vineri, 25 ianuarie 2013

MARTHA BIBESCU



"E mult prea putina dragoste pe lume!"
 Martha Bibescu

A nins mult in iarna asta. Peste tot si peste toate. A nins la Mogosoaia, viscolind aprig lintoliul asternut pe amintiri. In mica biserica inghetata, sub o placa de marmura regal-impresionanta, George Valentin Bibescu singur, asteapta. Ce ironie, ce razbunare! La poarta palatului asteptarilor Marthei! Acolo unde el venea rar si statea putin, chemat mereu de-o iubire noua sau de capriciile unei iubiri vechi ce agoniza zgomotos. Martha a învins. Din nou.

La mii de kilometri, la Menars, alaturi de Emilia, unica fiica a lui Napoleon, pe vechiul domeniu al familiei soacrei sale, Martha pare ca nu asteapta nimic. Poate doar implinirea unui crez ca o profetie: "Va veni o vreme cand acest popor, care n-a fost cunoscut pana acum, va fi luat in seama"...

Martha Bibescu s-a nascut la Bucuresti - in 1886 zic unii, in 1888 spun altii - dar a fost una dintre fiicele Nimfei Europa. Mai iute de mana, Franta si-a insusit-o in detrimentul surorii ei mai mici si mai naive, Romania. Pe piatra de mormant epitaful suna ca o sentinta: scriitoare franceza.

***
Despre Martha Bibescu s-au scris multe. Se scrie inca, iata! Se va ma scrie, cu siguranta, pentru ca subiectul e departe de a fi epuizat. Era frumoasa, culta, bogata - "toate la un loc pentru o singură fiinta sunt un pacat de neiertat" - definitie data de un om care a iubit-o cu toata puterea, Christopher Birdwood, lord Thomson of Cardington.

Multi si-au facut o profesie din a-i enumera iubirile. Ea insasi coboratoare din Mavrocordati, s-a casatorit la 15 ani cu descendentul unei familii ilustre, printul George Valentin Bibescu.

George Valentin Bibescu

Jurnalele ei spun cat l-a iubit si cata dezamagire a trait tanara femeie. Frumos, fabulos de bogat, incapatanat, adulat de o mama pentru care nimic altceva nu exista, George Valentin Bibescu este un om capricios, infidel si egoist care o va privi pe Martha ca pe o decoratie: odata primita, nu mai e ravnita! Atat! Martha l-a definit perfect: "A crezut toata viata ca e suficient sa existe pentru a fi iubit, nu i-a trecut niciodata prin minte sa ofere si el ceva in schimb."
Emanuel Bibescu

La 17 ani, privirile Marthei, dezamagita de esecul inceputului de casnicie, se indreapta catre Emanuel Bibescu, varul princiarului ei sot. Nefericita alegere! Pasionat de istoria artei si de vechile catedrale ale Frantei, exemplar masculin construit ireprosabil, prieten al lui Marcel Proust, Emanuel Bibescu respinge amorul pasionat al tinerei verisoare. Este un enigmatic, marcat de inteligenta, bun simt si superioritate morala. Atitudinea lui rezervata si melancolica reprezinta o adevarata provocare pentru exuberanta Martha. Ea ii scrie randuri aprinse, Emanuel ii impune sa fie "cuminti". A doua mare dezamagire. Este o lectie aspra pentru tanara printesa care invata ca e mai bine sa se faca iubita fara a iubi neaparat.
Printul Wilhelm, mostenitorul tronului Germaniei

In 1909, printul Wilhelm, mostenitorul tronului Germaniei, se indragosteste de Martha. Atat de mult incat ii scrie lui George Valentin Bibescu cerandu-i privilegiul de a coresponda cu sotia lui "cea mai frumoasa si mai inteligenta femeie din Romania". Marthei nu-i facuse decat impresia ca e o "vulpe argintie pe intinsul zapezii", cand il vazuse prima data. Cu toate acestea, o saptamana petrecuta in luna mai a aceluiasi an alaturi de Wilhelm al Germaniei va ramane un reper al vietii ei. Nu va uita niciodata momentul cand a trecut, in masina printului, pe sub poarta Brandenburg. Inconjurata de flori, asaltata de scrisori si telegrame, in imprejurari in care putine femei s-au aflat la varsta ei, Martha il priveste doar ca pe un adolescent amorezat. Este flatata, dar nu indragostita. Jurnalele ei o demonstreaza. Martha se lasa adorata, spunandu-si in gand: "Domnind peste el, domnesc peste un imperiu." Avea puţin peste 20 de ani!

