vineri, 9 noiembrie 2012

Giuseppe Arcimboldo


Giuseppe Arcimboldo (n. 1527, Milano - d. 11 iulie 1593, Milano) a fost pictor italian exponent al manierismului, cunoscut mai ales datorită figurilor alegorice executate prin combinația diverselor obiecte și viețuitoare (fructe, legume, pești, păsări, cărți etc.), legate metaforic de subiectul reprezentat.
Giuseppe Arcimboldo s-a născut la Milano în anul 1527. Tatăl său, Biagio Arcimboldo, descendent dintr-o ramură secundară a unei familii aristrocrate milaneze, era pictor, angajat pentru decorarea Domului din Milano. Contactul precoce al lui Giuseppe cu arta și literatura a fost favorizată de relațiile de prietenie ale tatălui său cu Bernardino Luini, elev al lui Leonardo da Vinci. În atelierul patern, Giuseppe își începe activitatea artistică către anul 1549, lucrând în special la schițele pentru realizarea vitraliilor din Dom.


Lui i se atribuie ciclul cu 48 de compoziții pe tema vieții Sfintei Caterina din Alexandria, vitralii realizate în 1556 de un maestru german. Arcimboldo avea deja în acel timp faima unui pictor valoros. Ultima apariție a numelui său în arhivele Domului din Milano datează din anul 1559, cu referință la realizarea desenului pentru o tapițerie destinată Domului din Como; motivele altor șapte tapițerii aparțin probabil tot lui, ținând seama de tematică și stilul caracteristic al bordurilor bogate.
Orașul Milano, ca și întreaga Italia de nord, se găsea din anul 1525 sub suveranitatea casei de Habsburg. În 1562, Arcimboldo este chemat de către împăratul Ferdinand I la curtea imperială din Viena. Fiul acestuia, împăratul Maximilian II îl numește în 1564 "pictor al curții" (Hofmaler). Arcimboldo se bucură de un bun renume, nu numai pentru pictură, dar și pentru lucrări decorative la diferite festivități, scenografie, lucrări de arhitectură, hidraulică etc. În primii doi ani de activitate la Viena realizează numeroase portrete ale membrilor familiei imperiale și primele versiuni ale ciclurilor "Cele patru anotimpuri" și "Cele patru elemente", în maniera devenită tipică, constând în compozițiile alegorice din obiecte, fructe și legume. Aceste tablouri fură prezentate împăratului în ziua de Anul Nou 1569.
Cele patru anotimpuri (1573, Muzeul Luvru, Paris)









Arcimboldo își păstrează funcțiile și sub împăratul Rudolf II, fiu și urmaș al lui Maximilian, care mută capitala imperiului la Praga. Rudolf, din punct de politic un suveran fără însemnătate, în schimb un iubitor și protector al artei și științelor, adună la curte artiști, astronomi, astrologi și alchimiști. Arcimboldo creează nucleul unui muzeu artistic, din care se va dezvolta o faimoasă galerie de artă (Kunst- und Wunderkammer).


La festivitățile organizate la curte, ca nunta (1571) și încoronarea (1572) lui Rudolf II, Arcimboldo reprezintă o sursă inepuizabilă de surprize: costume originale, personagii extravagante, petreceri diverse, măști grotești.
În anul 1587, Arcimboldo părăsește Praga și se întoarce la Milano. Continuă să lucreze pentru curtea imperială, printre altele cele două tablouri celebre: Ninfa Flora și Rodolfo II in veste di Vertunno (portretul lui Rudolf II în chipul zeului Vertumnus). Impresionat de aceste tablouri, Rudolf II îl înobilează, dându-i titlul de conte (1592). La 11 iulie 1593, Giuseppe Arcimboldo moare, bolnav fiind de calcului renali cu retenție urinară.
Câteva decenii după moartea sa, renumele lui Arcimboldo începe să se piardă. Redescoperirea creației sale artsitice are loc abia în cursul secolului al XX-lea, sub impulsul picturii suprarealiste, fiind admirat în special de Salvador Dalí. Arcimboldo a fost interepretul culturii "magico-cabalistice", caracteristică secolului al XVI-lea, și al acelui "manierism" ce avea să urmeze picturii renascentiste.

miercuri, 7 noiembrie 2012

Marilena Murariu


Născută în 1954, Marilena Murariu a absolvit Institutul de Arte Frumoase "Nicolae Grigorescu" în 1981.
A participat la zeci de expoziţii interne şi internaţionale, individuale sau de grup. Lucrări de-ale sale se găsesc în colecţii din Germania, Cehia, Polonia, Israel şi România.
Este angajată a Muzeului "Theodor Aman" şi este expert în artă românească al Ministerului Culturii şi Cultelor.


























Pictoriţa Marilena Murariu a semat 17 lucrări în care silueta grotesc-erotizată a Elenei Ceauşescu însoţeşte câteva dintre cele mai notorii figuri ale tranziţiei autohtone. Artista crede că spiritul destrăbălat al Elenei Ceuşescu a bântuit şi a organizat întreaga lume postdecembristă românească. 
În tablourile Marilenei Murariu, Elena Ceauşescu îl naşte pe Adrian Severin, dansează french can-can alături de Elena Udrea şi EBA, e prinsă într-un tango frenetic cu Victor Stănculescu, e potul unei partide de poker dintre Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican-Voiculescu, e dezmierdată de Traian Băsescu, sedusă de Gabriel Oprea şi se oferă răbdător lui Radu Mazăre. De pe pereţii Galeriei Simeza, sexul gol al Elenei Ceauşescu, pictat realist şi fremătător de Marilena Murariu, ameninţă să resoarbă întreaga faună pe care a expulzat-o în ultimii 21 de ani.
De ce aţi pictat-o de atât de multe ori pe Elena Ceauşescu?-intrebare
Ea este un laitmotiv. Apare în aceste ipostaze pentru a simboliza depravarea politică din vremurile noastre. Ea nu este reprezentată ca femeia Elena Ceauşescu. E reprezentarea acestei depravări, o sinteză a ultimilor douăzeci de ani.-raspuns
România ultimilor ani este o continuare a României comuniste.DAMA DE PICĂ. Cartea de joc de sub ciorapul Elenei Ceauşescu e autentică. Marilena Murariu a ridicat-o de pe trotuar, dintr-un pachet de cărţi pierdut pe drum, înainte de a o lipi cu vopsea de coapsa eroinei.