io Ştefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit această clopotniţă şi biserică aşeză într-însa, întru numele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou din Cetatea Albă, pentru rugăciu-nea sa şi a Doamnei sale, Maria, şi a copiilor lor, în anul 7006 (1498), şi tot în anul acela le-a şi săvârşit, în luna
lui septembrie, 13 zile”. 

În biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Bistriţa se află o icoană a Maicii Domnului pictată în anul  665  în  Israel, făcătoare de minuni.
BISERICA Domnească “Sfântul Ioan Botezătorul”  Piatra Neamt
După indicaţiile pisaniei, Biserica a fost zidită de la 15 iulie 1497 până la data de 11 noiembrie 1498; turnul de clopotniţă a fost zidit în anul 1499, terminat la 24 octombrie acelaşi an. 
“Turnul cu ceas” este cel mai valoros monument istoric din Ansamblul arhitectural Piatra Neamţ şi printre puţinele păstrate din vremea marelui voievod. 

MĂNĂSTIREA  VOLOVĂŢ–Hramul bisericii: ”Înălţarea Sfintei Cruci” 
Este situată în localitatea Volovăţ, la 4 km de Rădăuţi, jud. Suceava. Ctitoria lui Ştefan cel Mare, zidită între 1500 – 1502. 
Nu are pictură exterioară. 

 MĂNĂSTIREA DOBROVĂŢ
 Hramul bisericii: “Pogorârea Duhului Sfânt”
Este o mănăstire de călugări amplasată în satul Ruşi din comuna Dobrovăţ, jud. Iaşi, la o distanţă de 25 km de Iaşi şi 35 km de Vaslui.
Construcţia Bisericii “Pogorârea Duhului Sfânt” Dobrovăţ, printre cele mai vechi şi mai frumoase, a început în ziua de     27 aprilie 1503 şi s-a terminat în anul 1504, Ştefan cel Mare nereuşind finalizarea ei. Biserica a fost ridicată numai în zidărie, restul lucrărilor fiind  terminate de Bogdan al III-lea, fiul domnitorului, asociat la domnie în anul construirii bisericii şi viitorul domn al Moldovei.

Fiul său, Petru Rareş, a împodobit biserica cu pictură în timpul domniei sale în Moldova. Pictura bisericii este cea originală, datând de la 1529.

O imagine foarte  veche a lui Ştefan cel Mare este şi cea din Mănăstirea Dobrovăţ. 

Tabloul votiv îl înfăţişează pe Ştefan cel Mare alături de fiii săi Bogdan şi Petru Rareş.  
BISERICA “Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”  Reuşeni ultima ctitorie a lui Ştefan cel Mare 
ste situată în satul Reuşeni, com. Udeşti, la 15 km de Suceava
Această biserică este zidită pe locul unde, la data de 15 octombrie 1451, a fost ucis voievodului Bogdan al II-lea, tatăl lui Ştefan cel Mare. 
Construcţia bisericii a fost începută la data de 8 septembrie 1503 de către Ştefan cel Mare, dar cum domnitorul a murit între timp, biserica a fost finalizată la 18 septembrie 1504 de către fiul său, domnitorul Bogdan al III-lea.
Rămăşiţele pământeşti ale lui Bogdan al II-lea nu au fost reînhumate în Biserica din Reuşeni, cum voia să facă Ştefan cel Mare.
Istoricii cred că trupul lui Bogdan al II-lea a fost înhumat pe 16 octombrie 1451 (a doua zi după ucidere) în biserica din satul Secuieni, cam la 10 km de Reuşeni. În 1937, s-a descoperit un fragment din lespedea funerară ce i-a acoperit    mormântul, pe care se mai poate citi, încă, următorul text: 
„Acesta este mormântul robului lui Dumnezeu Bogdan voievod, tatăl… oct. 15” (în prezent fragmentul respectiv se află expus la Muzeul Naţional de Istorie Bucureşti). 

