sâmbătă, 27 octombrie 2012

SFANTUL DIMITRIE BASARABOV=OCROTITORUL BUCURESTIULUI=


Nascut la inceputul veacului al XIII-lea, intr-o familie de tarani din satulBasarabov, in sudul Dunarii, apartinand in vremea aceea regatului Bulgariei,
Sfantul Dimitrie a purtat din frageda pruncie lupte acerbe pentru a dobandit
viata virtuoasa, in post si rugaciune, intr-o zi, pe cand se dusese sa pasca a
calcat pe un cuib acoperit de ierburi si a strivit puisorii care se aflau in el
Profund mahnit, s-a hotarat, spre pocainta, sa se lase descult timp de trei ani, fie
iarna, fie vara, piciorul care strivise cuibul, fapta considerata de el a fi ca tpacat
criman
Apoi s-a atasat unei comunitati monastice, iar dupa ce a ucenicit cele al
ascultarii, s-a retras in padure unde si-a statornicit adapostul intr-o pestera.
aproape de raul Lom, nestiut de oameni si aducand, zi si noapte rugaciunile sz
lacrimile sale ca ofranda lui Dumnezeu. Cunoscand dinainte ziua mortii sale,
s-a intins intre doua lespezi de piatra si si-a dat in pace sufletul lui Dumnezeu.
 Au trecut ani multi si lumea uitase de existenta acestui pustnic, pana intr-o zi, cand – la trei veacuri dupa moartea Sfantului – o inundatie a facut ca apele raului sa urce pana la pestera. Curentul a ridicat lespezil
de piatra si a purtat cu el, ingropat in noroi, trupul ramas nestricat.

Dupa alti o suta de ani, Sfantul ii aparu in vis unei fetite bolnave de duh necurat, poruncindu-i sa ceara
parintilor ei s-o duca la malul raului, pentru a-si afla tamaduirea. De cum s-a aflat aceasta vestire, o mare
multime de oameni, in frunte cu clericii din episcopie, au insotit familia fetitei pana la locul in care, mai inainte,
locuitorii observasera deja o lumina misterioasa si credeau ca este o comoara. S-au pus pe sapat si, deindata, au descoperit trupul Sfantului, intreg si stralucind de harul Duhului Sfant. Fetita se vindeca pe loc.
Trupul sfantului fu transportat cu mare cinstire pana in satul Basarabov, unde alte vindecari se petrecura.
Atunci, poporul veni din toate partile sa cinsteasca moastele Sfantului.
Domnitorul Ungro-Vlahiei trimise preoti si sfetnici ca sa constate aceasta descoperire minunata si sa-l aduca pe Sfant la Bucuresti, la biserica Curtii domnesti. L-au luat aceia pe Sfant si au purces spre Bucuresti, dar 
cand au ajuns aproape de Rusi, langa o fantana, boii n-au mai vrut sa mearga cu nici un chip. Vazand 
aceasta minune, cei trimisi s-au sfatuit si au hotarat sa injuge la car doi juncani tineri neinvatati, ca sa vada incotro vrea Sfantul sa mearga. Si asa s-a intors Sfantul la Basarabov in mijlocul satului si a ramas acolo.
Trimisii domnitorului s-au intors la Bucuresti si au povestit cele petrecute, dupa care domnitorul trimise alti oameni si puse sa se ridice, pe cheltuiala lui, o biserica in sat. Asezat acolo, Sfantul facu, de-a lungul vremii multe alte minuni. 
Spre sfarsitul razboiului ruso-turc (1774), armata rusa ajunse in preajma satului Basarabov. Generalul Piotr
Saltikov porunci ca moastele Sfantului Dimitrie sa fie transportate in Rusia, spre a le pune la adapost de o eventuala profanare de catre turci. Atunci cand cortegiul a ajuns la Bucuresti, un crestin evlavios, Hagz 
Dimitrie, care era prieten cu generalul, ii ceru acestuia sa lase romanilor moastele sfantului lor compatriot,
spre mangaiere dupa toate durerile pricinuite de razboi. Generalul Saltikov fu de acord si a luat numai o mana a Sfantului pe care a trimis-o la Lavra Pecerska de la Kiev. Trupul Sfantului Dimitrie, intampinat cu  mare alai, a fost asezat, in zilele Preasfintitului mitropolit Chir Grigorie, in biserica cea mare a mitropoliei de la Bucuresti. De indata se petrecura unele minuni: razboiul inceta, iar ciuma ce bantuia conteni. De atunci, avand in vedere si numeroasele minuni savarsite, el este cinstit ca protector al orasului si al intregii Romanii. 
In fiecare an, la 27 octombrie, o multime imensa se aduna la Bucuresti pentru a praznui, timp de trei zile, sarbatoarea Sfantului Dimitrie cel Nou si ca sa cinsteasca nepretuitele-i moaste, din care izvoraste mereu o mireasma delicata 
Minuni ale Sfantului Dimitrie cel Nou
Moastele sale vor sa ramana intregi