In 1908, considerata "plictisitoare" de sotul ei, Martha traise in interior imens pentru cei 23 de ani ai ei. Din aceasta traire se nascuse cartea: "Cele opt paradisuri", pe care Academia Franceza i-o premiaza. Numai ca, odata cu aceasta prima recunoastere, viata o ironizeaza din nou pe Martha: Emanuel, tocmai el!, ii prezinta pe Charles Louis de Beauvau Craon, cel care avea sa fie barbatul vietii ei. Descendent al vechii aristocratii franceze, cu un arbore genealogic ale carui radacini coborau in istorie pana la 1500, cultivat, cu maniere perfecte, barbatul inalt, cu ochi albastri si maini frumoase, ii va marca existenta. Lipsit de rezerve, direct, plin de initiativa, Beuavau Craon are asupra Marthei un efect la care ea se astepta cel mai putin. Pasiunea, reprimata pana acum, se dezlantuie. Martha isi pune problema divortului atat de imperios solicitat de Charles Louis. Imprejurarile tin cu el: George Valentin Bibescu contactase un sifilis care provoaca Marthei o indreptatita oroare. Aveau un singur copil, o fata. Numele princiar apunea. Martha refuza orice relatie cu George Valentin. Beauvau Craon o iubea. Avea de ales intre a-si pastra pozitia de femeie etern inselata sau de a deveni stapana unui intins domeniu nobiliar, cu doua castele si sotia unuia dintre cei mai ravniti burlaci ai Frantei inceputului de veac, dar blamata social. Lucrurile se precipita. Martha se clatina in principiile ei, descoperind ca impetuosul aristocrat francez ii este egal intelectual, adica exact ceea ce dorise mereu de la un barbat. Il iubea de trei ani, el ameninta cu sinuciderea, mama lui intervenise "ca in cea mai proasta farsa bulevardiera", cerandu-i sa nu mai "abuzeze" de fiul ei, iar contesa de Caraman Chimay, rigida mama a lui George Valentin, o implora sa nu-si paraseasca sotul. Dezorientata, traumatizata sufleteste, Martha alege sa se retraga o vreme la o manastire din Alger. Cel care taie nodul gordian este chiar George. Printr-o telegrama, trimisa pe drum si primita la Marsilia, o anunta ca a cumparat, de la verii lui Brancoveni, Mogosoaia, locul pe care ea si-l dorea demult, si i-o daruieste. Ravasita, tentata de Mogosoaia si urmarita de zvonul ca lui Charles Louis i s-a gasit, de urgenta, o sotie, Martha ajunge in Alger, la manastirea unde stareta era printesa calugarita, Ioana Bibescu. O astepta insa o lovitura de teatru: Ioana Bibescu isi incalca juramantul si dezbraca rasa carmelitelor, indragostita fiind de Emil Combes, premierul francez. Avea 40 de ani si se calugarise la 18 ani, iar el avea 65 si era anticlerical convins. Martha revine in tara. Nu va mai incerca niciodata sa-l paraseasca pe George.
Christopher Birdwood, lord THomson of Cardington

Incercand cu disperare sa uite de Charles Louis, trimis de familie intr-o calatorie in Lumea Noua, in viata Marthei apare Christopher Birdwood, atasat militar la legatia Marii Britanii, omul care i-a oferit iubirea vindecatoare. Calm, stapanit, disciplinat, englezul ascundea cu arta latura indealista si romantica a firii sale. Are rabdarea de a o astepta pe Martha sa se vindece, are taria de a o iubi dincolo de zambetul ei indepartat, adresat mereu unui absent, ii este alaturi in cel mai greu moment al vietii ei: moartea tatalui sau, Ioan Lahovary. Zile in sir, inchisa la Posada, nu l-a primit decat pe el. Christopher Birdwood aducea in viata ei ceva unic - tactul. Arta de a sti cand si ce sa spui si, mai ales, cand sa taci. "Kit", cum ii spunea ea, nu cerea nimic. Ii era doar alaturi, iar Martha era prea obosita. Intr-o seara cu trandafiri, la Mogosoaia, devine amanta lui. Pe toata perioada razboiului, ea va depinde practic de sprijinul lui, infuntand impreuna acuzatiile tot mai frecvente de spionaj.
In 1917, Emanuel se sinucide. Fusese atins, se pare, de o boala miserioasa. Martha, aflata in zilele acelea la Saint Morritz, sufera cumplit. Va scrie in jurnalele ei despre cel dus: "El m-a invatat sa am sentimente. Nu avusesem decat idei"...