BISERICA MĂNĂSTIOARA 
construită din stejarul care l-a ocrotit pe Ştefan cel Mare când era urmărit de ucigaşii tatălui său. 
Pe un deal din mijlocul unei păduri tinere, la 3 km de drumul judeţean care străbate com. Udeşti din jud. Suceava, se ridică biserica care "poartă pe umerii săi" 
legenda stejarului lui Ştefan cel Mare: 
"Tradiţia spune că pe când Ştefan era un flăcăiandru, a fost luat de tatăl său, Bogdan Vodă, la o nuntă în Reuşeni. Noaptea, în toiul nunţii, a năvălit pe neaşteptate Petru Aron, fratele domnului, cu o ceată de oşteni şi, prinzându-l pe Bogdan, l-a omorît. Ştefan atunci, de frică, a fugit şi s-a ascuns în pădure, într-un stejar. Zadarnic l-au căutat oamenii lui Petru Aron ca să-l omoare şi pe el, că nu l-au mai găsit. După ce a ajuns domn al Moldovei, Ştefan cel Mare  a ridicat aici, în cătunul Mănăstioara, satul Plăvălari, com. Udeşti, din lemnul stejarului în care şi-a aflat scăpare, o biserică, în amintirea acestui fapt". 

MĂNĂSTIREA BOGDANA – Hramul bisericii: “Sfântul Nicolae”
Este o mănăstire de călugări situată în municipiul Rădăuţi, jud. Suceava.
Biserica “Sfântul Nicolae” este ctitorită de către voievodul Bogdan I, străbunicul lui Ştefan cel Mare, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru izbânda în lupetele ce le-a purtat pentru a pune bazele unui stat liber şi independent la răsărit de Carpaţi, în Ţara Moldovei. În acest sfânt lăcaş sunt îngropaţi domnitorii Moldovei de la Bogdan I până în timpul lui Alexandru cel Bun, dar şi rudele familiilor domnitoare. 
   Între anii 1479-1482, Ştefan cel Mare a pus pe mormintele domnitorilor  Moldovei, înmormântaţi aici, lespezi frumos sculptate, decorate cu motivul obişnuit al împletiturilor, deosebite de la o lespede la alta, având inscripţii în limba slavonă. 
Întemeietorul Moldovei, Bogdan I, se află înmormântat în colţul sud - estic al naosului, având pe mormânt o lespede cu următoarea inscripţie: “Din mila lui Dumnezeu, Io Ştefan Voievod, Domnul Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a înfrumuseţat mormântul străbunicului său, bătrânul Bogdan Voievod, ...”
Pe unul dintre clopote se află inscripţia: “Io Ştefan, voievodul Ţării Moldovei “.
Pictura a fost completată sau refăcută de către Ştefan cel Mare.
Tabloul votiv din Mănăstirea Bogdana 
(din tablou sunt identificați cu certitudine doar Ştefan cel Mare şi una dintre soții) 

În Ţara Românească ŞTEFAN CEL MARE a zidit o biserică în oraşul Râmnicu Sărat în cinstea victoriei asupra lui Radu cel Frumos, cu hramul "Cuvioasa Parascheva".
Piatra de temelie a fost pusă în 1474.Azi e ruină. 
În Transilvania, tradiţia populară, ca şi unii istorici, îl consideră ctitor al bisericilor din Vad, pe Someş şi de la Feleac, lângă Cluj. 

BISERICA  “Sfânta Parascheva” din Feleac, la 7 km de Cluj-Napoca
Lăcaşul a fost ridicat cu sprijinul domnitorului Ştefan cel Mare, pentru românii din zona Clujului, fiind terminată la 25 octombrie 1488. Biserica a fost zidită din piatră, în stilul bisericilor din nordul Moldovei. 

BISERICA “Adormirea Maicii Domnului”  din Vad, jud Cluj, pe Valea Someşului, la 16 km de Dej 
Din vechea podoabă a bisericii din Vad nu s-a păstrat decât icoana Sfântului Nicolae, aflată azi în Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti. Istoricii datează biserica în ultimii ani de domnie ai marelui voievod. 

Ctitorind lăcaşuri de închinare pe întreg spaţiul geografic, etnic şi lingvistic românesc,  Ştefan cel Mare şi Sfânt a contribuit şi la afirmarea conştiinţei de 
unitate românească,el fiind un adevărat simbol al unităţii naţionale româneşti.

Ştefan cel Mare a cti-torit biserici şi mănăstiri nu doar în Moldova, Muntenia şi Transilvania, ci şi la Muntele Athos, situat în nordul Greciei. 