Doua surori, Aspra si Ecaterina, din Cernavoda, au construit o biserica cu hramul Adormirii Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria. Si s-au gandit sa ia o particica din moastele Sfantului Dimitrie ca sa o aseze in biserica aceea. Socoteau ca nu se cuvine sa ia intreg trupul. Au venit si s-aui nchinat la racla Sfantului si au luat in taina bucatica de moaste dorita. Caii de la caruta n-au vrut insa sa  porneasca, cu nici un chip, oricat i-au batut vizitii. Vazand aceasta, cele doua femei s-au pocait si plangand au pus bucatica la loc cerandu-si iertare de la Sfant. Dupa care s-au dus in pace la casa lor 
Preasfintitul mitropolit al Tarnovului, Nichifor, a venit cu soborul lui sinodal ca sa se inchine la sfintele moaste. S-a inchinat mai intai mitropolitul, dupa care a sezut in scaunul sau. Au trecut apoi sa se inchine insotitorii sai. Un diacon, Lavrentie, a vrut sa rupa o particica din moaste cu gura. A ramas cu gura cascata  si mut, iar ceilalti il priveau cu uimire, nestiind ce se intampla. Diaconul a ramas la sfarsit ca sa se roage si sa-si ceara iertare de la Sfant, dupa care si-a revenit la starea cea buna. A povestit apoi mitropolitului si  celorlalti ceea ce se intamplase, iar gazda lor i-a zis: “O, omule, cum n-ai socotit ca de-ar fi fost sa impart  moastele la toti cati vin spre inchinare la ele, pana acum n-ar fi ramas nimic”. 
Vindecarea unui episcop

Un iubitor de Dumnezeu episcop al Preslavei, Ioanichie, a cazut intr-o boala tare grea, fiind purtat pe targa de patru oameni. A fost dus atunci la biserica Sfantului Dimitrie, unde l-au pus cu pat cu tot inauntru. Dupa  slujirea sfintei liturghii s-a sculat sanatos, umbland pe picioarele sale si dand slava lui Dumnezeu. 












vineri, 26 octombrie 2012

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de Mir

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de Mir sau Sfântul Dumitru, izvorâtorul de Mir a fost un martir creștin, sfânt militar din veacul al III-lea care a trăit în vremea împăraților Maximian și Dioclețian în cetatea Tesalonic. A fost martirizat pe la anul 306.