In 1919 o regasim purtandu-i lui Charles Louis aceeasi dragoste si bucurandu-se de iubirea lui Kit, devenit lord Thomson of Cardington. Stralucea in viata pariziana. Era prezenta la toate marile dineuri. Si totusi noaptea, singura, in camera ei, isi spunea cu sinceritate: Charles Louis a fost "adevarata mea dragoste". Tocmai se intorsese de la un dineu unde statuse alaturi de lordul Thomson!

In toamna, George Valentin vine sa-i ceara divortul, oferindu-i in schimb "un fluviu de bani" si marturisindu-i in stilul sau brutal: "Imi esti draga si tu, fireste, dar nu indeajuns incat sa-mi petrec restul vietii alaturi de tine!" Martha refuza, ii promisese soacrei ei pe patul de moarte ca nu-l va parasi niciodata. A fost ultima oara cand s-a vorbit despre divort in viata Marthei.
http://lectiadeistorie.files.wordpress.com/2010/04/jouvenel_des_ursins_henri0468r3.jpg
 Henry Bertrand Leon de Jouvenel

In 1923 primeste pentru a doua oara Premiul Academiei Franceze, de data aceasta pentru cartea: "Izvor. Tara salciilor"... si devine tinta iubirii lui Henry Bertrand Leon de Jouvenel. La 47 de ani, fostul sot al scriitoarei Colette era "o forta a vietii", cum nota Martha. Ea avea cu zece ani mai putin si era coplesita de pasiunea pur fizica pentru Jouvenel. Maestru al cuvantului, agresiv, ambitios si egoist, acesta era un celebru vanator de femei. Legatura lor a durat trei ani furtunosi, presarati cu infidelitatile lui. Cu toate acestea, efectul asupra Marthei a fost unul pozitiv - a facut-o mai feminina si mai putin aroganta. Se descopera vulnerabila in mainile unui barbat puternic si fara scrupule, este pasionata fizic, are emotii ieftine in asteptarea unui telefon si nutreste dorinte necunoscute pana atunci. Jouvenel nu seamana cu niciunul dintre barbatii din viata ei si, pana cand temperamentalul orator si om politic a considerat-o prea puternica si pretentioasa pentru gustul lui, Martha a avut timp sa se descopere pe sine intr-o lumina noua.
                              
 Martha la Mogosoaia

Cu toate acestea, o iubire a traversat nealterata viata Marthei Bibescu. Una singura - iubirea pentru Mogosoaia. Banii ei, castigati de pe urma vanzarii mosiilor Lahovary si de pe urma publicarii cartilor, energia, inteligenta, bunul gust, simtul artistic au mers acolo, intre zidurile micului palat de langa Bucuresti. A iubit Mogosoaia cu toata inima...   
                     

 Mogosoaia pe vremea Marthei

Prima noapte a lucrarilor de reconstructie a dormit langa schele, intr-un cort! In 1945, Mogosoaia ii este luata. Dupa 33 de ani, a plecat de acolo cu doar cateva lucruri personale si cu un maldar de amintiri, fara sa se gandeasca macar ca nu va mai reveni vreodata...

Iubita de regi - Ferdinand al Romaniei ii facea lungi vizite la Mogosoaia, Alfonso al XIII-lea al Spaniei o vizita incognito la hotel, tarul Bulgariei ii spusese odata, ingrijorat pentru sensibilitatea ei: "Cate zile veti petrece alaturi de vitele mele?" (bulgarii, adica!) - aceasta femeie a stiut sa pastreze prietenii la fel de profunde ca si iubirile...

Abatele Mugnier, confidentul si duhovnicul ei, odata cu trecerea la religia catolica, n-a ezitat pana la 92 de ani sa-si consilieze fiica spirituala. A fost cel mai puternic reazem al sufletului ei de-a lungul vremii. Winston Churchill nu i-a refuzat nici sfatul, nici prezenta, ori de câte ori a putut.
  Ramsay McDonald

Un alt premier britanic, Ramsay McDonald, a pus toata atentia, rabdarea si influenta lui la picioarele Marthei. Iar aceasta femeie a rezistat tentatiilor si nu a abuzat de toate acestea niciodata. Abatele Mugnier nu se inselase, Martha avea "darul extrem de rar al prieteniei"...

