sâmbătă, 1 septembrie 2012

Palatul Dolmabahce-Istanbul


Un palat pe malul Bosforului  Din multimea palatelor inaltate atât pe malul european cât si pe cel asiatic al Bosforului, cel mai cunoscut este Dolmabahçe inaltat de sultanul Ahmet I pe locul unui vechi port. Palatul a suferit câteva incendii, ultimul dintre ele chiar distrugator, si chiar in acelasi loc sultanul Abdülmecit I, fondatorul celebrului Topkapi, a ridicat actuala constructie intre 1843-1856. Palatul a fost resedinta sultanilor pâna in 1876.
In 1877 sultanul Abdühamit al II-lea deschide aici primul Parlament Turc, dizolvat dupa numai doua luni. De-a lungul anilor palatul a gazduit numeroase personalitati printre care pot fi amintite imparateasa Eugenia, sotia lui Napoleon al III-lea al Frantei, imparatul austriac Franz Josef, imparatul german Wilhelm al II-lea, printul Edward al VIII-lea al Angliei, sahul Persiei Reza Pahlewi si multi ani. Palatul este inca scena unor importante receptii oficiale.
Dupa caderea Imperiului in 1923, aici a stat cunoscutul om politic si reformator Mustafa Kemal Atatürk, care a si murit tot aici la 10 noiembrie 1938. Palatul a fost construit dupa planurile arhitectului Balian si este alcatuit din trei parti. Prima este sala tronului si apoi intr-o parte incaperile oficiale si in cealalta camerele rezervate haremului. Intreaga constructie are 285 de camere si 43 holuri expunând 280 vaze, 136 ceasuri, 58 sfesnice si 36 de candelabre din cristal venetian, frantuzesc, englezesc sau de Bohemia. Are o suprafata de 4500 mp si minunatele dusumele din parchet de cea mai buna calitate, alcatuind modele unice, sunt in mare parte acoperite de covoare din lâna si matase lucrate manual in intreprinderile Hereke.














video

marți, 28 august 2012

PALATUL DE LA RUGINOASA

Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa este un palat construit în stil neogotic în anul 1804, care a aparținut inițial familiei Sturdza. Actualmente este muzeu memorial dedicat Domnului Unirii.


Satul Ruginoasa se află la o distanță de 60 km vest de municipiul Iași, între orașele Târgu Frumos și Pașcani, fiind traversat de DN 28A. El are o origine veche, prima sa atestare documentare datând din 1596. Într-un hrisov din acel an se vorbește de existența a opt case, înțelegându-se din text că satul mai cuprindea și altele.
După tradiție, numele localității ar avea cel puțin două surse. Una ar fi că provine de la un păstor pe nume Rugină care s-ar fi stabilit cu oile prin aceste părți, dar în lucrarea „Ruginoasa”, Boris Crăciun menționează că „și astăzi în diferite locuri ale comunei se poate vedea, în special după ploaie, un strat subțire brun – roșcat care acoperă pamântul, mai ales în locurile pietroase”, numele provenind de la acest fenomen. Numele unui iaz existent în localitate – „Rugină” apare și în documentele moldovenești din timpul domniei lui Ștefan cel Mare, amintind și de o familie de mari boieri.
Primele așezări s-au construit în partea de vest a satului, la locul denumit „Osoi”, de unde locuitorii s-au retras, întrucât locul era arid și lipsit de apă, pe locurile unde este astăzi satul Ruginoasa.
La sfârșitul secolului al XVII-lea, familia boierească Sturdza a cumpărat moșia de la Ruginoasa de la Duca Vodă, stăpânind-o timp de aproape 200 de ani. La începutul secolului al XIX-lea, familia Sturdza stăpânea o moșie de 8.000 hectare la Ruginoasa. Proprietarul moșiei era vistiernicul Săndulache Sturza, un boier cu spirit întreprinzător, după cum reiese din mărturiile documentare ale epocii.
În primul deceniu al secolului al XIX-lea, mai exact în anul 1804, marele vistiernic Săndulache Sturdza l-a angajat pe arhitectul vienez Johann Freiwald pentru a reconstrui vechea casă boierească de pe moșia Ruginoasa. După cum reiese dintr-o “samă” întocmită pe lunile noiembrie-decembrie 1804, arhitectul a primit banii necesari călătoriei sale în Moldova. El a fost însărcinat și cu angajarea în străinătate a unor meșteri nemți care să lucreze la o fabrică de postav înființată de boier. Din cauza faptului că situațiile de venituri și cheltuieli ale moșiei sunt disparate și incomplete, nu se știe ce sume au fost cheltuite cu zidirea casei boierești și a fabricii de postav (la care s-a adăugat și o biserică), precum și cu înzestrarea lor. Lucrările de construcție ale casei boierești de la Ruginoasa au fost finalizate în perioada 1 mai 1813 - 30 aprilie 1814.


