vineri, 4 ianuarie 2013

Giovanni Battista Pergolesi


Giovanni Battista Pergolesi (n. 4 ianuarie 1710, Jesi/Ancona - d. 17 martie 1736, Pozzuoli/Napoli), compozitor italian din secolul al XVIII-lea, descendent al unei familii din Pergola, un orășel din provincia Marche, de la care și-a luat și numele.
Primele noțiuni de muzică le primește de la un preot din localitatea natală, apoi își continuă educația la școala capelei comunale cu maestrul Mondini. Dovedind un talent natural, cu ajutorul financiar al marchizului Cardolo Maria Pianetti, Pergolesi se înscrie în 1727 la Conservatorul din Napoli, unde ia lecții de vioară cu maestrul De Matteis și de contrapunct cu Francesco Durante.
In timpul studiilor, compune "La fenice sul rogo", oratoriu în două părți, o Messă în Re major și opera "Salustia", cu care își face debutul la teatrul "San Bartolomeo" din Napoli. După absolvirea Conservatoriului, este angajat ca Maestro di Capella de către prințul Stigliano Colonna, unul din electorii municipalității napolitane. Compune prima sa operă bufă, intitulată "Lo frate 'nnamurato" ("Călugărul îndrăgostit"), gen în care Pergolesi este considerat până în zilele noastre ca unul din cei mai importanți compozitori. În 1733 se reprezintă la teatrul "San Bartolomeo" opera "Il prigioner superbo", cu un intermezzo intitulat "La serva padrona", cu care înregistrează un adevărat triumf. Urmează, cu același succes, opera "Adriano in Siria", apoi ultima sa operă bufă, "Il Flaminio", reprezentată în 1735 la "Teatro Nuovo" din Napoli.
In timpul studiilor, compune "La fenice sul rogo", oratoriu în două părți, o Messă în Re major și opera "Salustia", cu care își face debutul la teatrul "San Bartolomeo" din Napoli. După absolvirea Conservatoriului, este angajat ca Maestro di Capella de către prințul Stigliano Colonna, unul din electorii municipalității napolitane. Compune prima sa operă bufă, intitulată "Lo frate 'nnamurato" ("Călugărul îndrăgostit"), gen în care Pergolesi este considerat până în zilele noastre ca unul din cei mai importanți compozitori. În 1733 se reprezintă la teatrul "San Bartolomeo" opera "Il prigioner superbo", cu un intermezzo intitulat "La serva padrona", cu care înregistrează un adevărat triumf. Urmează, cu același succes, opera "Adriano in Siria", apoi ultima sa operă bufă, "Il Flaminio", reprezentată în 1735 la "Teatro Nuovo" din Napoli.

Quando corpus morietur

Quando corpus morietur,
fac, ut animae donetur,
Quando corpus morietur,
fac, ut animae donetur
paradisi gloria,
paradisi gloria.

Când trupul mi se va stinge

Când trupul mi se va stinge
Fie ca sufletu-mi să se înalţe,
Când trupul mi se va stinge
Fie ca sufletu-mi să se înalţe
În slava paradisului,
În slava paradisului.



Igor Stravinsky s-a inspirat din unele lucrări ale lui Pergolesi în realizarea muzicii de balet "Pulcinella", compusă în 1919.

joi, 3 ianuarie 2013

VRAJITA ROMANIE

Acum aproape optzeci de ani National Geographic Magazine, SUA, dedica doua numere "Romaniei vrajite", o perla a Europei de Est si o tara plina de culori, obiceiuri strabune, ospitalitate rar intalnita si un Bucuresti ce "aduce un pic si cu New York". Descrieri ce trezesc melancolie, zambet, dar si o oarecare tristete, fotografii "de colectie" ce infioara.
Doua numere National Geographic de peste 120 de pagini, pline de fotografii preponderent alb-negru, publicitate la vechi masini Plymouth, frigidere General Electric sau predecesorii "conversilor", Keds, au ca main story Romania.

O Romanie cu Basarabia lipita de "patria muma", o Romanie pitoreasca plina de folclor si oameni ospitalieri dar si de nelipsitii tigani mai mult sau mai putin nomazi ce erau deja pripasiti pe meleagurile natale. Se pare ca in acea perioada National Geographic scria articole mult mai ample decat in prezent, cu (si) mai multe fotografii, acoperind atat partile importante din istoria unui popor cat si geografia sa, observatii la nivel personal dar si obiectiv despre oameni, cladiri si obiceiuri.