Il mai avea si pe acela al datoriei: datorie fata de tara, fata de numele pe care il purta, fata de familia ei, fata de unicul copil. Martha Bibescu a fost mama la nici 17 ani

  Martha cu fiica sa, Valentina, mireasa

Intr-o zi de august, la Posada, in linistea unui colt al Bucegilor, dupa chinuri cumplite, a nascut o fetita, singurul ei descendent. Era ea insasi un copil speriat, resimtind acut lipsa tatalui ei, vegheata doar de soacra - o femeie rece si cu principii de neclintit, asteptandu-l pe George care lipsea zile intregi... Fiica s-a numit Valentina, dupa numele bunicii dinspre tata si al tatalui ei - si a crescut in umbra imensei personalitati a mamei sale. Martha Bibescu s-a invinovatit toata viata ca nu a fost mai apropiata de Valentina, dar soarta i-a dat prilejul sa se revanseze.
  Martha si George Valentin Bibescu, la Posada, cu Valentina si Dimitrie Ghyka

Aproape 8 ani s-a chinuit sa-i scoata din tara pe fiica si ginerele sau, aflati aici, in arest la domiciliu! In acesti ani n-a ezitat si nu s-a oprit nici o clipa din a cauta solutii. Atunci, precum si in anii de dupa, s-a dus tot ceea ce avea Martha: smaraldele Bibescu - bijuterii care uimisera Europa, tablouri primite in dar si purtand semnaturi valoroase - tot... Pana la urma, in 1956, a reusit sa-i vada alaturi de ea. Dar nu mai avea nimic in afara talentului ei. Si l-a exploatat cat a putut. La 72 de ani, atinsa de flebita, cu o sanatate care nu fusese niciodata stralucita, nu pregeta sa mearga in diferite tari ale lumii. Sustinea conferinte si acestea ii aduceau banii necesari intretinerii celor doi nepoti la scoala si a Valentinei, bolnava.

Acuzata de ambitie nemasurata, de aroganta, de inconstanta, avand in multe pagini de jurnal cuvinte rautacioase la adresa multora, tinand mai mult la ranguri decat la oameni, temuta din pricina replicii spirituale si taioase, banuita de spionaj, Martha Bibescu nu era un om perfect. Abia atunci ar fi fost "plictisitoare", vorba lui George Valentin Bibescu. Nu. Martha a fost altceva. Intotdeauna altceva, greu de definit, greu de inteles, coplesitoare.

  Martha in ultimii ani ai vietii, la Paris

O viata stralucitoare, dar nu usoara. La saizeci de ani era o prezenta excentrica. Astfel, Casa Dior, a carei reclama vie fusese decenii, realiza pentru ea haine speciale, ca niste fastuoase tunici, lungi pana in pamant. Era cuceritoare, desi, dupa cum o caracterizeaza logodnica nepotului ei, Judy Ghica, putin cam "imperativa". Se bucura de o mare recunoastere. In 1954, Academia Franceza ii confera Marele Premiu de Literatura pentru intreaga opera, iar un an mai tarziu, Academia Regala de Limba si Literatura Franceza a Belgiei o alege ca membru. In 1962, primeste Legiunea de Onoare, marea ei bucurie, tocmai ceea ce astepta de 30 de ani. Pentru Martha Bibescu, viata apunea glorios.

 Charles de Gaulle

Ultimii ani s-au scurs sub semnul legaturii cu Charles de Gaulle. Unii cred ca a fost ultima ei mare iubire. E mult spus. Primul presedinte francez a priceput insa cel mai bine cine era cu adevarat Martha Bibescu. I-a scris: "Pentru mine, dumneavoastra sunteti personificarea Europei." Ea n-a vrut sa fie insa decat "un martor al istoriei". Si a fost.
 Martha in padurea Fontainbleau, la Paris
Aceasta am primit-0 pe e-mail.

