De asemenea, proprietarul Ruginoasei a adus în Moldova, pe cheltuiala sa, un grădinar german pe nume Mehler care a primit însărcinarea de a amenaja în jurul palatului un parc cu alei străjuite de statui, bănci ascunse în labirinturi de verdeață și chiar un iaz înconjurat de sălcii. Palatul de la Ruginoasa a fost construit de către Freiwald în stil neoclasic, propriu arhitecturii civile din Moldova acelor vremuri.
În anul 1811, Săndulache Sturdza a ridicat în spatele palatului, o biserică de conac, pe locul unde a fost anterior o biserică de lemn. Acest lucru rezultă din pisania ce a fost așezată la intrare și care a fost distrusă în timpul celui de-al doilea război mondial.


În mai 1837, prozatorul Costache Negruzzi descrie astfel palatul de la Ruginoasa în povestirea "Scrisoarea I (Primblare)" din volumul "Negru pe alb. Scrisori la un prieten":
"Aproape de Târgul-Frumos sunt încântătoarele domene a Ruginoasei. Călătorul primind aici ospitalitate, uita necazele unui supărător drum. El pare că se trezește transportat ca prin un farmec în un castel descris de Walter Scott, unde găsește pe lângă mărirea feodalității, gospodăria Poloniei și eleganța Franței; și dacă vechii noștri boieri - sprijeni a patriei și a tronului - ar fi avut idee de arta heraldică, negreșit n-ar fi uitat a scrie pe scutul lor deviza vechii Engliteri Dieu et mon droit."