In 1934, o echipa National Geographic incearca sa ajunga, intr-o masina ce acum este considerata in mod clar "de epoca", in orasul Sibiu. Era dimineata, praful de sub roti se ridica inalt in timp ce, alene, taranii romani isi manau vitele la pascut. Nu a durat insa mult pana cand masina temerarilor americani s-a impotmolit intr-una din gropile ce inca ne fac faimosi in Europa si in prezent.
Chiar si cu ajutorul mai multor trecatori nu au putut despotmoli masina asa ca au trebuit sa inopteze in ea, sub ochii curiosi ai trecatorilor si ai cainilor ce nu pareau prea incantati de prezenta straina. A doua zi insa, cu ajutorul unei duzini de oameni si a unei pereche de cai, au reusit sa scoata autovehiculul din sant si sa porneasca la drum, nu inainte de a fi "omeniti" de romani cu cateva felii de paine si miere, "mana cereasca" pentru ei.
Asa incepe articolul de peste 50 de pagini dedicat Romaniei, in anul 1934. Un inceput care, probabil, s-ar potrivi si in prezent, daca ai incerca sa treci prin anumite catune pierdute de lume, de printre dealuri, unde strazile nu au auzit de pavaj si unde taranul roman inca mana caruta cu boi pe poteci de padure.
Echipa National Geographic avea sa petreaca mai multe luni in Romania, pentru a observa cat mai multe lucruri relevante despre tara.
Autorii articolului remarca inca din prima pagina influentele culturale ale tuturor cotropitorilor ce au invadat, cu sau fara succes, tara noastra de-a lungul secolelor - romanii, hunii, tatarii, turcii - toti si-au lasat marca asupra poporului.
Bucurestiul acelor vremuri era parca rupt complet de restul tarii, remarca autorii articolului. "Desi Paris poate reprezenta Franta, Bucurestiul nu prea se potriveste cu restul Romaniei. Aceasta capitala nu are aproape nimic in comun cu restul tarii. Este un oras vesel, cosmopolit, deseori numit din Balcani". Arcul de Triumf era deja inaltat, construit cu ocazia incoronarii Regelui Ferdinand si a Reginei Maria.
"Strazile orasului sunt aglomerate cu femei frumoase si imbracate cu gust, ofiterii de politie stralucesc in uniformele lor iar strainii contrasteaza uneori cu tiganii jerpeliti si taranii romani imbracati in portul lor traditional. Restaurantele si cafenelele, aproape tot timpul pline, rasuna pana in strada de dialoguri politice si barfe", noteaza National Geographic 1934.
La fel ca schimbarea garzii din Paris, care are loc si in prezent, aveau loc si in Bucurestiul acelei vremi parade militare regale, deschiderea Parlamentului de catre rege si o defilare demna de orice basm de Petre Ispirescu - caleasca regala, cu sase cai albi, strabateau strazile orasului sub privirile uimite ale trecatorilor.
"Iarna ni s-a parut amuzant sa inchiriem o sanie cu zurgalai manata de cai si condusa de un birjar cu o caciula mare de blana si mantie de catifea. Inca mai sunt cativa birjari ce traiesc in Bucuresti si care se numesc Scopiti, acum aproape pe cale de disparitie. Barbatilor li se permite sa se casatoreasca dar la nasterea primului lor copil, acesta este sterilizat".
In acele vremuri George Enescu incanta inca Romania cu rapsodiile sale (el a decedat in 1955 - n.r.) si era asteptat "cu casa inchisa" si la Bucuresti. Per total, muzica buna strabatea strazile Capitalei tarii. "Am ascultat un dans fascinant al tiganilor, compus de un muzician roman foarte popular si care poate rivaliza cu oricare din lume. Il cheama Enescu, compozitor si violonist ce este asteptat in multe orase din Europa si America, dar nu cu mai multa iubire decat in tara natala. El ii incanta pe bucuresteni cu concertele sale in fiecare an", noteaza National Geographic.
Pe malul Dambovitei se intindea in perioada interbelica o piata mare unde comerciantii, ambulanti sau ce inchiriau magazine, insurau marfurile. Pentru ca multi nu stiau sa citeasca, multe magazine aveau atarnate placi cu produsele ce puteau fi gasite si cumparate inauntru.
In jurul Bucurestiului, terenurile semanau cu cele din Kansas, de unde venea echipa National Geographic. Romania era una dintre putinele tari din Europa unde taranii purtau in mod curent haine populare. "Taranii romani sunt intotdeauna extrem de placuti. Tot timpul politicosi, veseli, muncesc mult desi deseori ineficient. Muncesc mult in padure si pe campii, pe ogoare, dar intr-o maniera primitiva, folosind uneltele stramosilor lor", noteaza National Geographic, editia SUA din 1934.
"In Predeal, unde am stat la o mica vila, am fost impresionati de modul de a spala al romanilor. Aruncau hainele intr-un cazan mare unde duceau apa aproape de clocot apoi le scoteau si le frecau de lemne speciale. Desi foarte rudimentar, hainele au iesit cum nu se poate de albe si curate. Apoi, cu un fier incalzit cu carbuni, le-au calcat si au iesit mai bine chiar decat cu aparatele electrice de care gospodinele din America sunt atat de dependente".
Din punct de vedere politic, dupa Primul Razboi Mondial, Romania a ales precum majoritatea tarilor din regiunea "partea de Est".
Marii proprietari au fost expropriati si hectare intregi au fost date taranilor pe bani putini. Rezultatul a fost ca acestora din urma le-a fost data mai multa putere ca niciodata. Marilor proprietari le-au fost oferite obligatiuni in schimbul terenurilor insa dupa 1926 moneda nationala s-a depreciat puternic asa ca acestea nu mai valorau aproape nimic la acea data.
Taberele de tigani
In acele vremuri, tiganii inaltau multe tabere in Delta Dunarii. "De departe, tiganii pot parea un popor nomad romantic, placut. De aproape insa, cand ii vezi mizerabili si imbracati in carpe rupte, realizezi cat de departe este realitatea de mistic. Insa muzica lor este minunata. La aproape orice colt de strada poti intalni cate unul care este gata sa iti cante melodii din vioara pentru cativa lei".
"Iarna mi-era mila de copiii tigani care, pe jumatate goi, cerseau la un colt de strada. M-am lecuit insa repede dupa ce i-am vazut pe doi dintre ei razand fericiti si zdranganind buzunarele pline de bani". Unele lucruri, se pare, nu se schimba nici cu trecerea deceniilor.
Constanta, cel mai mare port al tarii, pastra inca urme ale ocupatiei turce, mai ales in hainele unora dintre muncitorii de acolo. "Romania este una dintre tarile cu cea mai ridicata productie de petrol din lume, fiind intrecuta in 1932 doar de SUA, Uniunea Sovietica si Venezuela. Mii de barili de petrol sunt incarcati si trimisi spre export din Constanta, Galati si Braila", nota National Geographic. Din pacate, in 1934. Principalele piete de desfacere pentru petrol erau Turcia, Egipt, porturile Mediteraneene dar si din Europa de Vest. Din Constanta se livrau si cantitai mari de grane.
Inainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial,Balcic facea parte, de asemenea, din Romania. Acolo Regina Maria "a construit un superb palat de vara ale carei gradini sunt minunea coastei de est. Ne-a placut si Eforia, o statiune relativ primitiva dar unde am putut face baie in Marea Neagra, uitandu-ne la infinit la culorile in schimbare ale apei".
La Valcov, autorii National Geographic au fost incantati sa descopere "un pamant mai rusesc decat in Rusia".
"Valcov este ca o mica Venetie, canale de apa strabatand orasul pe toata lungimea lui. Pescarii pleaca la rasarit si se intorc la apus cu barcile pline de pesti. Pe sezon sunt prinse circa 18.000 de kilograme de peste, dintre care circa 5.000 kg sunt sturioni care ofera caviar, valoros. La New York, pretul pentru micile oua negre este foarte ridicat. Acesta era locul cel mai bogat in caviar din Rusia pana cand Basarabia a devenit parte componenta din Romania in 1918", subliniaza autorii articolului.
Transilvania interbelica
"Odata ce am intrat in cateva orase din Transilvania, diferentele au devenit clare deoarece aceasta provincie, candva parte din Ungaria, a decis sa devina parte din Romania dupa razboi. Se pot vedea costume unguresti si saxone purtate de barbati inalti cu trasaturi maghiare. Deseori arhitectura este diferita de restul Romaniei, casele avand o alura germanica. Peste tot, semnele sunt in trei limbi - romana, germana si ungureste".