joi, 24 ianuarie 2013

UNIREA PRINCIPATELOR ROMANE

În 1859 se realizeaza Unirea Principatelor române sub Alexandru Ioan Cuza. Într-o dimineaţă - Nicolae Grigorescu îi relatează lui A. Vlahuţă - "ne vine vestea ca s-a ales Cuza domnitor în amândouă capitalele. Am lăsat tot, am pus şaua pe cal, şi fuga la târg. Atunci am vazut eu ce va sa zică bucuria unui popor. Cântece, jocuri, chiote în toate părţile. Îşi ieşeau oamenii în drum cu oala plină cu vin; care cum se întâlneau luau vorba de Cuza, de unire, se îmbrăţişau şi încingeau hora în mijlocul drumului. Şi era un ger de crăpau pietrele. Da' unde mai stă cineva în casă? Am văzut bătrâni care plângeau de bucurie."
Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o veche familie de moldoveani, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat pâna în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori, între ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde işi ia bacalaureatul în litere. S-a întors apoi în ţară şi a intrat în armată. S-a căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza în timpul evenimentelor din 1848 Cuza a fost în primele rânduri. A luat cuvântul la adunarea de la hotelul "Petersburg" din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice. Printre fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza; a reuşit apoi să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania. Cuza are ocazia să participe la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, dupa care se retrage în Bucovina. În timpul domnitorului Grigore Ghica s-a reîntors în ţară şi în perioada pregătirii Unirii indeplinea funcţia de pârcălab de Galaţi. Ca forma de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din Moldova, Cuza şi-a dat demisia din funcţia de pârcălab. Patriot cu idei liberale, nu radicale însa, Cuza a fost acceptat chiar şi de partizanii celor doi Sturza care candidau susţinuţi de conservatori. La 5 ianuarie 1859, el a fost ales cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi în Moldova. În drum spre Constantinopol, delegaţia Moldovei s-a oprit şi la Bucureşti influenţând pe reprezentanţii Partidului National din adunarea electivă.

În ziua de 24 ianuarie 1859, Cuza a fost ales şi domn al Ţării Româneşti. Alegerea sa a produs în întreaga ţară o puternică explozie de entuziasm. Situaţia nou creată în cele două principate urma să facă obiectul discuţiilor Conferinţei Internaţionale de la Paris. Încă din aprilie 1859 Franţa, Rusia, Anglia, Prusia şi Sardinia au recunoscut dubla alegere. Poarta şi Austria au recunoscut în septembrie 1859, dar numai pe timpul domniei lui Cuza.
Focşanii - oraş prin excelenţă negustoresc - a trait cu intensitate frământările politice de la jumatatea veacului al XIX-lea. La acea epocă, focşanenii au constituit un veritabil puls al arterei Milcovului, semnalând gradul de continua intensificare a dorinţei de unitate a românilor. Despărţit în două - Focşanii Moldovei şi Focşanii Munteni - de un braţ al Milcovului, oraşul întruchipa, în acea vreme, situaţia celor doua ţări vecine şi surori. Desfiinţarea hotarului de la Focşani echivala cu Unirea celor doua Principate şi crea premisele punerii temeliei statului naţional unitar român.
Entuziasmaţi de victoria obţinută de confraţii unionişti moldoveni, deputaţii munteni din Adunarea Electivă dau votul lor la 24 ianuarie 1859, aceluiasi Alexandru Ioan Cuza, transpunând astfel, în fapt, peste prevederile Convenţiei de la Paris, dorinţa naţiunii române. În ziua de 5 februarie 1859, domnitorul Cuza a fost oaspetele oraşului Focşani. Mii de oameni i-au ieşit în cale în drumul dinspre Mărăşeşti, pe unde venea de la Iaşi. În cinstea Domnitorului, s-au ridicat pe şosea, pe uliţele pe unde trebuia sa treacă şi, în faţa curţii boierilor Dăscălescu, patru arcuri de triumf, impodobite cu verdeaţa şi infăşurate în pânză tricoloră.



Sute de felinare (850), improvizate în grabă, 150 ceaune şi 650 ulcele de tuci cu smoală, pacură (s-au consumat 30 vedre) şi seu (60 ocale) erau aşezate pe uliţe, pentru a se aprinde şi a lumina feeric oraşul. S-au mai ridicat în oraş, mai multe piramide, acoperite cu frunze de brad şi pe care ardeau lumânări şi felinare. După condica de cheltuieli, municipalitatea a cheltuit 6630 lei şi 32 parale, din care numai pentru artificii 1354 lei şi 20 parale. Mai în toate casele particulare, s-au arborat steaguri, s-au împodobit porţile cu verdeaţă şi la ferestre, toata noaptea au ars lumânările bucuriei obşteşti. "La apariţia Domnului, lumea a isbucnit în urale, două muzici miliare, una din Iaşi şi alta din Bucureşti, precum şi tarafe de lăutari, cântau Hora Unirii şi un imn al vremii 'Timpuri de Marire'. Valuri de flori s-au revărsat în calea Domnului, care s-a scoborât din diligenţă". Ajungând la hotar, unde era al doilea arc de triumf, Domnitorul s-a oprit, şi a chemat la el pe cei doi soldaţi care făceau de straja la hotar: un moldovean şi un muntean. Le-a spus ca sunt fraţi şi i-a pus să se îmbrăţişeze. Apoi a dat poruncă ca fiecare să meargă la cazarma lui şi să comunice comandirilor că de azi înainte şi pe vecii vecilor, Domnitorul Principatelor Unite, a ridicat gărzile de la hotarul dintre români, de la Focşani. De aici, însoţit de notabilitaţile oraşului şi de mulţimea de oameni, Cuza a mers până în centrul oraşului, unde au jucat cu toţii Hora Unirii. Noaptea, Domnitorul a fost găzduit de boierii Dăscăleşti, unde a doua zi a primit în audienţă multă lume, se zice şi pe Moş Ion Roată.