Pe Muntele Athos sau “Sfântul Munte”  îşi au locul:
  – douăzeci de mănăstiri;
  – patrusprezece schituri;
  – o mulţime de chilii călugăreşti ortodoxe, în care trăiesc călugări care cu smerenie zi şi noapte, prin muncă, post şi rugăciune duc o viaţă monahală.
La Muntele Athos, se află cea mai mare ctitorie românească, cunoscută  în documentele vremii ca "Mănăstirea domniei mele", şi care poartă pecetea marelui voievod moldovean Ştefan cel Mare, pe nume MĂNĂSTIREA ZOGRAFU, cu hramul “Sfântul Gheorghe” ,         considerată a noua în ierarhia mănăstirilor atonite.
Este situată în partea de nord-vest 
La Muntelui Athos, la o oră de mers pe jos de la ţărmul Mării Egee.
Potrivit tradiţiei, mănăstirea a fost înfiinţată de fraţii Moise, Aron şi Ioan, monahi originari din Ohrida (Macedonia). Aceşti trei fraţi au sihăstrit aici într-o desime mare de copaci, căutând şi găsind locul au zidit Mănăstirea de o frumusete nespusă pe la începutul sec. al X-lea.
După terminarea construcţiei, monahii nu se puteau hotărî ce sfânt să-şi ia ca ocrotitor. Unul dorea ca Maica Domnului să le călăuzească mănăstirea, altul îl voia pe Sf. Nicolae, iar al treilea se gândea la Sfântul Gheorghe. Neajungând la nici o înţelegere, au decis să lase această alegere în seama lui Dumnezeu. Au pregătit un lemn după mărimea  unei icoanei şi l-au pus în biserică, încuind-o. Apoi s-a retras fiecare la chilia lui, rugându-se lui Dumnezeu să arate cărui sfânt  trebuie închinată biserica. După trei zile de rugăciuni cu post şi priveghere, în timpul nopţii, au văzut cu toţii o lumină puternică în biserică. Dimineaţa au avut surpriza şi bucuria  să vadă pe scândura care fusese goală, strălucind ca un soare luminos, chipul Marelui Mucenic Gheorghe. Aşa a devenit Sfântul Gheorghe patronul mănăstirii, numită Zografu, adică icoană zugrăvită prin minune.
Necrezând această minune, a venit din Constantinopol (Turcia), un arhiereu. A pus degetul sub ochiul drept al chipului Sfântului Gheorghe şi a întrebat cu îndoială: “Aceasta este zugrăveală  făcută cu minune?”                                     Dar vrând să ia mâna, n-a mai  putut căci degetul  a rămas lipit aşa că a fost nevoie să i-l taie, care se vede şi astăzi la icoană. 



Sfântul  Gheorghe - Icoana făcătoare de minuni 
de la Mănăstirea Zografu de pe Muntele Athos.
Ruinată din cauza condiţiilor istorice, mănăstirea a cunoscut o perioadă de înflorire în secolul al XV-lea, datorită ajutorului dat de unii domnitori români. Perioada de vârf a fost atinsă, însă, în timpul lui Ştefan cel Mare. Acesta a refăcut mănăstirea aproape integral, între anii 1466-1502. Voievodul 
 dă mari fonduri de bani pentru înnoirea bisericii şi a bolniţei (spitalului), 
 zideşte la malul mării turnul şi rezideşte portul pentru corăbii cu o pisanie care consemnează numele său, 
 reface din piatră corpul chiliilor, trapeza (sala de mese) şi zidul de incintă. 
În anul 1502 Ştefan cel Mare zideşte din nou biserica mare şi o pictează în frescă. 
Domnitorul român făcea mănăstirii şi o danie anuală în bani de aur şi argint, galbeni ungureşti sau aspri de argint (monedă turcească).
Actuala pictură a bisericii “Sfântul Gheorghe” datează 
din anul 1817. În pridvor sunt pictaţi în şirul ctitorilor,la stânga împăraţii bizantini şi regii Serbiei, iar la dreapta:                                                         - Alexandru cel Bun,                                                                      - Ştefan cel Mare,                                                                        - Vasile Lupu. 
Biblioteca mănăstirii păstrează un număr foarte mare de manuscrise, unele pe pergament, în limbile greacă, slavonă şi română precum şi unele din donaţiile inestimabile ale lui Ştefan cel Mare. 
Astăzi Mănăstirea Zografu este chinovie bulgărească (mănăstire de călugări), care numără doar 15 călugări.
Sfântul Ştefan cel Mare  a luptat pentru credinţa ortodoxă. De aceea, în timpul domniei sale, Moldova a fost văzută ca poartă  a  creştinătăţii.
Datorită evlaviei sale, sinodul Bisericii Ortodoxe  Române,întrunit la 20-21 iunie 1992,a hotărât canonizarea domnitorului sub numele „ Dreptcredinciosul Voievod  Ştefan Cel Mare Şi Sfânt”,iar ca zi de prăznuire s-a fixat data trecerii sale în “cămările cereşti",2 iulie.