Palatul a fost moștenit de către logofătul Costache Sturdza, fiul lui Săndulache și văr al domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849). În perioada 1847-1855, logofătul l-a adus aici pe arhitectul Johann Brandel care a refăcut palatul în stil neogotic, stil păstrat și astăzi. Între proprietar și arhitect a fost încheiat un contract autentificat de Judecătoria Iași, secția a II-a, la 27 februarie 1847 și avizat la 12 martie, și de R. V. Richtofen, consulul Prusiei la Iași. Prin acel contract, Brandel se obliga “a preface casa ... de la Ruginoasa după arhitectura stilului gotic și pentru facerea altor planuri în detail și zugrăvelile și încheieri de contracturi cu lucrătorii trebuitori”. El trebuia ca până în toamna anului 1847 “să mântuie din roșu tot lucrul casei cu sobe, cu lăcătuși și celelalte și vara viitoare (1848), să o dea tencuită gata după plan”
Arhitectul a fost retribuit cu 200 galbeni cu care trebuia să plătească materialele achiziționate, să angajeze meșteri și să plătească cei 40 de salahori. Materialele obținute din demolarea palatului vechi urmau să fie folosite în construcție. Lucrările trebuiau să înceapă la 1 aprilie, dar între cele două părți au apărut unele neînțelegeri. Nemulțumit de evoluția lucrărilor, Costache Sturdza a adresat la 28 februarie 1848 o notă de protest la Consulatul Prusiei din Iași, învinuindu-l pe Brandel că nu și-a respectat obligațiile contractuale, acesta refuzând să prezinte situația cheltuielilor făcute.
Împiedicat și de evenimentele revoluționare din martie 1848 din Moldova, Brandel și-a reluat activitatea abia la sfârșitul anului 1850. Astfel, la 22 decembrie 1850 s-a semnat un nou angajament ce a fost anexat contractului, prin care arhitectul se obliga să încheie lucrările de zidărie în funcție de banii primiți de la Costache Sturza. Lucrările de zidire au fost finalizate la sfârșitul anului 1852.
Între anii 1853 și 1855 s-au executat lucrările de finisare și de amenajare a palatului după planurile și sub supravegherea aceluiași arhitect. Astfel, Carl Zergiebel a executat cele trei scări interioare din lemn de stejar și toate ușile din interiorul palatului contra sumei de 110 galbeni, Heinrich Stach a confecționat și montat dușumelele în schimbul sumei de 50 galbeni, Alexandru Ioan și Gh. Boroc din Roman au executat sobele, iar P. A. Flan, “dit Lecomte”, a zugrăvit pereții interiori și a vopsit toată lemnăria, inclusiv scările interioare de stejar, pentru suma de 192 galbeni. Lucrările de reconstrucție ale palatului au fost finalizate în vara anului 1855. Nu se cunoaște dacă au fost executate reparații și la clădirile anexă ale palatului sau la zidul înconjurător al incintei, dar faptul că bastioanele situate în punctele de intersecție ale zidurilor au fost construite în stilul gotic dovedește că acestea au fost construite tot în timpul lui Costache Sturza.
Logofătul nu a apucat să locuiască prea mult aici, el mutându-se la Iași, capitala Moldovei, unde avea în proprietate mai multe case, precum și unele moșii din împrejurimea orașului. Costache Sturdza a ascuns-o la Palatul de la Ruginoasa pe soția sa, Marghiolița Ghika-Comănești, în care înflorise o pasiune pentru boierul Nicolae Roznovanu. Ea s-a aflat în paza fiului săi cel mare al lui Costache, Săndulache Sturdza, care purta numele bunicului. În fruntea unei mici trupe de arnăuți, boierului Roznovanu s-a îndreptat spre palat, i-a cumpărat pe paznicii lăsați acolo de boier, a pătruns în curte unde a fost întâmpinat de Săndulache Sturdza. Acesta a împușcat un arnăut, dar un altul l-a omorât, înjunghiindu-l în inimă. Marghiolița a fost dusă la Palatul Roznovanu de la Stânca (azi demolat), apoi cei doi amorezi au fugit în Bucovina, unde s-au căsătorit.
