sâmbătă, 28 aprilie 2012

Belis=Biserica de sub lac=


Desi ascunsa de ochii oamenilor, Biserica de sub lac de la Belis, Cluj chiar exista; aceasta iese la iveala numai pe timpul verilor toride, veri sarace in ploi.
La originile comunei Belis nu exista documente care sa ateste infiintarea acesteia; unii istorici considera ca aceasta localitate a fost intemeiata de ciobanii care erau in trecere pe aici cu oile in perioada de pasunat. Deoarece zona era una prielnica pentru cresterea ovinelor, acestia si-au construit aici locuinte permanente. Belisul a fost pentru prima data mentionat in documente oficiale in anul 1737.
Belis este un sat situat in Transilvania, la altitudinea de peste 1000 m, in zona Muntilor Gilau si Bihor Vladeasa.

In zilele de vara rapuse de seceta puternica ies la suprafata ruinele unei bisericute vechi care dateaza tocmai din secolul XIX; acestea sunt vizibile in totalitate in aceasta perioada, se lasa mangaiate de razele soarelui, de privirile curiosilor si sunt imortalizate de aparatele de fotografiat ale curiosilor care trec an de an sa vada minunea care iese de sub apa. Impreuna cu ruinile bisericii ies la suprafata picturile care impodobesc aceste ruine, intruchipand ingeri si scene biblice cunoscute de ochiul omului.
In zilele in care biserica este acoperita de apa, fundatia acesteia se afla la mai bine de 3o de metri adancime si sta scufundata intr-o apa rece ca gheata. Cei care au vizitat biserica intr-o astel de perioada au reusit sa ii exploreze fiecare ungher doar cu ajutorul unei lanterne, deoarece la mai putin de 5 metri sub apa vizibilitatea este mult redusa.
Inainte ca biserica sa fie inghitita de ape definitiv, aceasta era vizibila de orinde te uitai deoarece era construita pe o magura, iar casele locuitorilor moti erau construite in jurul acesteia parca gravitand continuu, atrase de o forta nevazuta ochiului uman. Indiferent de anotimp, biserica ramanea un punct de reper pentru moti si acestia faceau ce faceau si mereu se regaseau si se intorceau in sanul acesteia. Fie batuta de ploaie, fie acoperita de omatul alb si pufos, turla bisericii a stat mereu de veghe asupra satului si a celor pe care ii adapostea la nevoie si in zilele de sarbatoare.
Intr-una din toamnele de mult trecuta, un zvon a ajuns la urechile locuitorilor: o viitura puternica avea sa ia Belisul pe sus si sa il stearga de pe harta acelor vremuri. Astfel comunistii au hotarat ca in acea zona sa ridice un baraj, o constructie puternica ce avea sa stavileasca apa care urma sa vina si satenii sa isi ia familiile, animalele si ce aveau ei mai de pret si sa se mute pe coasta neroditoare a Ungurului; rand pe rand treceau carele incarcate cu avutiile oamenilor, felinarele luminau cararile Belisului pana cand din satul motesc nu a mai ramas decat o amintire.
Insa, pe langa amintirea satului, statea acum biserica. Aceasta a fost rapid evacuata, s-au luat icoanele, candelabrele si obiectele de pret din aceasta si in urma a ramas doar biserica trista. Cu toate ca localnicii au luat clopotnita si acoperisul, biserica inca statea falnica de paza peste ceea ce mai inainte fusese satul Belis si a vegheat asupra a aceea ce avea sa insemne finele satului: stramutarea mortilor din cimitirul satului; oamenii au scormonit dupa osemintele celor trecuti in nefiinta si impreuna cu preotul satului au mutat cimitirul in noul lacas. Oamenii s-au retras incet dar sigur din calea apelor, cu parere de rau asupra satului care a fost odata si asupra locului in care acestia si-au trait copilaria. Peste vechiul Belis a cazut apa in timp si a scufundat biserica numita acum  Biserica de sub lac.