La 11 decembrie 1861 a fost dată de domnitor proclamaţia prin care făcea cunoscut întregii naţiuni ca: "Unirea este îndeplinită. Naţionalitatea Română este întemeiată. Acest fapt mareţ, dorit la generaţiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldura de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante şi s-a înscris în datinile Naţiunilor. Dumnezeul părinţilor noştri a fost cu ţara, a fost cu noi. El a întărit silinţele noastre prin înţelepciunea poporului şi a condus Naţiunea către un falnic viitor. În zilele de 5 si 24 Ianuarie aţi depus toată a voastră încredere în Alesul naţiei, aţi întrunit speranţele voastre într-un singur Domn. Alesul vostru va da astazi o singură Românie. Vă iubiţi Patria, veţi şti a o întări. Să trăiască România!"

UNIREA PRINCIPATELOR ROMANE
    
  Vezi  mai multe  video    din   cultura

miercuri, 23 ianuarie 2013

MADA'IN SALEH=SIT ARHEOLOGIC=

Cele mai multe monumente si inscriptii care se pot vedea la situl arheologic Mada’in Saleh din Arabia Saudita, dateaza din secolul 1 i. Hr. si din secolul 1 d.Hr. Au fost insa gasite si niste inscriptii ale triburilor lihyanite si cateva vestigii arheologice, care dovedesc existenta unor asezari umane in aceasta zona, inca din secolele 3 si 2 i.Hr. O treime din mormintele gasite aici, care sunt si printre cele mai mari, dateaza fara niciun dubiu din secolul 1 d.Hr. (anii 0-75 d.Hr.). La apogeul sau si pentru aproximativ 2 secole, regatul Nabatean s-a extins in sudul Siriei, in Negev si Hedjaz. In partea de vest, acesta s-a lovit de ambitiile romanilor, de aceea regatul a ramas doar o putere continentala. Acesta controla vaste intinderi aride si semiaride, si si-a adunat averea prin dezvoltarea agriculturii in oaze si prin comertul cu caravane.
Nabateenii sunt foarte bine cunoscuti pentru rolul sau in comertul cu tamaie, mirodenii si plante aromatice din timpul perioadei pre-islamice. In acea vreme, acestia controlau rutele terestre intre Oceanul Indian, Marea Rosie si Marea Mediterana. Aceste rute terestre erau importante, intrucat navigarea era inca dificila, mai ales pe Marea Rosie. Mada’in Saleh din Arabia Saudita a fost un important post de asteptare pe principala ruta nord-sudica a caravanelor. Un traseu secundar lega Mada’in Saleh din Arabia Saudita de portul Egra Kome. Doua locatii recent descoperite pe tarmul Marii Rosii pot fi chiar acest port Egra Kome. Regiunea Hedjaz a fost integrata in provincia romana din Arabia, in anul 106 d.Hr. Regiunea a facut parte din istoria romana, iar apoi din istoria bizantina pana in secolul 7. In anul 356, Mada’in Saleh din Arabia Saudita este mentionat din nou ca fiind condus de un lider de origine locala, insa se pare ca in acea vreme orasul nu avea o marime impresionanta.
In secolul al 10-lea, calatorul arab Al-Maqdasi a spus despre Mada’in Saleh din Arabia Saudita, ca era o oaza mica ale carei activitati erau centrate pe fantanile sale si pe numerosii sai tarani. Insa nu exista alte dovezi ale vreunei asezari permanente in aceasta locatie intre secolele 4 si 19. Este posibil ca aceasta locatie sa fi fost ocupata numai in rareori si nu pentru o perioada lunga de timp,o teorie care este intarita de lipsa deteriorarilor mormintelor pana in perioada recenta. Aceasta locatie a fost probabil ocupata sezonier de catre pastori, comercianti sau pelerine, insa aceasta nu a dus la transformarea mormintelor in adaposturi, cum s-a intamplat la Petra. Insecolul al 14-lea, calatorul Ibn Battuta a descris mormintele taiate in piatra rosie, aflate in acest sit arheologic, fara a mentiona vreo activitate umana la momentul respectiv. Intre anii 1876 si 1877, a scris in cartea sa “Calatorii in Arabia Deserta” despre taranii din Tayma, care incepusera din nou sa utilizeze fantanile si terenurile agricole stravechi ale oazei. De asemenea, urme de plantatii si ale refolosirii fantanilor, au fost gasite si in secolul 20.