Hagiografia tradițională spune că Sfântul Dumitru a fost diacon la Tessalonic, martirizat cu lancea, în timpul prigoanei anticreștine de sub împăratului Dioclețian, sau poate în timpul împăratului Galerius.
Alte izvoare ne spun că Sfântul Dumitru era un nobil, ofițer, proconsul al Ahaiei. Ca urmare a faptului că l-a mărturisit pe Iisus Hristos, a fost ucis cu lancea la Tessalonic. Cruciații din Evul Mediu l-au adoptat, ca și pe Sfântul Gheorghe, drept patron al lor. Acest Sfant este si la Biserica Botosana Suceava
cetatii Tesalonicului, botezat in taina de parintii sai, de frica cruntelor prigoane impotriva crestinilor. Si il invatau parintii in camara cea ascunsa a palatului lor toate tainele sfintei credinte, luminandu-i cunostinta despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum si milostenia cea catre saraci, savarsind, adica, faceri de bine, celor ce trebuiau. Si asa, Dimitrie a cunoscut adevarul din cuvintele parintilor sai, dar, mai ales, a inceput a lucra intr-insul darul lui Dumnezeu. Si tanarul crestea cu anii si cu intelepciunea, urcand ca pe o scara, din putere in putere. Si, ajungand la varsta cea mai desavarsita, parintii lui s-au dus din vremelnica viata, lasand pe tanarul Dimitrie mostenitor nu numai al multor averi, ci si al bunului lor nume.
Deci, Maximian imparatul, auzind de moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dansul pe fiul acestuia si, cunoscandu-i intelepciunea, l-a facut voievod in locul tatalui sau. Si a fast primit Sfantul cu mare cinste de cetateni, iar el carmuia cu multa vrednicie poporul, propovaduind pe fata dreapta credinta si aducand pe multi la Hristos.
Deci, nu dupa multa vreme, a cunoscut imparatul ca voievodul Dimitrie este crestin si s-a maniat foarte. Drept aceea, intorcandu-se biruitor dintr-un razboi cu scitii, Maximian a poruncit sa se faca praznice in fiecare cetate, in cinstea zeilor, si a venit imparatul si la Tesalonic. Si, Dimitrie fiind intrebat, de sunt adevarate cele auzite despre dansul, a raspuns cu indrazneala, marturisind ca este crestin si a defaimat inchinarea paganeasca. Si indata, imparatul a poruncit sa-l inchida in temnita, pana la incheierea jocurilor in cinstea venirii sale.
Si se bucura imparatul, mai ales, vazand pe un luptator vestit. Lie, vandal de neam, inalt, puternic si infricosator la chip, ca se lupta cu cei viteji si-i ucidca, aruncandu-i in sulite. Deci, era acolo un tanar crestin, anume Nestor, cunoscut Sfantului Dimitrie. Accsta, vazand pe Lie ucigand fara crutare pe oameni, mai cu seama pe crestini, s-a aprins de ravna. Si vrand sa se lupte cu Lie a alergat la Sfantul, in temnita, cerand de la dansul rugaciuni si binecuvantare ca sa-l poata birui pe acel ucigas de oameni. Si, insemnandu-l cu semnul crucii pe frunte, Sfantul i-a zis: "Du-te si pe Lie vei birui si pe Hristos vei marturisi!"
Deci, intrand in lupta cu Lie, Nestor a strigat: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi!" Si indata, trantandu-l jos pe Lie, l-a omorat. Si s-a intristat imparatul de moartea lui Lie. Afland insa ca Sfantul Dimitrie este cel care l-a indemnat pe Nestor sa se lupte cu Lie, imparatul a trimis ostasi, poruncindu-le sa-l strapunga cu sulitele pe Sfantul, in temnita, ca a fost pricina mortii lui Lie. Si aceasta, facandu-se indata, marele Dimitrie si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezcu. Si s-au facut la moastele lui multe minuni si prea slavite tamaduiri. Tot atunci, din porunca imparatului, s-a taiat capul si Sfantului Nestor.
Marele Mucenic Dumitru este venerat ca fiind unul dintre cei mai mari sfinți militari, atât în Biserica Ortodoxă, cât și în Biserica Catolică de rit bizantin și de rit roman. În bisericile ortodoxă și Biserica Catolică de rit bizantin, precum și în Biserica Catolică de rit roman, se sărbătorește la data de 26 octombrie.
Puțin timp după moartea sa, la Salonic, o bazilică a fost ridicată pe mormântul său. Bazilica Sfântul Dumitru din Salonic a devenit mare centru de pelerinaj. După cucerirea otomană (1430), bazilica a fost transformată în moschee. A redevenit biserică după recucerirea orașului de către greci (1912), în timpul Primului Război Balcanic. Edificiul paleocreștin original există și astăzi. Este principalul sanctuar dedicat Sfântului Dumitru.