În aprilie 1857, vornicul Alexandru Sturdza, un alt fiu al lui Costache Sturdza, a făcut un împrumut de 60 mii de galbeni la Banca Națională a Moldovei pe timp de 17 ani, cu o dobândă de 7,25%, ipotecând palatul și moșia Ruginoasa. Din cauza faptului că debitorul nu a putut achita ratele la termenele stabilite, banca a scos moșia Ruginoasa la licitație.
În anul 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza al Principatelor Unite a cumpărat la licitație moșia Ruginoasa de la Banca Moldovei, dorind să-l transforme în reședință de vară. El a depus la 13/25 ianuarie 1862 prețul de 52.011 galbeni, după cum confirmă Curtea de Întărituri, iar apoi actele de proprietate s-au încheiat la 16/28 aprilie 1862. Di suma depusă de domnitor, 49.441 galbeni și 28 lei au revenit Băncii Moldovei, care a fost autorizată de Banca din Brunsvig să încaseze sumele acordate ca împrumut de fosta Bancă Națională a Moldovei.
Prima grijă a domnitorului a fost să renoveze integral palatul. Deși domnitorul a petrecut puțin timp la palat, aici a locuit soția sa, Doamna Elena Cuza (1825-1909), care s-a ocupat de mobilarea și decorarea încăperilor, de grădină și de acareturi. Ea a angajat meșteri pentru repararea clădirii și grădinari germani pentru refacerea parcului din jurul castelului.
Scara centrală a fost construită din marmură, pereții au fost tapetați cu mătase de la Paris, au fost construite șeminee și s-au adus policandre scumpe. Doamna Elena Cuza a comandat unei firme din Paris, la 19 noiembrie 1863, piese de mobilier în valoare de 61.909 franci, actul de comandă păstrându-se astăzi la Biblioteca Academiei Române. Mobilierul comandat a fost adus în iarna anului 1864-1865.
Palatul de la Ruginoasa a fost inaugurat oficial de către domnitorul Cuza, cu prilejul sărbătorilor de Paști din aprilie 1864, când acesta a sosit aici împreună cu Al. I. Cantacuzino, Nicolae Pisoski și Baligot de Beyne. În septembrie 1864, el sosea din nou la palat, unde a rămas aproape o lună, după promulgarea Legii rurale din 14/26 august 1864, prin care au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol peste 400.000 de familii de țărani, iar aproape alți 60.000 de săteni au primit locuri de casă și de grădină. El a fost așteptat de 6.000 țărani care au venit să-i mulțumească, fiind întâmpinat de șase bătrâni care l-au primit cu pâine și sare, precum și cu un berbec împodobit cu panglici tricolore. El și-a continuat activitatea la palat în acea perioadă, făcând numiri de prefecți și luând măsuri pentru muncile agricole de toamnă. 
Plecat în exil în anul 1866 după ce fusese obligat să abdice, domnitorul a continuat să se îngrijească de moșia de la Ruginoasa. El a arendat moșia în anul 1866 cu 5.000 galbeni pe an, pentru a face rost de bani cu care să se întrețină în exil. În același timp, el a refuzat să preia un capital de 500.000 de franci, depuși la Banca Rotschild de noua conducere din Principate.