Autorii articolului descriu, in cuvinte de lauda, Brasovul si a sa "Biserica Neagra" plina de carpete turcesti rare, dar si Sibiul (Hermannstadt) cu cladiri frumoase, muzee si biblioteci care atrag multi oameni de cultura si Sighisoara, "adevarata bijuterie, fortareata medievala pastrata aproape intacta de-a lungul timpului".
"Ar fi un pacat sa mergi in Romania cu trenul. Daca mergi cu automobilul, desi s-ar putea sa ai probleme cu strazile si indicatoarele, te poti bucura de privelisti minunate si, de asemenea, de ospitalitatea oamenilor. Deseori este bine sa mananci feluri traditionale, cum ar fi asa-zisele cu . Aceasta din urma este considerata mancarea saracilor in Romania".
Mergand cu masina prin Transilvania, autorii National Geographic au gasit reminiscente (intre timp disparute) ale tribului Turanian, trib invaluit in mister. Se presupune ca acestia ar fi facut parte din armatele cotropitorului Attila, ale carui hoarde se retrageau in est."Casele acestora sunt construite din busteni si portile din lemn aduc in mod clar aminte de civilizatiile asiatice. Ne-a fost greu sa ne descurcam in aceasta zona pentru ca multi nu vorbeau nici romana nici engleza".
In calatoria lor spre Moldova, echipa National Geographic a nimerit intr-un catun "de patru-cinci case" unde se sarbatorea o nunta.
"Erau atat de curati, fericiti, fara nicio grija, incat problemele financiare si Marea Depresiune (terminata in 1933 - n.r.) pare sa fie la milioane de mile distanta. Erau aratosi in hainele lor de sarbatoare, cele mai frumoase pe care le-am vazut in Romania".
Autorii remarca si croiala hainelor, a broderiilor si subliniaza ca "intreaga lume" cunoaste maiestria romanilor in cusatura, croiala sau pictura populara. In acea vreme, haine croite in lungile ierni se vindeau la preturi mari peste tot in lume. "Olaritul este la fel de primitiv dar si minunat ca cel al nativilor indieni din America".