Moaștele sale sunt așezate în Biserica Sfântul Dumitru din Salonic.


marți, 23 octombrie 2012

RAFAEL SANZIO


Rafael Sanzio, cunoscut și ca Rafael sau Raffaello, (n. 6 aprilie 1483, Urbino; d. 6 aprilie 1520, Roma) a fost pictor și arhitect de seamă al Renașterii italiene, unul din cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor, deși moartea sa prematură a pus capăt unei cariere excepționale.
Raffaello Santi, devenit cunoscut ca Rafael Sanzio (sau, simplu, Rafael), s-a născut în primăvara anului 1483, la 26 sau 28 martie, în orașul Urbino. Tatăl său a fost Giovanni di Santi di Pietro, pictor de curte al principilor de Montefeltro. Urbino a fost în timpul Renașterii un important centru al vieții culturale italiene.
Rafael a crescut într-un mediu foarte receptiv la artă, primul său profesor fiind chiar tatăl său, poate nu prea remarcabil ca pictor, dar fără îndoială un bun pedagog. La vârsta de unsprezece ani, Rafael rămâne orfan. Nu se știe dacă la vremea aceea frecventa deja la Perugia atelierul lui Perugino, dar este sigur că prezența sa în cercul marelui pictor datează din 1496. Rafael își ajuta maestrul în realizarea a numeroase comenzi, de aceea pe unele tablouri ale lui Perugino criticii înclină să recunoască urmele penelului său. În anul 1500, numele lui Rafael este menționat într-un contract cu titulatura de "magistru", ceea ce dovedește măsura talentului său, căci este rar ca un tânăr de 17 ani să fie recunoscut ca maestru.
Când Rafael sosește la Florența în anul 1504, gloria artei florentine începuse să pălească, dar dovezile epocii sale de aur mai erau încă vii. Rafael studiază stilul vechi al lui Masaccio, cuceririle lui Leonardo da Vinci și Michelangelo, ceea ce l-a dus la obținerea unor rezultate strălucite și la perfecționarea propriului stil. Dar pentru Rafael, a cărui ambiție era uriașă, Florența începe să se dovedească a fi prea mică. În această perioadă, la Roma, arhitectul Bramante începe lucrările de construcție a Bazilicii Sfântul Petru. Bramante, care era și el originar din Urbino, îl sfătuiește pe papa Iuliu al II-lea să-l angajeze pe Rafael la Vatican Rafael sosește la Roma la sfârșitul anului 1508 sau începutul lui 1509 și se apucă de lucru fără întârziere. Ia parte la decorarea "stanze"-lor - camerele apartamentului papal din Vatican - unde se păstraseră și decorațiile altor artiști. Stilul fin și generos al lui Rafael l-a încântat în așa măsură pe papă, încât a dat ordin să fie acoperite cu vopsea picturile altor maeștri, pentru ca gloria realizării frescelor din acele încăperi să-i revină exclusiv lui Rafael. Execuția acestei lucrări durează până în anul 1517. Picturile și decorațiunile sale grandioase stârnesc admirația locuitorilor Romei.
La scurtă vreme după sosirea sa la Roma, Rafael începe lucrările de decorare a camerelor din Vatican, cunoscute ulterior sub numele de Le Stanze di Raffaello. Aici ia naștere una din cele mai importante creații ale sale, Școala ateniană. La cererea personală a papei, frescele din Stanza della Segnatura abordează temele: Adevărul, Bunătatea și Frumusețea. În scena înfățișând Parnasul, Rafael identifică Frumusețea cu muzica și poezia, Bunătatea este exprimată de virtuțile fundamentale, iar Adevărul, legat de noțiunea rațiunii, este reprezentat de grupul filozofilor din Atena antică.
Școala din Atena este o alegorie a filozofiei. În centrul tabloului apare Platon, ținând într-o mână dialogul "Timaios" iar cu cealaltă mână arătând spre cer, lumea ideilor desăvârșite, alături de el Aristotel ține în mâna stângă "Etica", iar cu dreapta arată spre pământ. Aceste gesturi pot fi interpretate drept contrare: idealismul primului este opusul doctrinei filozofice a naturii pe care o afirmă celălalt. Tavanul cu casete al clădirii amintește de noua Basilică Sfântul Petru pe care Bramante tocmai o construiește.