Fostul domnitor a murit la 3/15 mai 1873 în orașul Heidelberg (Germania), iar rămășițele sale pământești au fost aduse la Ruginoasa, potrivit ultimei sale dorințe, fiind înmormântate la 17/29 mai 1873 într-un cavou amenajat lângă biserică. Osemintele domnitorului au fost strămutate de mai multe ori: în anul 1907 au fost puse în cripta amenajată în biserică, într-o cutie de argint așezată într-un sicriu de stejar; în primăvara anului 1944 au fost scoase din biserică de către un soldat din Ruginoasa și duse la Mănăstirea Curtea de Argeș; apoi, în anul 1946, au fost depuse în Biserica Trei Ierarhi din Iași, unde s-a amenajat o criptă.
După înmormântarea fostului domnitor, Elena Cuza a luat decizia de a se muta la Paris împreună cu cei doi fii și cu Baligot de Beyne - fostul secretar al domnitorului, pentru a putea să le ofere copiilor săi o educație aleasă. Acolo, Alexandru, fiul cel mare, a urmat Facultatea de Drept și unele cursuri de istorie. Baligot de Beyne a murit în 1882, iar apoi Elena Cuza s-a întors la Ruginoasa. 
Cei doi fii ai domnitorului (din relația cu principesa Maria Obrenovici) au murit la scurtă vreme unul de celălalt. Dimitrie Cuza (1864-1888), fiul mai mic, s-a sinucis la Paris în anul 1888 din dragoste pentru o franțuzoaică de moravuri ușoare, corpul său neînsuflețit fiind adus la Ruginoasa de către Elena Cuza și înmormântat la dreapta tatălui său. Fiul mai mare, Alexandru Cuza, bolnav de miocardită severă, s-a căsătorit în 1889 cu Maria Moruzzi (1863-1921), fiica lui Alecu Moruzi și a Adelei Sturdza și a plecat în călătorie de nuntă la Madrid. Acolo s-a îmbolnăvit de ftizie și și-a făcut testamentul în favoarea soției sale, murind apoi la puțin timp în anul 1890. Cei doi soți fuseseră căsătoriți doar șase luni.
[modificare]Noi proprietari
Alexandru Cuza a lăsat moșia de la Ruginoasa soției sale, Maria Moruzzi, strănepoată a domnitorului fanariot ce-l ucisese pe Ioniță Cuza, un străbun de-al lui Alexandru Ioan Cuza. Existând neînțelegeri cu nora sa, Doamna Elena Cuza a părăsit palatul și s-a stabilit la Iași, unde a devenit membră fondatoare a Spitalului de copii "Caritatea", căruia i-a dăruit suma de 5.000 de lei, casele din Strada Romană și o cotizație anuală de 25.000 de lei. Apoi s-a mutat în anul 1903 în orașul Piatra Neamț, unde a locuit într-o căsuță modestă, dedicându-se operelor de binefacere.
Maria Moruzzi a avut o idilă cu Ionel I.C. Brătianu, proaspăt inginer de căi ferate, întors de la studii de la Paris și aflat în stagiatură la construcția căii ferate Pașcani-Iași. Ea l-a invitat să locuiască în palatul de la Ruginoasa și a rămas însărcinată cu acesta. Maria Moruzzi s-a căsătorit cu Brătianu în capela castelului, cei doi divorțând în aceeași zi ("căsătoria-divorț de la Ruginoasa").Din această legătură s-a născut la 3 februarie 1898, chiar în palat, un fiu, Gheorghe I. Brătianu (1898-1953), viitorul istoric.
Maria Moruzzi a fost dată în judecată de Doamna Elena Cuza, ce se retrăsese la Piatra Neamț, și a pierdut procesul, părăsind Palatul de la Ruginoasa. Ea s-a mutat la Iași, unde a locuit în Casa Pogor. Ca urmare a dispozițiilor testamentare ale lui Al. I. Cuza, moșia și palatul de la Ruginoasa au fost donate Spitalului "Caritatea" din Iași, ce a amenajat în palat un spital de copii “Cuza-Vodă”.O parte din mobilier a fost donat Muzeului Militar.
În cursul primului război mondial, Palatul de la Ruginoasa a servit ca spital militar. Începând din 1936, el a intrat în proprietatea Regiei C.F.R., ce a amenajat aici un spital T.B.C. Degradarea edificiului începută după transformarea acestuia în spital a fost accentuată de cel de-al doilea război mondial.