Moldova si minunile sale (inca) ascunse Europei
Segmentul din articolul publicat in 1934 privitor la regiunea de nord-est a Romaniei se potriveste foarte bine si in 2012. O serie de intrebari retorice ar trebui, probabil, sa dea de gandit Ministerului Turismului.
"Dar ce stie lumea despre bogatia bogatiilor arhitecturale si artistice din Romania - manastirile medievale, fortificate? De ce nu vin turistii aici sa se bucure de frumusetile monumentelor bizantine, asa cum se duc sa vada moscheile din Istanbul, de exemplu? De ce atat de putini oameni au vizitat si au povestit despre manastirile ce inglobeaza atata istorie si legenda? Simt ca insusi poporul roman este putin constient de valorile pe care le are in Moldova, de manastirile ce salasuiesc acolo".
Autorii articolului au facut atunci, poate cea mai buna reclama posibila Romaniei descriind, in termeni aproape poetici, senzatiile traite la vederea minunatiilor vazute in Bucovina si Moldova. Manastirile inaltate de Stefan cel Mare, unicul albastru de Voronet si picturile de o minutiozitate remarcabila sunt considerate "remarcabile si aproape de incredibil". Mai mult, locul in care domnitorii de alta data le inaltau era "linistit, departe de orase", astfel incat linistea era ca dintr-un templu. Legenda sagetii lui Stefan cel Mare si a copacului unde s-a inaltat ulterior Putna este descrisa exact cum o citeam cand eram copii.
La Sucevita traia pe atunci un preot care, considera autorii, era probabil "oaia neagra" a tagmei sale. El avea o pisica neagra pe care o striga "Satana". Venea si pleca atunci cand ii spunea preotul, asa cum sta bine oricarui animal de casa.
Din alte regiuni, autorii descriu in aceiasi termeni si Manastirile Neamtu si Cozia, precum si bibliile rare pe care le gazduiau. Descrierea preotului care, cu piosenie, batea in clopot cu regularitate, impresioneaza.
Autorii incheie articolul, in cea mai mare parte pozitiv, pe un ton elogiator care, probabil, nu ar strica nici in prezent.
"Si astfel, in vaile adanci pline de fagi si stejari si pe crestele inalte ale Carpatilor, se afla aceste rare comori de o frumusete incomparabila, invaluite intr-o atmosfera de romanta legendar-medievala ce abia asteapta sa incante pe cel ce are curiozitatea sa le caute".
Articol prmit pe e-mail.

luni, 31 decembrie 2012

LA MULTI ANI 2013!HAPPY NEW YEAR 2013!