La inceputul secolului 20, au inceput sa apara schimbari semnificative, odata cu construirea caii ferate si a statiei sale. Unele elemente arheologice au fost deteriorate, iar exploatarea carierelor de piatra a schimbat forma unora dintre aflorimentele de gresie, in special la Jabal al-Mahjar in nordul locatiei, si la Qasr al-Sani in sud. In afara de descrierile timpurii ale unor calatori europeni, de la sfarsitul secolului al 19-lea, primele cercetari autentice au fost efectuate de preotii dominicani Antonin Jaussen si Raphael Savignac, in anii 1907, 1909 si 1910. Acestia au furnizat primele descrieri arheologice si epigrafice ale nord-vestului peninsulei Arabice, in special ale sitului arheologic Mada’in Saleh. Intre Primul Razboi Mondial si anii 1960, au fost realizate numeroase cercetari arheologice la fata locului, de catre occidentali, acestia furnizand descrieri ale locatiei si vestigii descoperite acolo. Incepand cu acea perioada, misiunile de excavare si conservare au fost efectuate sub supravegherea Departamentului de Antichitati al Arabiei Saudite.



La sfarsitul anilor 1960 si inceputul anilor 1970, la Mada’in Saleh din Arabia Saudita a fost initiat un program pentru a incuraja sedentarizarea beduinilor. In cadrul acestui program, fantanile antice au fost dotate cu un sistem modern de pompare care au afectat vechile lor infrastructuri. La inceput, acest program implica reutilizarea zonelor cultivate in secolul al 19-lea, insa, identificarea oficiala a sitului arheologic Mada’in Saleh, in 1972, a dus la deplasarea activitatilor agricole spre nord, in afara sitului. Mormintele nu au fost supuse la refolosirea ulterioara a materialului, sau la jafuri majore de-a lungul timpului, si au fost conservate pana in perioada contemporana. In anii 1980, a avut loc o campanie de curatare a interiorului mormintelor si de eliminare a vestigiilor funerare. Astazi, la Mada’in Saleh, cu greu se mai pot gasi orice astfel de vestigii in starea lor initiala. Incepand cu anul 2001, a intrat in vigoare un acord realizat intre Franta si Regatul Arabiei Saudite, pentru cercetarea acestui sit arheologic. Acest acord favorizeaza folosirea metodelor de cercetare nedistructive ca: fotografierea aeriana, studii de arhitectura, analize geofizice, inventar sistematic etc., iar acordul a fost reinnoit in anul 2006.








Mada'in Saleh=Sit arheologic=
    
  Vezi  mai multe  video    din   cultura

marți, 22 ianuarie 2013

Virginia Zeani

Virginia Zeani, numele la nastere, Virginia Zehan (n. 21 octombrie 1925 in Solovastru, jud. Mures), este o cantareata de opera, una din cele mai prestigioase soprane lirice din anii '50 si '60 ai secolului XX, timp de 25 de ani "prima donna assoluta" a teatrului de Opera din Roma, cantand impreuna cu cei mai renumiti tenori, de la Beniamino Gigli si Ferruccio Tagliavini pana la Luciano Pavarotti si Placido Domingo. Virginia Zeani este numele sau artistic italienizat.