Palatul de la Ruginoasa poartă între ziduri peste două secole de istorie

 Reşedinţa domnitorului de la Ruginoasa, Iaşi , ascunde drame care i-au avut în prim-plan pe mari boieri şi oameni politici din secolul al XIX-lea. Conacul a fost restaurat şi va putea fi vizitat de la anul.
Ascuns de ochii curioşilor după perdeaua de arbori de la marginea drumului dintre Iaşi şi Paşcani, castelul în stil neogotic apare somptuos la capătul aleii care se desfăşoară lin după poarta uriaşă de lemn masiv. Istoria reşedinţei de vară a domnitorului Alexandru Ioan Cuza din localitatea ieşeană Ruginoasa este, pe cât de frumoasă, pe atât de umbrită de drame, secrete şi poveşti de dragoste tragice. Toate cumulate i-au adus un supranume mai puţin demn.
"Casa domnitorului de la Ruginoasa era cunoscută ca , din cauza amorurilor secrete, ţinute departe de ochii lumii şi de urechile familiei. În plus, se zice că palatul este blestemat pentru că noaptea ar fi bântuit de fantoma unui prinţ care a locuit aici, a lui Dimitri", a spus muzeograful Simona Ionescu, cea care îngrijeşte acum clădirea de patrimoniu.
Vechi de două secole
Soarta spectaculoasă a palatului începe în urmă cu mai bine de două secole. În 1804, logofătul Costache Sturdza, urmaş al celebrei familii boiereşti, a construit conacul după normele de lux ale vremii şi la indicaţiile unor arhitecţi celebri. Mare dregător, membru al Sfatului Domnesc, Costache s-a căsătorit cu Marghioliţa Ghika-Comăneşti, o femeie a cărei frumuseţe răpitoare i-a făcut pe contemporani s-o asemene cu Ileana Cosânzeana. Numai că Marghioliţei i-au fugit ochii după Nicolae Roznovanu, un alt boier influent în epocă, al cărui palat este în prezent sediu al Primăriei Iaşi.
Marghioliţa, care locuia în Capitala Moldovei împreună cu Costache, i-a cerut soţului s-o ascundă la Ruginoasa, spunând că este hărţuită de Roznovanu. Logofătul s-a conformat, a trimis-o la conacul de la ţară, unde a dat-o în grija fiului lui, Săndulache Sturdza. Roznovanu, însă, adună un grup de arnăuţi şi pleacă s-o răpească pe frumoasa soţie a lui Costache. "Urcând scările palatului, arnăuţii au dat peste fiul lui Costache Sturdza, care, cu ultimul pistol, a vrut să apere onoarea domniţei Marghioliţa, mama lui vitregă. Un arnăut a reuşit să-l ucidă cu un cuţit pe Săndulache. Roznovanu a intrat, a luat-o în braţe pe Marghioliţa şi a plecat cu ea", povesteşte învăţătorul Mihai Lupu. Este prima moarte tragică de la Ruginoasa. Atât de tragică, încât logofătul Costache abandonează palatul.
Elena Cuza, nefericită la Ruginoasa
Mulţi ani mai târziu, în 1862, construcţia somptuoasă ajunge, în proprietatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Doamna Elena este cea care l-a locuit aproape permanent, în timp ce soţul era ocupat, la Iaşi sau la Bucureşti, cu treburile statului. De altfel, "Elena Doamna", aşa cum a fost supranumită în epocă, fiind foarte iubită de supuşi, s-a ocupat de mobilarea şi îngrijirea domeniului aferent palatului.
Istoricii povestesc însă că Elena Cuza n-a fost fericită la Ruginoasa. Ştia de sfârşitul tragic al Sturdzeştilor şi a luat totul ca o fatalitate, mai ales că în prima noapte de când s-a mutat a auzit cântând cucuveaua. Însingurată, doamna se ocupă de educaţia celor doi fii ai domnitorului, Dimitri şi Alexandru, pe care Cuza i-a avut din relaţia nelegitimă cu Maria Obrenovici, descendentă a familie Balş.
Alexandru Ioan Cuza trecea rar pe la reşedinţa sa din Ruginoasa. Domnitorul revine la Ruginoasa în septembrie 1864, atunci când promulgă şi pune în practică Reforma Agrară. Plecat în exil în 1866, după ce a fost nevoit să abdice, Cuza moare în mai 1873 la Heidelberg , în Germania . După două săptămâni, Elena Doamna aduce rămăşiţele soţului la Ruginoasa, fiind înmormântate în curtea bisericii din spatele palatului. Legenda spune că de la moartea domnitorului şi până să fie îngropat, clopotul bisericii a bătut încontinuu, un semn al respectului şi iubirii de care se bucura printre supuşi.
Nenorociri una după alta
Blestemul castelului a persistat şi după moartea domnitorului. Fiul cel mic al lui Cuza, Dimitri, se îndrăgosteşte de una dintre servitoare şi se sinucide în camera sa, după ce Elena Cuza o alungă pe tânără. A doua moarte tragică de la Ruginoasa. Tânărul este înmormântat tot în curtea bisericii, în stânga tatălui său. Celălalt fiu, Alexandru, moare în 1890 în timpul lunii de miere pe care şi-a petrecut-o în Spania cu Maria Moruzzi, proaspăta sa soţie. Răpus de miocardidă severă la doar 23 de ani, fiul cel mare îi lasă toată averea prin testament soţiei sale. În relaţii reci cu nora sa şi lăsată fără niciun drept asupra proprietăţilor, doamna Elena Cuza se retrage la Iaşi , apoi la Piatra Neamţ, unde moare într-o sărăcie lucie.
Idila ruşinoasă
Zidurile Palatului Ruginoasa ascund şi o altă idilă ruşinoasă. Văduva Maria Moruzzi se îndrăgosteşte de tânărul inginer Ionel I.C. Brătianu, venit în zonă să muncească la construcţia căii ferate Iaşi-Paşcani şi luat ca, chiriaş la conac. Nora domnitorului se căsătoreşte, astfel, cu fiul celui care-l determinase pe Cuza să abdice.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Ruginoasa s-a situat chiar pe linia frontului, iar palatul a fost afectat. După 1945, conacul a fost trecut în proprietatea CFR. A servit în comunism ca sanatoriu de tuberculoşi, sediu de primărie, CAP sau bibliotecă.
Bijuteria arhitectonică, închisă până în 2013
Inaugurat în 1982, Muzeul Memorial "A.I. Cuza" de la Ruginoasa a intrat în proces de restaurare acum trei ani, printr-un proiect finanţat de Ministerul Culturii cu 2,5 milioane de euro. Chiar dacă lucrările s-au finalizat în toamna anului 2011, muzeul stă cu uşile închise. Palatul de la Ruginoasa este singurul monument istoric din Moldova care poate fi reamenajat întocmai ca pe vremea domnitorului, datorită documentelor lăsate de Elena Cuza şi descoperite în arhivă. Muzeul stă încă închis din cauza lipsei fondurilor pentru achiziţia de noi piese de mobilier şi pentru schimbarea conceptului muzeistic. "Va fi un nou concept muzeistic. La parter vo avea o singură cameră, cu info-touch, cu istoria familiilor care s-au perindat în Palat, iar restul camerelor vor fi mobilate, două camere de oaspeţi, dormitorul copiilor şi camerele servitorilor. Etajul va rămâne la fel, elementul de noutate va fi o cameră cu masă de biliard".