Anul Nou este ziua care marchează începerea următorului an calendaristic.
Stabilirea religioasă a datei de 1 ianuarie ca început de an a avut loc pentru prima dată în 1691, de către Papa Inocențiu al XII-lea. Înainte de această dată, Crăciunul avea rolul începutului de an nou.



În liturghia romano-catolică 1 ianuarie reprezintă o octavă de la Crăciun; astfel, această zi este dedicată Fecioarei Maria. În același timp, în a opta zi de la naștere sunt amintite în Evanghelie (Luca 2,21) tăierea împrejur și botezul, potrivit religiei iudaice, a pruncului Iisus — la fel și în bisericile evanghelice. În biserica ortodoxă, la 1 ianuarie este și ziua Sfântului Vasile, episcop de Cezareea Cappadociei.
În epoca contemporană, Anul Nou este întâmpinat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie — noaptea de Revelion (din limba franceză: Réveillon, ceea ce înseamnă aproximativ „trezire”, aici cu sensul de ospăț la miezul nopții) — cu petarde și artificii; rudelor, prietenilor și cunoștințelor li se fac urări de noroc și sănătate și se urează „La mulți ani!”.

Obiceiuri și tradiții
Grecii fac o prăjitură tradițională în care pun bani. Persoana care găsește banii va avea parte de bucurie tot timpul anului. Acest obicei a fost transmis și în anumite regiuni ale României.
Evreii din Israel mănâncă mere unse cu miere, pentru ca noul an să fie foarte dulce.
Italienii încep cina mâncând o farfurie de linte, iar după toastul pentru noul an se obișnuiește să se arunce cupa pe fereastră.
Spaniolii mănâncă 12 boabe de struguri, însemnând ultimele secunde ale anului, ca ritual pentru atragerea norocului. Obiceiul a fost preluat de numeroase țări latino-americane.

PLUGUSORUL
Aho, aho, copii si frati,
Stati putin si nu manati,
Langa boi v-alaturati
Si cuvantul mi-ascultati.

Ia mai manati, mai!
Hai, hai...

S-a sculat mai an
Badica Traian
Si-a-ncalecat
Pe-un cal invatat
Cu saua de aur,
Cu nume de Graur,
Cu frau de matasa,
Impletit in sasa,
Cat vita de groasa.
El in scari s-a ridicat,
Peste campuri s-a uitat,
Sa aleaga-un loc curat
De arat si semanat.
Si-a pornit intr-o joi
Cu un plug cu doispreceze boi
Boi boureni,
In coada codalbeni,
In frunte tintatei.

Ia mai manati, mai, flacai!
Hai, hai...

La luna, la saptamana,
Isi umplu cu aur mana
Si el vru sa vada
De-i dete Dumnezeu roada.
Era-n spic cat vrabia,
Era-n bob cat trestia.

Ia mai manati, mai!
Hai, hai...

Traian iute s-a intors
Si din grajd alt cal a scos.
Un alt cal mai nazdravan,
Cum ii place lui Traian,
Negru ca corbul,
Iute ca focul,
De nu-l prinde locul.
Cu potcoave de argint,
Ce da sporul la fugit.
Traian iute-a-ncalecat,
La Tinchin a apucat
Si otel a cumparat,
Ca sa faca seceri mari,
Pentru seceratorii tari.
Si-altele mai mititele,
Pentru fete ochesele
Si neveste tinerele.

De urat, am mai ura,
Dar ma tem ca va-nsera,
Pe-aici, pe la dumneavoastra,
Departe de casa noastra.
Si ne-asteapte si-alte case,
Cu bucate mai gustoase,
Cu paine calda pufoasa,
Cu vinul de vita-aleasa,
Cu Cotnar de Dragasani,
La anul si la multi anï!