Rafael a pictat numeroase compoziții în care apare figura Fecioarei Maria în diferite ipostaze. În 1507, când mai era încă la Florența, pictează Madona cu sticlete, restaurată mai târziu de Rodolfo Ghirlandaio. În tabloul Madonna dell'Impannata, Fecioara Maria și Pruncul Iisus sunt înconjurați de Sfânta Elisabeta, Sfânta Ecaterina și Sfântul Ioan Botezătorul.Grație culorilor calde, opera respiră bucurie și calm, luminată de zâmbetul senin al pruncului.
Madonna di Foligno (1510) și Madonna Sixtină (1513) arată bogăția culorilor, eleganța figurilor și îndrăzneala în invenția compoziției, caracteristică perioadei romane a lui Rafael.
Madonna della Sedia este una dintre cele mai renumite picturi ale lui Rafael. Formatul circular conferă tabloului un aer deosebit de familiar, rotunjimea figurilor creează senzația de legănare. Foarte omenești sunt gestul matern, plin de dragoste al Mariei și mișcarea micului Iisus, precum și îmbrățișarea lor, care subliniază esența intimă a scenei. Lucrarea este îmbogățită de efecte cromatice din tonuri calde, vii, pline de lumină. Rafael pune culorile aproape senzual, creând acea strălucire care umple tabloul de seninătate liniștitoare.
Decorațile palatului din Vatican îi aduc repede celebritatea. Bancherul Agostino Chigi îi încredințează lui Rafael decorarea sălii Galateei din Villa Farnesina, proaspăt construită. Nereida Galateea, figură fermecătoare a mitologiei greco-romane, este fiica oceanidei Doris și a zeului marin Nereus. Galateea este curtată de uriașul ciclop Polyphemos, care încearcă să o seducă. Ea îl respinge deoarece este îndrăgostită de frumosul păstor Akis. Când însă află că Polyphemos este fiul zeului Poseidon, Galateea - de teamă- încearcă să-și ascundă disprețul sub vălul bunăvoinței.Scena se desfășoară pe mare. Carul-scoică tras de delfini este înconjurat de tritoni și nereide. În car, în poziție trumfală, stă Galateea. Cu măestria sa, Rafael știe să releve din scena prezentată întreaga expresie conținută în ea. În mișcarea trupurilor se simte o incredibilă energie. Culorile sunt splendide, albastrul strălucitor al cerului și marea de smarald, licărind de pete luminoase, constituie fundalul frescei. Rafael a preluat modul de zugrăvire a corpurilor de la Michelangelo, cu care, poate, s-a luat la întrecere în privința redării anatomiei, musculaturii și mișcării.
Fiind în slujba Vaticanului, dar primind și comenzi particulare, Rafael - în afara nenumăratelor Madone - a pictat numeroase compoziții pe teme religioase, răspunzând cerințelor epocii sale. Tehnica folosită a fost fie uleiul pe lemn, fie fresca.
Prima pictură a lui Rafael purtând semnătura artistului este Logodna Fecioarei Maria (Ulei pe lemn, 1504), comandată de familia Albizzini pentru biserica San Francesco di Città din Castello, realizată sub puternica influență a lui Perugino. Rafael zugrăvește această scenă cu multă minuțiozitate din punctul de vedere al cromaticii și al punerii în spațiu, figurile sunt însă prea rigide, ceea ce afectează încărcătura misterioasă a compoziției.
În anul următor, 1505, pictează cele două tablouri Sfântul Mihail și satana și Sfântul Gheorghe și balaurul, cu o tematică asemănătoare, dar deosebite în ceea ce privește realizarea artistică, arătând cât de mult a evoluat Rafael într-un scurt răstimp. În timp ce în primul tablou se constată mai puțină eleganță și vioiciune, în al doilea Rafael a știut să înfățișeze strălucit dinamismul luptei, căreia îi contrapune blândețea peisajului care închide fundalul îndepărtat.
Lucrarea Punerea în mormânt a fost comandată lui Rafael de Atalanta Baglione, în amintirea fiului său care și-a pierdut viața intr-o luptă la Perugia. După mai multe peregrinări, pictura este în prezent expusă în Galleria Borghese din Roma. Compoziția este remarcabilă, amintind sculpturile cu tema Pietà ale lui Michelangelo.
În 1514, Rafael pictează compoziția intitulată Sfânta Cecilia, la cererea Elenei Duglioli dall'Olio pentru biserica San Giovanni in Monte din Bologna. Datorită realizării necanonice a sfinților și a îngerilor, pictura nu poate fi considerată ca o compoziție sacră. În plus, o noutate surprinzătoare o constituie "natura moartă", alcătuită de instrumentele muzicale, ce închide partea inferioară a tabloului.