luni, 27 august 2012

CONACUL POLIZU-Maxut



Conacul din Maxut, județul Iași, așa cum arată el acum, ca cea mai de preț bijuterie a domeniului de verdeață de 55 de hectare pe care se află, a mai trăit vremuri cu lume fermecătoare, cu ceaiuri, baluri elegante și muzică de pian, cu gazeta citită în liniște pe terasă de familii boierești, între anii 1888, când a fost finalizată construcția lui, și 1946, când regimul comunist a hotărât să și-l însușească și să depoziteze aici, unde vreme de 43 de ani a funcționat C.A.P.-ul din Hârlău, animale, cartofi și alte recolte.
Intrarea în conac. Copacul cu o încrengătură grafică este un salcâm găsit în pădurea de lângă conac și replantat. Face deliciul vizitatorilor încă de la sosire.
 Recondiționarea și renovarea exterioară a conacului a fost făcută după niște fotografii din colecția personală a moștenitoarei. Pe parcursul renovării au fost descoperite arcade și coloane care fuseseră tencuite de către comuniști. Dacă în 2005 totul era în paragină, iar ușile se deschideau cu piciorul, acum conacul arată de parcă nu ar fi trecut niciodată prin viața batjocorioare oferită de comuniști. 
58 de ani însă a fost reședința de vară din Moldova a familiei Ghica-Deleni, iar dacă punem la socoteală și anii care au trecut de la renovarea domeniului, după retrocedare, finalizată în 2010 de către moștenitoarea de drept, se fac în total 60 de ani de frumusețe reanexată României. O poveste cu final fericit, care ne arată că până la urmă binele învinge.