Jocul ursului
Jocul Ursului

Jocurile cu masti din Moldova sunt obiceiuri arhaice, agrare si pastorale de traditie multimilenara, ce au loc cu prilejul Anului Nou. Referitor la aceste vechi obiceiuri, Mircea Eliade sustine: "Asemenea ceremonii sunt inca populare in Balcani, in Romania mai ales, in timpul celor 12 zile din Ajunul Craciunului, pana la Boboteaza. La origine, acestea erau ceremonii in legatura cu intoarcerea periodica a mortilor si comportau tot felul de masti animale – cal, capra, urs (...)" Numarandu-se intre obiceiurile de iarna in intreg spatiul romanesc, dar mai ales in Bucovina, Jocul Ursului se mai practica si astazi in foarte multe sate.

Cultul ursului  - atestat din cele mai vechi timpuri

Puternic, violent, imprevizibil si uneori chiar crud, ursul este un animal venerat din cele mai vechi timpuri, cercetatorii confirmand existenta unui cult al acestuia, inca din paleolitic. Mai mult, cercetarile antropologilor efectuate la Polul Nord, in Siberia, in Scandinavia si in nordul al Americii, au dus la concluzia ca in sanul tuturor culturilor existente aici, ursul reprezinta un animal sacru. Popoarele uralo-altaice ale Eurasiei septentrionale pana in Alaska, il considerau drept spirit al padurii, suprem stapan al energiilor cosmice, simbol al fecunditatii.

De asemenea, multe popoare indo-europene au, cu privire la urs, o serie de derivate folclorice si mitologice ce ni s-au pastrat pana astazi. In limbile indo-europene, pentru urs este utilizat in limba greaca cuvantul "arktos (de unde numele Arctic pentru a desemna Polul Nord). In limba latina –  "ursus”, in celta – "art” iar in sanscrita: "rksa”. In alte limbi de provenienta indo-europeana sunt utilizate perifraze. In limba germana: "bjorn”, "bear”... pentru brun, de culoare bruna. In slava, si in rusa: "medvedi”, "mancatorul de miere”.

Cultul ursului la geto-daci

Cultul ursului era prezent si la geto-daci, care il considerau un animal sacru. Chiar numele Zalmoxis, confirma faptul ca ursul era un animal totemic al dacilor (zalmo=piele si olxis=urs).

Potrivit lui Romulus Vulcanescu, "numele lui Zalmoxis ar putea fi un apelativ cu valoare de tabu al zeului cerului si al soarelui, in ipostaza lui umana, un purtator de piele de urs, nu atat in sensul de nebrida, cat de masca-galee, alcatuita dintr-un cap de urs, folosita in ritualurile si ceremoniile ce tineau la daci de cultul stravechi al ursului carpatic.”

La traci, ursul are rol cosmogonic: pe spinarea unui urs au fost sprijiniti stalpii pamantului. Pentru ca e un animal pur si sincer, a fost inclus pe cer, in constelatia Ursa Mare si Ursa Mica, care devin Carul Mare respectiv Carul Mic. Ursul este perceput ca cel care regleaza anotimpurile, potrivit propriului sau ritm de hibernare, si, de asemenea, potrivit constaletiei sale, Ursa Mare, a carei pozitie pe firmament este legata de succesiunea anotimpurilor. Relatiile dintre urs si cele doua constelatii au dat loc la numeroase produse mitice, care evoca tema transformarii dupa moarte, in astre, tema intalnita mai ales in mitologia greaca.

In mitologia romaneasca ursul este investit cu multiple virtuti apotropaice (protectoare), terapeutice si meteorologice. Mai demult, exista chiar credinta ca un nou nascut, daca era dat cu grasime de urs pe corp, la prima spalare, castiga forta si norocul ursului. Cei bolnavi sau speriati erau afumati cu parul jumulit din blana salbaticiunii, sau se mai obisnuia ca cei debili fizic sau bolnaviciosi sa fie "botezati”, capatand numele de Urs sau Ursul, pentru alungarea bolilor si mortii, ritualul fiind unul diferit de cel crestin. Inca din Evul Mediu exista atestari ca ursii erau folositi pentru vindecarea durerilor lombare: este vorba de calcatul ursului (erau ursi dresati special pentru a face masaj cu picioarele).