Pictând Sfânta Ecaterina, Rafael renunță la zugrăvirea atributelor ce însoțesc persoana sfintei, liniile ușor curbate sunt caracteristice atât corpului, cât și cutelor veșmântului său. Figura sfintei, cufundată în extaz, se desprinde clar din peisajul scăldat în lumina caldă a soarelui, în timp ce în mișcarea ei se descoperă o anume senzualitate.
Tabloul intitulat Apoteoza sau Schimbarea la față a fost comandat de cardinalul Giulio de Medici în 1517, pentru catedrala din Narbonne. Tabloul a fost readus la Vatican în 1815 și a trebuit să sufere două restaurări. Pictura evocă concomitent două scene biblice: în partea de sus se vede schimbarea la față a lui Iisus pe muntele Tabor în prezența apostolilor copleșiți de cele văzute, jos se întâmplă o minune, un copil posedat de diavol se vindecă. Atmosfera spaimei ce domină partea de jos a compoziției contrastează cu aspectul părții superioare, acolo unde strălucește lumina ce radiază din trupul lui Iisus.



Din tinerețe, Rafael a crescut în bogata atmosferă a culturii umaniste a Renașterii. A slujit această cultură și s-a slujit de ea, pentru ca, în final, să devină unul dintre cei mai iluștri reprezentanți ai ei.
Rafael a lăsat în urma sa o operă impresionantă. Încă în timpul vieții a fost considerat unul din cei mai mari artiști ai epocii. Deși a avut o viață scurtă, a crescut numeroși discipoli, printre care talentatul Giovanni da Udine. Multe generații de tineri pictori învață din desenele sale ce se găsesc în numeroase muzee ale lumii. Ingres i-a purtat toată viața o nemărginită admirație și a copiat cele mai bune opere ale sale. Chiar și Delacroix, care era mai interesat de efectele cromatice decât de finețea desenului, se inspiră în tabloul său Izgonirea lui Heliodor nemijlocit din fescele lui Rafael din Vatican.