video

Cel mai vechi papirus din Europa


Singurul papirus din Romania , descoperit in urma cu peste 50 de ani,este scris in greaca veche si este unic, fiind singurul papirus intreg din Europa care dateaza din secolul IV i.H..
Acesta a fost descoperit la Mangalia in 1959 si a fost trimis, in acelasi an, in Rusia, pentru restaurare si conservare.
Ulterior, insa, nu s-a mai stiut nimic despre el.
In vara  anului 2011acesta a fost  predat reprezentantilor Muzeului de Arheologie „Callatis”.

vineri, 27 aprilie 2012

William Adolphe Bouguereau

William Adolphe Bouguereau (30 noiembrie 1825 – 19 august 1905) a fost un pictor academic francez.

William-Adolphe Bouguereau s-a născut în La Rochelle, Franța.
Student al Școlii de arte frumoase din Paris (Ecole des Beaux-Arts), a câștigat Prix de Rome în 1850. Picturile sale realizate în genul realismului artistic, precum și temele sale de inspirație mitologică l-au făcut extrem de popular, fiind unul din pictorii care a expus la constant la Salonul din Paris, de-a lungul întregii sale vieți artistice. Deși spre sfârșitul vieții sale, pictorul însuși a considerat că a căzut într-un fel de dizgrație, în mare parte datorată opoziției sale constante curentului impresionist, în lumea contemporană există o reconsiderare a artei sale și un nou val de apreciere îi înconjoară cele opt sute treizeci și șase (836) de picturi finalizate.






În timpul său, Bouguereau a fost considerat a fi unul dintre cei mai mari pictori ai lumii. Conform afirmațiilor lui Fred Ross, președinte al Art Renewal Center, în 1900, contemporanii pictorului, Edgar Degas și Claude Monet l-ar fi menționat pe Bouguereau ca fiind cel mai probabil pictor francez ce va fi menționat în anul 2000 ca fiind "cel mai mare pictor francez al secolului al 19-lea". Considerând modul ironic cunoscut al lui Degas de a face referiri publice la alți pictori, la care se poate adăuga tendința estetică clar orietată spre inovarea "definitivă" a picturii promovată constant de cei doi impresioniști, remarca a fost foarte probabil ironică. Indiferent de ceea ce Degas și Monet au intenționat a spune, realitatea este că opera lui William-Adolphe Bouguereau are un puternic moment de revitalizare și reconsiderare.











Deși s-a bucurat de un renume remarcabil în cea mai mare parte a vieții sale, picturile sale vânzându-se la prețuri ridicate (în special colecționarilor americani), în secolul 20, și în special după 1920, Bouguereau a intrat într-o uitare atât de profundă încât numele său nu a fost nici măcar menționat în enciclopedii pentru decade întregi. Unii critici de artă au încercat să menționeze opoziția sa declarată la curentele, care generic pot fi numite isme (fauvism, impresionism, expresionism, pointilism, etc.) ca fiind sursa "uitării deliberate" a pictorului pentru câteva decenii.
Este mult mai probabil că răspunsul se găsește în schimbările profunde sociale, istorice, culturale, tehnologice și științifice nu numai ale Europei, dar și ale celorlalte continente, combinate cu două războaie mondiale, care au făcut ca gustul și sensibilitatea să varieze atât de mult între 1920 și 1960 încât să producă astfel de mutații estetice. Se poate remarca cum și alte personalități marcante artistice (vedeți cazul couturierului francez Paul Poiret, spre exemplificare) au suferit "uitări" și "redescoperiri" similare.
Astăzi o bună parte a picturilor sale împodobesc galeriile a aproape o sută de muzee de artă din întreaga lume.

















La o vârstă relativ avasată, Bouguereau s-a căsătorit pentru o a doua oară cu una din fostele sale eleve, devenită între timp o artistă realizată, Elizabeth Jane Gardner Bouguereau. Bouguereau a fost cunoscut pentru folosirea propriei sale influențe și poziții de pictor academic consacrat în facilitarea deschiderii a numeroase instituții franceze de artă, incluzând prestigioasa Académie française, femeilor.































video