La romani, calendarul popular i-a inchinat ursului mai multe zile, una dintre acestea fiind cea din 1 august, zi cunoscuta ca Impuiatul ursilor, moment din care aceste salbaticiuni incepeau sa se imperecheze. Inainte, aceasta zi era tinuta in special de catre crescatorii de animale, dat fiind faptul ca ursul incepea sa devina agitat, nervos si ataca cirezile de vite sau alte animale domestice. Pentru bunul mers si ferirea animalelor de furia ursilor, ziua de 1 august era petrecuta printr-o abtinere totala de la activitatile lucrative, iar ursului i se ofereau ofrande imbelsugate. O alta sarbatoare arhaica dedicata acestui animal este Sambata Ursului ( a 3-a sambata din Postul Mare ), cand in popor se crede ca toate ursoaicele nasc pui. Simpatizat in zonele folclorice de munte ale Romaniei, ursul e numit familiar Mos Martin.

Jocul Ursului - obicei de Anul Nou

Jocul Ursului este cel mai spectaculos dintre toate jocurile cu masti intalnite in satele bucovinene, caci se pare ca ursul era venerat in Bucovina mai mult decat in orice alta parte a Romaniei. Paradoxal, jocul ursului este practicat mai mult in zonele colinare si de campie si mai putin in cele montane. Cei mai spectaculosi ursi de Anul Nou ii intalnim in Bosanci, Udesti, Chiliseni, Stirbat, Poieni, Boroaia si in zona Campulungului, in special la Sadova si la Fundu Moldovei.

Jocul cu masti de urs simbolizeaza moartea si reinvierea naturii. Mihai Coman, in Bestiarul mitologic romanesc, afirma: “In colindul cu Ursul, animalul moare si invie, intr-o dramatizare simbolica a mitului renasterii naturii/cosmos (…) Astfel, rostogolirea ursilor in cerc, batutul si moartea ursului, apoi invierea miraculoasa ca si urcarea acestuia pe bata (toiag), redau in chip metaforic succesiunea anotimpurilor care, candva, stateau sub semnul acestui animal, capabil sa invinga iarna si sa vesteasca primavara.

Pregatirea mastii-costum de urs pentru carnavalul de Anul Nou se bucura de o mare atentie. Cea mai arhaica forma de reprezentare a ursului este cea din paie, dar, cu timpul, acesta masca s-a realizat chiar din blana ursului veritabil. Pentru obtinerea costumului din paie, se rasucesc franghii din paie de ovaz, lungi de aproximativ 40 m care, in dimineata ajunului de An Nou, sunt cusute pe hainele purtatorului, acesta ramanand astfel echipat pe toata durata purtarii costumatiei. Masca initiala din paie era aruncata in foc pentru a arde, simbolizand astfel moartea si renasterea vegetatiei, odata cu trecerea anotimpurilor.

In unele parti, forma capului de urs se obtine intinzand o piele de vitel sau de miel peste o galeata metalica, in timp ce in alte sate pielea se intinde pe un suport metalic, in asa fel incat reda fizionomia animalului. De la gat in jos, corpul celui care se mascheaza este acoperit cu o blana de oaie sau cu un cojoc lung, intors pe dos.

Cetele de ursi pot fi independente dar, de regula, ele alcatuiesc un nucleu ceremonial in cadrul grupurilor complexe de mascati (Malanca, Benzile, Partiile etc.) Ceata ursilor este condusa de un capitan fiind compusa din: ursi, ursari, irozi, mascati si tobosari. Ursii sunt jucati de persoane imbracate in blana de urs impodobita cu tinte, curele si canafi mari rosii.


Ursarii sunt cei care conduc ursii printr-un lant legat de capatul ciomegelor ce se prinde apoi de capul ursului. Tobosarii dau ritmul jocului prin tobele gigantice prinse de trunchi pe care le bat cu doua bete de lemn. Dupa executarea numerelor din timpul dansului, ursii se misca independent, simuland viata lor libera in mijlocul naturii, se iau la tranta, fac tumbe, simuleaza chiar atacul asupra persoanelor din asistenta.

Jocul Ursului - urare

Ursii de Anul Nou alunga demonii din case si ograzi si ureaza (ei si ursarii lor…) un an fericit – colindul-uratura avand caracter augural si propitiatoriu.