Conacul la 1916. După această imagine, care face parte din colecția personală a moștenitoarei, a fost restaurată terasa.
Conacul Polizu a fost construit între anii 1887 și 1888 de către ultimul domn al Moldovei, Constantin T. Ghica-Deleni. Aici își petreceau vacanțele de vară membrii familiei și prietenii lor, în grădina cu buxus și lan de păpădii, cu arbori seculari, cu livezi de vișini, cireși și meri, pe vremea când domeniul lor avea anexate 1.459 de hectare de pădure.
Fotografie de la 1916, din colecția moștenitoarei. Nicolae Polizu-Micșunești, Zoe Polizu-Micșunești și alți membri ai familei în holul conacului.
Fotografie de la 1931, din colecția personală a proprietarei conacului
Conacul i-a fost oferit drept dotă de cununie Adinei Ghica-Deleni, una dintre fiicele lui Constantin Ghica-Deleni și bunica moștenitoarei de drept, o figură importantă în viața satului la acea vreme, căsătorită cu locotenentul aviator Nicolae Polizu-Micșunești, de unde și numele de astăzi al conacului.
O dată cu venirea comuniștilor la putere, clădirea a fost confiscată și transformată inițial în cazarmă rusească, devenind ulterior C.A.P., fermă pomicolă și I.A.S.
Fotografie din colecția personală a proprietarei conacului
Singura moștenitoare de drept a familiei boierești a reușit, în 2005, după hățișuri birocratice, să recupereze conacul. Primul gând a fost să-l refacă, să-i readucă frumusețea de altădată a vremurilor copilăriei pe care a petrecut-o aici, și să transforme atât conacul, cât și întregul domeniu care îl înconjoară într-una dintre cele mai frumoase zone turistice din România.
Birch Room: 65 mp. Decorul este luminos, aerisit, mobilierul este nou și alb imaculat, ca să amintească de nuanța esenței de mesteacăn. 
Holul este luminos și primitor.
Luminatorul din hol a fost restaurat după modelul celui original.
Există câteva obiecte vechi în conac, majoritatea din secolele XVIII- XIX, însă nici o piesă de mobilier nu face parte din fostele bunuri ale familiei Ghica-Deleni. În momentul preluării conacului nu a mai fost găsit nici un obiect de mobilier original, o mare parte din piese fiind furate sau folosite ca lemn pentru foc. Mobilierul și accesoriile vechi, care vin în completarea istoriei locului, au fost cumpărate din târguri și anticariate de prin țară sau aduse din Italia, Franța, Malaezia etc.
Fir Room: 55 mp. Patul și dulapurile sunt realizate din lemn de cireș în atelierele de tâmplarie ale conacului, scaunele și oglinda sunt elemente vechi.
Rosewood Room: 64 mp. Este camera cuplului Polizu – Micșunești atunci când veneau în vacanțele de vară la Maxut. Este o cameră decorată cu elemente de mobilier vechi, recondiționate
Rosewood Room și Oak Room pot crea o zonă separată în conac, ca un apartament, care va fi format din două camere, zonă de luat masa și terasă individuală.
Larch Room: 64 mp. Paturile și mobilierul datează de la sfârșitul secolului XIX – începutul secolului XX. Este o cameră foarte răcoroasă.
Pine Room: 55 mp. Este o cameră foarte luminoasă. Oglinda și budoir-ul sunt de secol XVIII.
Oak Room: 64 mp. Mobilierul este lucrat în atelierele de tâmplărie ale conacului, este dotată cu sistem Home Cinema.
Oak Room
Majoritatea finisajelor au fost aduse din Grecia și Italia sau căutate cu multă răbdare în România, pentru că au dorit să folosească materiale de foarte bună calitate nu doar pentru confortul turiștilor, ci și pentru a imprima atmosfera aceea boierească de altădată. S-a umblat destul de mult și la compartimentarea interioară, în fiecare cameră fiind adăugată câte o baie. În proiectul inițial, din secolul XIX, clădirea avea doar două băi, așezate la capetele opuse ale conacului.
Oglindă de secol XVIII
Locul pentru luat micu dejun
Una dintre cele mai importante lucrări de restaurare, care a necesitat foarte multă răbdare și migală, a fost cea a tâmplăriei ferestrelor, multe dintre acestea fiind acoperite de tencuială. În momentul în care a fost dată jos tencuiala, au ieșit la iveală obloanele din lemn, care au fost recondiționate și sunt funcționale și astăzi.
Mozaic vechi, conservat
Vedere de pe terasă
Grădina este spectaculoasă. Și nu vorbim despre o simplă grădină, ci de un întreg domeniu cu livezi de pomi fructiferi, cu fântână arteziană, chioșcuri, pădure și parc cu arbori seculari: stejari, pini, castani, brazi, mesteceni, larice, salcâmi, nuci, tei etc. Poți închiria o bicicletă ca să te plimbi sau pur și simplu o poți lua la pas, iar peste zi poți să te oprești la umbra unui copac pentru somnul de după-masă.
Vedere din lateral
Una din laturile conacului
Peisajul exterior nu a putut fi reconstituit fidel, pentru că imagini vechi cu grădina nu mai există. A fost găsită într-o paragină totală, însă majoritatea arborilor și a plantelor au fost salvate. Câțiva stejari seculari, aproape distruși de paraziți, au fost tratați, livezile au fost puse pe picioare și acum dau recolte bogate, însă mestecenii, afectați și ei de paraziți, e posibil să nu mai poată fi recuperați.


Fântâna arteziană oferă răcoare.
Una din panoramele de vis de la conac

Crama arată acum impecabil, însă a trecut printr-un proces anevoios de restaurare, mai ales că are o suprafață foarte mare. Au fost necesari în jur de doi ani pentru uscarea în întregime a cramei, după curățare și renovare.
Salina amenajată în crama conacului a fost placată cu sare adusă de la Târgu Ocna.


Gradina