 Dupa ce incepuse sa studieze literatura si filozofia la Universitatea din Bucuresti, ia lectii de canto cu Lucia Anghel, continuand apoi cu celebra soprana si pedagoga Lydia Lipkowska. La 19 ani isi termina studiile formale in Italia cu tenorul Aureliano Pertile, solistul preferat al lui Arturo Toscanini. Gratie acestei baze excelente de educatie muzicala si tehnicei vocale superioare, Virginia Zeani a reusit sa mentina un standard de prim rang de-a lungul celor 30 de ani de cariera internationala, interpretand peste 60 de roluri diferite. Debutul sau a avut loc in 1948 cu un rasunator succes pe scena Teatrului Comunal de Opera din Bologna in rolul Violettei din opera "La Traviata" de Giuseppe Verdi, rol cu care urma sa se afirme pe marile scene ale lumii, inclusiv Metropolitan Opera din New York, Teatrul Bolsoi din Moscova sau Covent Garden din Londra. Printre alte roluri din prima perioada a carierei sale se numara si Mimi din Boema de Giacomo Puccini, Margareta din Faust de Charles Gounod si rolul titular din Manon de Jules Massenet, pe care l-a cantat alaturi de celebrul Beniamino Gigli. Opere de Gioacchino Rossini, Vincenzo Bellini si Gaetano Donizetti (Lucia di Lammermoor, L'Elisir d'Amore, I Puritani), arii si opere celebre in care a cantat prin toata Europa i-au stabilit o reputatie de necontestat in repertoriul de "Bel Canto".



in 1955, Virginia Zeani debuteaza la Opera din Roma unde apare in numeroase roluri, fiind apreciata in termenii cei mai inalti. Doua productii importante au fost montate acolo special pentru ea: Alzira de Verdi si "Otello" de Rossini, opere care nu fusesera inca reluate in secolul XX. Unul din marile sale triumfuri a fost interpretarea rolului Desdemonei, triumf repetat cand, impreuna cu ansamblul Operei din Roma, apare pe scena Operei din Berlin si la Metropolitan Opera House din New York.





In 1956 este invitata la Teatro alla Scala din Milano, unde apare intr-o productie noua a operei "Giulio Cesare" de Haendel, alaturi de basul Nicola Rossi-Lemeni, cu care se va casatori un an mai tarziu, mezzosoprana Giulietta Simionato si tenorul Franco Corelli. in anul urmator canta rolul "Blanche de la Force", creat special pentru ea de compozitorul Francis Poulenc in premiera mondiala a operei "Dialogues des Carmélites".
Datorita maturitatii si excelentei calitati a tehnicii sale vocale, Virginia Zeani a evoluat de la soprana de coloratura, la soprana lirica si la soprana dramatica, ceea ce i-a permis sa-si largeasca treptat repertoriul cu rolurile de baza din operele "Don Carlos" si "Otello" de Verdi, rolul Tatianei din "Eugen Oneghin" de Ceaikowski si chia doua roluri wagneriene, Senta din "Olandezul zburator" si Elsa din "Lohengrin".

De-a lungul intregii sale cariere, Virginia Zeani a fost calduros omagiata pentru calitatile sale exceptionale de dinamism teatral, vitalitate si sensibilitate. Vocea sa demonstreaza o mare flexibilitate, emisa cu o remarcabila competenta tehnica, extinsa de la notele calde din piept pana la inaltele acute. Zeani canta cu o impecabila frazare, cu intensitate si convingere dramatica.

Virginia Zeani a inregistrat pe discuri mai multe albume selective si versiuni complete ale operelor "La Traviata" de Verdi si "Tosca" de Puccini. Multe din performantele sale au ramas gravate pe "Legendary Recordings". Virginia Zeani este din 1991 profesoara de canto (Distinguished Professor) la Indiana University, School of Music, din Bloomington, Indiana. Una din cele mai bune eleve ale ei este soprana Angela Brown, care - in anul 2004 - a debutat cu mult succes pe scena Operei Metropolitan din New York in rolul titular din opera "Aida" de Verdi. in 1991, Virginia Zeani si-a pierdut sotul, celebrul bas Nicola Rossi-Lemeni, dupa 34 de ani de fericita casatorie.





Este doctor honoris causa al Universității Naționale de Muzică București și al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, la propunerea Facultății de Teologie Greco-Catolică

VIRGINIA ZEANI
    
  Vezi  mai multe  video    din   muzica


VIRGINIA ZEANI=COLAJ=
    
  Asculta  mai multe  audio   clasica


Virginia Zeani&Corneliu Fanateanu-Mario,Mario
Virginia Zeani-Vilja
Vrginia Zeani-Caro nome
Virginia Zeani&Nicola Rossi Lemeni-L'elisir d'amore