                                                                           Merge roata pravalita.
Buna seara gospodari!                                   Na! Na! Na! Martine Na!
Venim cu ursul din deal,                                 Joaca, joaca, nu mai sta!
Daca bine si voiti                                              Foaie verde de bradut,
Ursul nostru sa-l primiti!                                 Ursul meu cu doi puiuti,
Na! Na! Na! Martine, na!                                  Foaie verde de dudau,
Nu te da, nu te muia,                                       Ursul meu de la Bacau
Ca pun mana pe nuia,                                    A venit la dumneavoastra
Si nuiaua-i de rachita,                                     Ca sa joace-o ursareasca
Hai, Martine, la pamant,                                  Na! Na! Na! Martine, na!
Si asculta-ma ce-ti cant!                                 Nu te da nu te muia!
Cand erai mai mititel                                      Joaca, joaca, ursule,
Erai tare frumusel,                                          Ca s-or coace murele,
Dar de cand ai crescut mare,                       Mai tare te-i ingrasa
Ma dai jos de pe picioare!                             Si prin case vei juca.
Na! Na! Na! Martine na!                                  Salta, salta tot mai sus,
Mai intoarce-te asa!                                        Ca si anul care-i dus!
Joaca, joaca, Mos Martine,                            Ia apleaca-te in jos,
Ca-ti dau miere de albine                             Sa saluti gazda frumos!
Joaca, joaca tropotit                                       Foaie verde de secara,
Ca tiganul la prasit!                                        Sa iesi ursule afara!
Ursul meu din Spania                                   Foaie verde de stejar
L-am adus cu sania!                                     Sanatate, gospodari!
Joaca, joaca, urs nebun,                             La anu’ si “La multi ani!”
Ca de nu-ti fac pielea scrum!



În România, în mod tradițional nu se aruncă nimic din casă în prima zi a Anului Nou pentru că, procedând astfel, o persoană își aruncă norocul. Tot în prima zi din an nu se iese din casă până ce o persoană brunetă nu intră în casa respectivă (potrivit tradițiilor, persoanele brunete aduc noroc și fericire, iar cele roșcate și blonde ghinion).
 În noaptea dintre ani, oamenii își pun o dorință, pentru că aceasta are toate șansele să se îndeplinească. Noaptea de Revelion este întâmpinată cu mult zgomot (ca în Conu Leonida față cu reacțiunea, de I.L.Caragiale) pentru că zgomotele puternice alungă spiritele rele. Tot de Anul Nou se merge cu capra. Unii oameni desfac șampanie la cumpăna dintre ani, ca să aibă un an mai prosper. Pușcarea petardelor de Anul Nou este practicată de regulă de către cei tineri.Și desigur pe 31 decembrie se colindă cu plugușorul iar pe 1 ianuarie cu sorcova.


LA MULTI ANI
    
  Vezi  mai multe  video    din   evenimente


New Year is the day that marks the start of the next calendar year.
Religious setting January 1 as the beginning of the year was held for the first time in 1691 by Pope Innocent XII. Before this time, Christmas was the beginning of the year new role.

In the Roman Catholic liturgy January 1 octave of Christmas is one, so this day is dedicated to the Virgin Mary. Meanwhile, on the eighth day after birth are mentioned in the Gospel (Luke 2:21) circumcision and baptism, according to Jewish religion, the baby Jesus - so in evangelical churches. In the Orthodox Church on January 1 is the day of St. Basil, bishop of Caesarea Cappadocia.
In contemporary times, New Year is welcomed on the night of 31 December to 1 January - New Year's Eve (in French: Réveillon, which means approximately "awakening" here to mean midnight feast) - with firecrackers and fireworks; relatives, friends and acquaintances are made ​​wishes for luck and health and wishes "Happy New Year."


Nouvel An est le jour qui marque le début de l'année civile suivante.
Contexte religieux Janvier 1 comme le début de l'année a eu lieu pour la première fois en 1691 par le pape Innocent XII. Avant cette époque, Noël a été le début de l'année nouvelle rôle.

Dans la liturgie catholique romaine Janvier 1 octave de Noël est un, donc cette journée est dédiée à la Vierge Marie. En attendant, le huitième jour après la naissance sont mentionnés dans l'Evangile (Luc 2:21) La circoncision et le baptême, selon la religion juive, l'enfant Jésus - alors dans les églises évangéliques. Dans l'Église orthodoxe sur Janvier 1 est le jour de saint Basile, évêque de Cappadoce Césarée.
Dans l'époque contemporaine, le Nouvel An est accueilli sur la nuit du 31 Décembre to 1 Janvier - Nouvel An (en français: Réveillon, ce qui signifie approximativement «réveil» signifie ici la fête à minuit) - avec des pétards et feux d'artifice; parents, amis et connaissances sont faites souhaite bonne chance et de la santé et souhaite «Joyeux Nouvel An».